Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză direct că „nu are nicio treabă cu economia” și că măsurile luate au dus la pierderea a 55.000 de locuri de muncă în mediul privat în ultimele opt luni. Liderul social-democrat a avertizat că indicatorii economici continuă să se deterioreze.
Acuzații directe: „Guvernezi pentru oameni, nu pentru tabele în Excel”
Prezent sâmbătă la Târgoviște, la Conferința Județeană a Ligii Aleșilor Locali Dâmbovița, Sorin Grindeanu și-a început discursul cu o autocritică neașteptată, pe care a folosit-o însă ca rampă de lansare pentru criticile la adresa șefului Guvernului. „Eu îmi fac autocritica și spun că n-am anticipat – și îmi cer scuze pentru asta -, eu n-am anticipat o componentă: faptul că Ilie Bolojan nu are nicio treabă cu economia”, a declarat Grindeanu.
El a continuat pe un ton la fel de tranșant. „Modul în care conduce și măsurile pe care le ia nu au nicio treabă cu a relansa, să spunem, economia, fiindcă economia României, în acest moment, are nevoie de măsuri de relansare. Ba chiar din contră, tot ceea ce a făcut a dus economia în jos”.
Liderul PSD consideră că dincolo de cifre, lipsește o componentă umană esențială. Până la urmă, cum vine asta să conduci o țară fără empatie? „Mai lipsește ceva. Empatie. Când guvernezi, guvernezi pentru oameni, nu guvernezi pentru niște tabele în Excel care pot să îți dea bine astăzi și mâine să îți fie altcumva”, a adăugat acesta.
Un program ignorat și consecințe economice grave
Iar nemulțumirile social-democraților par să se fi acumulat în timp, în special din cauza proiectelor ignorate în coaliție. Grindeanu a oferit un exemplu concret, acuzând că un program de relansare economică propus de PSD în urmă cu șase luni a fost adoptat abia în februarie, și doar sub presiune.
„Inadmisibil! Venim în septembrie, cred, cu toți miniștrii pe care îi vedeți aici, am propus un program de relansare economică. Pe care l-am prezentat. Și în public și l-am prezentat coaliției. Nu a fost preluat decât cu amenințări, în februarie, la șase luni după. Ce s-a întâmplat în aceste șase luni? Consumul a picat în fiecare lună în România. Inflația a ajuns la aproape 10%. Ieri am văzut că producția industrială, ianuarie față de decembrie, a scăzut cu 16%. În mediul privat s-au pierdut în ultimele opt luni 55.000 de locuri de muncă”, a susținut Grindeanu.
O listă lungă de probleme.
PSD ia în calcul ieșirea de la guvernare
Pe fondul acestor tensiuni, liderul PSD a confirmat că partidul analizează serios viitorul în coaliție. Sunt luate în calcul trei scenarii: menținerea actualei formule de guvernare, trecerea în opoziție sau o reconfigurare a alianței. O decizie finală este așteptată pe 20 aprilie, după consultări interne.
Mesajul transmis partenerilor de guvernare este clar. „Noi facem parte din această coaliție atâta timp cât suntem ascultați, atâta timp cât proiectele propuse de noi sunt preluate”, a punctat Grindeanu.
Replica lui Ciucu: „O aventură politică”
Numai că avertismentele nu vin doar dintr-o singură direcție. Ciprian Ciucu i-a solicitat public lui Sorin Grindeanu să revină la masa discuțiilor, catalogând acțiunile acestuia drept periculoase pentru stabilitatea țării.
„Ce face domnul Grindeanu mi se pare că este o aventură politică, o aventură care nu știu unde îl va duce. Sunt foarte îngrijorat, ca primar, de faptul că în acest context internațional cresc dobânzile, iar o criză politică suprapusă peste criza internațională, care duce la creșterea dobânzilor, ar crește și mai mult dobânzile”, a declarat Ciucu, subliniind riscurile economice (în special pentru credite) pe care le-ar putea genera o criză politică internă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaO mamă povestește cum alăptarea îi provoca furie, deși avea lapte și copilul se atașa bine
Revista IoanaCum recunoști crabul albastru din Marea Neagră, apreciat în preparate de 100 de dolari în America
News24Indexarea pensiilor civile și militare ar necesita maximum 9,6 miliarde de lei, estimează Florin Manole
Dolce SportKarlo Muhar ar putea rata FCSB-Rapid din cauza unei posibile fracturi la un deget
GetPonyToyota contestă criteriile europene care ar putea dezavantaja Corolla Sedan și C-HR fabricate în Turcia
BravonetNetflix aduce 18 producții braziliene din decembrie, prin cel mai mare acord al său cu Globo

