Vârsta de pensionare crește la 65 de ani, iar pensiile vor fi limitate la 70% din ultimul salariu net.

Premierul Ilie Bolojan a anunţat schimbări importante în sistemul de pensii speciale pentru magistrați. Într-o ședință comună a Parlamentului, Guvernul și-a asumat răspunderea pentru reforma care va modifica regulile de pensionare și nivelul pensiilor pentru magistrați. Guvernul își angajează răspunderea pe proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor în condiţiile în care Curtea Constituţională, cu un vot de 5 la 4, la prima angajare, a considerat că termenul de așteptare de 10 zile pentru primirea unui aviz de la CSM nu a fost suficient. De data aceasta, avem și avizul CSME, e adevărat negativ.

Reguli noi care schimbă așteptările magistraţilor

După decizia Curţii Constituţionale, Guvernul a venit cu trei modificări principale care vizează Legea privind pensiile magistraților și schimbă modul de acordare a pensiilor de serviciu. Printre acestea se numără creșterea vârstei de pensionare și a vechimii necesare.

Un parcurs profesional mai lung pentru magistrați

Pensionarea la 48 sau 50 de ani nu va mai fi posibilă. În primul rând, crește vârsta de pensionare a magistraților de la 48-50 de ani. Este acum la 65 de ani. introduce o creștere a vechimii în muncă, care acum era de 25 de ani, de minim 35 de ani. Asta înseamnă că nu va mai fi posibilă o pensionare sub 58 de ani. Astăzi avem pensionare la 48 de ani. De asemenea, introduce o limitare a pensiei la 70% din ultimul salariu net. Astăzi, așa cum știți, pensia este cât ultimul salariu. De asemenea, față de primul proiect, extinde perioada de tranziţie de la 10 ani la 15 ani. Asta înseamnă că în fiecare an de acum înainte, fiecare generaţie de magistrați va trebui să lucreze un an în plus, în așa fel încât, treptat, treptat, de la 50 până la 65 de ani, să crească vârsta de pensionare în următorii 15 ani.

Asta înseamnă că un procuror care începe cariera la 30 de ani va trebui să lucreze până la 65 de ani pentru a primi pensia completă. Modificarea se va aplica treptat, fiecare generaţie urmând să lucreze cu un an în plus, potrivit proiectului privind pensiile magistraţilor.

Perioada de tranziţie va fi extinsă de la 10 la 15 ani, astfel încât modificările să fie introduse progresiv și să nu afecteze brusc toate generațiile de judecători și procurori. Această măsură va asigura o trecere graduală la noile reguli ale sistemului de pensii.

Un nou plafon pentru pensii care schimbă calculele tuturor

O altă schimbare majoră vizează modul de calcul al pensiilor de serviciu. Dacă până acum magistraţii primeau pensie cât ultimul salariu, noua lege va limita cuantumul pensiei la 70% din ultimul salariu net.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la 48 – 50 de ani și nicăieri într-o ţară civilizată nu există o pensie cât ultimul salariu sau mai mare.

Prin această reformă, Guvernul vrea să reducă diferenţele dintre sistemul public și cel al magistraţilor și să aducă mai multă echitate socială, conform legii pensiilor magistraţilor.

Ce urmărește Guvernul și care sunt pașii următori

Executivul a prezentat mai multe motive pentru această reformă. În primul rând, la un aspect de inechitate specială pe care cetățenii ţării noastre îl percep. Nicăieri nu există pensionari în aceste sisteme la 48-50 de ani și nicăieri, într-o ţară civilizată, nu există o pensie cât ultimul salariu sau, așa cum știți, ani de zile a fost mai mare decât ultimul salariu. Oamenii care lucrează în schimburi în România, care se duc cu autobuzele la serviciu, care ţin benzile de producţie, funcţionarii publici care își fac datoria corect, investitorii noștri, nu se simt respectaţi cât timp acest sistem este funcțional. Deci această propunere răspunde unui aspect de echitate socială și corectează o nedreptate acumulată în acești ani.

Un alt argument ţine de economie. Doar 53% dintre românii cu vârsta între 55 și 64 de ani lucrează oficial. „Dacă vrem să avem bugete mai mari, trebuie mai mulţi oameni în economie”, a subliniat Bolojan. El a mai spus că magistraţii care ies la pensie la 50 de ani devin o povară pentru sistem, deși experiența lor ar putea fi folosită în continuare. Astfel, proiectul de lege urmărește și consolidarea economiei pe baze sănătoase.

Așa cum știți, corectarea acestei nedreptăţi este una din condiţiile pe care România și le-a asumat și este jalon în PNRR și odată cu demararea procedurii de angajare a răspunderii pe data de 28, credem că sunt respectate condiţiile în așa fel încât România să încaseze banii care îi are reținuți din fondurile europene.

Procedura de angajare a răspunderii avansează rapid. Opoziția are la dispoziţie trei zile pentru a depune o moţiune de cenzură. Dacă aceasta nu trece, legea va fi adoptată automat. Președintele poate cere reexaminarea legii, iar dezbaterea va avea loc în plenul reunit al Parlamentului.

Până acum, Guvernul Bolojan a trecut de toate moţiunile de cenzură. Totuși, acesta este primul proiect de lege care afectează direct un grup profesional important, respectiv magistraţii.

Efecte pe termen lung care schimbă regulile jocului

Deși nu au existat proteste publice până acum, reforma va avea consecințe importante. Magistraţii pierd două beneficii esenţiale: pensionarea anticipată și pensia integrală, ceea ce modifică fundamental serviciul al magistraţilor.

Guvernul susține că aceste măsuri vor aduce stabilitate sistemului de pensii pentru următorii 15 ani. „Generaţiile tinere vor avea garanţia că sistemul nu se va prăbuși”, a mai spus Bolojan, referindu-se la forma finală a proiectului privind pensiile magistraţilor.

Tranziţia de 15 ani înseamnă că ultimii magistrați care se vor pensiona după vechile reguli o vor face abia în 2039. Până atunci, toate categoriile de vârstă vor fi treptat trecute la noile norme stabilite de Legea privind pensiile magistraţilor.

Rămâne de văzut cum va reacționa sistemul judiciar și dacă vor apărea contestaţii sau alte reacţii din partea magistraţilor. Reforma pensiilor pentru magistrați este una dintre cele mai ample din ultimii ani și va avea impact asupra sistemului de justiție, bugetului și percepţiei publice despre echitate socială.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
angajare răspundere guvern Ilie Bolojan magistrati parlament pensii