Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene, a prezentat revizuirea UE în materie de azil și migrație ca fiind soluția la problemele cu care se confruntă statele membre.
„Este un sistem care abordează toate dificultățile noastre”, a declarat politicianul grec în vârstă de 61 de ani în fața Parlamentului European, la începutul acestui an.
Odată implementat, încrederea pierdută va fi restabilită între statele UE. Oamenii nu vor mai face călătorii periculoase pe mare pentru a ajunge în Italia și Grecia.
Verificările la frontierele interne vor fi ridicate, iar solicitanții de azil nu vor mai dormi în condiții improprii, pe fondul unei explozii de solidaritate între statele UE.
Însă, optimismul eronat al lui Schinas este, în cel mai bun caz, o interpretare periculoasă. În cel mai rău caz, este o înșelăciune care alimentează ceea ce academicienii numesc „ipocrizie organizată”, erodând și mai mult credibilitatea UE.
Este, de asemenea, una care sfidează titlul oficial al funcției sale de promovare a așa-numitului „stil de viață european”.
În viziunea sa, în luna iunie, Schinas a respins încălcările din centrele închise din insulele grecești finanțate de UE, unde oamenii sunt izolați în spatele unor ziduri cu sârmă ghimpată.
Mai mult, a descris Moria, o tabără de refugiați asemănătoare unui ghetou de pe insula grecească Lesbos, care a fost incendiată la sfârșitul anului 2020, ca fiind o pată pe Europa.
În afirmaţiile sale, „Erau imagini care nu făceau dreptate modului de viață european. Și, așa cum v-am spus atunci și cum repet și astăzi, Moria nu era tipul meu de Europă”, a spus el.
Cu toate acestea, abordarea „hotspot” care a creat Moria a fost creația chiar a Comisiei Europene.
Ciar Giulo di Blasi, un înalt funcționar al Comisiei Europene care este acum vicepreședinte al operațiunilor globale la Refugee Hub, cu sediul în Ottawa, s-a prezentat odată ca fiind progenitorul acesteia.
Astfel, „Sunt un pic inițiatorul și părintele „hotspoturilor” în cadrul Comisiei Europene”, a declarat italianul într-o sală de conferințe a unui hotel Renaissance plină de reprezentanți ai industriei de securitate în mai 2016.
De altfel, în perioada în care a fost purtător de cuvânt principal al Comisiei Europene, a fost o politică pe care Schinas a apărat-o, de asemenea, în mod repetat.
Iar acum, Schinas citește dintr-un scenariu diferit care neagă asumarea responsabilității pentru politicile din trecut create de instituția UE pe care ajută să o conducă. Este o percepție mai presus de substanță; o abilitate perfecționată de-a lungul anilor care încearcă să exonereze executivul de orice responsabilitate.
Casa de „cărți de vizită”
Metafora sa preferată în prezent este o „casă” pentru a descrie pactul UE privind azilul și migrația.
În această „casă”, primul etaj se referă la țările de origine și de tranzit, al doilea la gestionarea frontierelor, iar al treilea la solidaritate.
Astfel, „Problema cu această casă este că, până acum, multe forțe politice din statele membre au vrut să ia liftul și să meargă direct la etajul care le place cel mai mult”, a spus el.
În contextul actual, o altă problemă este că primul etaj al casei lui Schinas s-a prăbușit deja.
Momentan UE, nu poate controla ceea ce fac alte țări, în special cele cu conducere autocratică.
De asemenea, a apărut un paradox. În ciuda ajutorului UE, majoritatea statelor membre refuză să creeze un sistem intern de azil funcțional, de teamă că vor fi desemnate ca țări sigure în care refugiații pot fi debarcați.
Iar cele mai multe țări de origine refuză pur și simplu să înmâneze documente de călătorie solicitanților de azil respinși pe care UE dorește să îi returneze.
Practic, un acord cu Tunisia, semnat în vară pentru a împiedica oamenii să fugă cu bărcile spre Italia, a deraiat aproape imediat.
În afară de Turcia, Balcanii de Vest este singura regiune în care UE are vreo influență, având în vedere aspirațiile de aderare.
Dar chiar și aceste pârghii sunt limitate, deoarece oamenii continuă să tranziteze Balcanii în speranța de a pune piciorul în Germania sau în altă parte.
În luna noiembrie, liderii loviturii de stat din Niger au abrogat o lege privind traficul de migranți, elaborată de UE, ceea ce a provocat temerile Comisiei Europene cu privire la creșterea numărului de plecări de ambarcațiuni din Libia.
Iar un acord încheiat în 2016 cu Turcia este puțin probabil să fie reprodus din cauza relației tranzacționale pe care UE o are cu președintele său de linie dură, Recep Tayyip Erdoğan.
Erdoğan a folosit de atunci acel acord pentru a conduce mii de persoane spre frontiera terestră a Greciei în 2020, declanșând o dispută diplomatică majoră.
Forța majoră
Ceea ce s-a întâmplat în continuare este o perspectivă asupra viitorului politicii de azil în sine.
Grecii au suspendat azilul timp de o lună, fără nicio reacție din partea Comisiei Europene, iar mai târziu au introdus conceptul de „forță majoră” într-un proiect de lege cheie al UE care constituie actualul pact privind azilul.
Ca și concept juridic, forța majoră este ceva neprevăzut, un eveniment neprevăzut de mari dimensiuni care îți permite să nu respecți obligațiile contractuale.
Concret, acest lucru se întâmplă în pofida avertismentelor repetate din trecut ale lui Erdoğan de a permite intrarea în UE a aproximativ patru milioane de refugiați sirieni pe care îi găzduiește.
Iar acum, forța majoră a fost încorporată în regulamentul UE privind criza, un proiect de lege care, în cele din urmă, permite statelor UE să evite obligațiile lor legale în materie de azil.
Mai multe derogări au fost introduse ulterior prin regulamentul privind instrumentalizarea, un proiect de lege creat ca răspuns la faptul că Belarus a trimis persoane în Polonia, Letonia și Lituania.
În opinia sa, „Acesta este cuiul în sicriul unui sistem comun”, a declarat Catherine Woollard de la Consiliul European pentru Refugiați și Exilați (ECRE), un ONG cu sediul la Bruxelles.
Cu alte cuvinte, Woollard a spus că acest lucru înseamnă că statele UE vor începe să aplice legi diferite, ceea ce va duce la cadre juridice multiple care vor submina orice noțiune a unui viitor sistem european comun de azil.
O variantă a unor astfel de legi se aplică deja în Polonia, Lituania și Letonia, ceea ce a dus la respingeri colective.
Însă, acest lucru nu a oprit statele ostile, cum ar fi Belarus, în timp ce oamenii continuă să treacă granița poloneză în încercarea de a ajunge în Germania, uneori cu consecințe mortale.
În prezent, marea majoritate provin din țări în care războiul și persecuțiile sunt frecvente, cei mai mulți dintre ei având probabilitatea de a obține o formă de protecție.
Aceştea cunoscând primirea dură care îi așteaptă la astfel de frontiere, mulți vor încerca să se sustragă de la depistare.
Unii ar putea chiar să fie lăsați să treacă fără a fi înregistrați de autoritățile statelor membre, ceea ce ar putea declanșa resentimente în rândul altor state UE și ar putea duce la intensificarea controalelor la frontierele interne.
Astfel, „În parte din cauza tuturor acestor restricții și a lipsei oricărei rute sigure, afacerea de contrabandă este în plină expansiune”, a declarat Woollard.
În prezent, într-adevăr, în ciuda a aproape un deceniu de politici și planuri de acțiune ale UE pentru a lua măsuri drastice împotriva contrabandiștilor, afacerea este la un nivel maxim istoric. Potrivit Comisiei Europene, peste 90 % dintre migranții ilegali care ajung în UE trec prin intermediul contrabandiștilor.
Între timp, între 2014 și 2022, lungimea totală a gardurilor de la frontierele externe și interne ale UE a trecut de la 315 km la 2 048 km. În viitor, nu ar trebui să ne așteptăm decât la mai mult de atât.
Sursa: euobserver.com