Osul este un țesut conjunctiv specializat și multifuncțional cu o componentă atât organică, cât și anorganică. Matricea osoasă organică (osteoid) este compusă din proteine colagenoase, predominant fiind colagenul de tip I, precum și o gamă largă de proteine necolagenoase, inclusiv glicozaminoglicani, glicoproteine și unele proteine derivate din ser.
Ce este osteoporoza
Numeroasele proteine non-colagene reglează aspecte ale metabolismului osos, inclusiv depunerea, mineralizarea și turnover-ul. Componenta anorganică constă în principal din calciu și fosfor sub formă de hidroxiapatită și asigură rigiditate mecanică osului și contribuie la 50-70% din masa totală a osului.
Dintre cele două tipuri principale de os din scheletul adultului, corticalul cuprinde aproximativ 80% din masa osoasă adultă și trabecularul, restul de 20%. Osul cortical este dens, are o rată scăzută de turnover de aproximativ 3% pe an și menține rezistența mecanică și integritatea osului. În contrast, osul trabecular, întâlnit în oasele lungi și vertebre, ce are o rată de rotație de aproximativ 26% pe an, are un conținut mineralizat mai scăzut, este mai activ metabolic și mai receptiv la stimulii hormonali. Osul trabecular suferă o remodelare mai mult decât osul cortical; relevanța clinică este că fracturile de fragilitate apar de obicei în osul trabecular.
Componenta celulară a osului este compusă în principal din trei celule: osteocite, osteoblaste și osteoclaste. Osteocitele se găsesc în lacunele matricei și au o funcție mecano-senzorială în formarea osului. Osteoblastele sintetizează osteoizii, în timp ce osteoclastele resorb osul enzimatic. Toate cele trei subtipuri sunt importante pentru creșterea și remodelarea oaselor pe tot parcursul vieții
Osteoporoza este o boală la nivel mondial caracterizată prin reducerea masei osoase și modificarea arhitecturii osoase, ceea ce duce la creșterea fragilității osoase și la creșterea riscului de fractură. Se așteaptă ca prevalența osteoporozei să crească semnificativ în viitor din cauza îmbătrânirii populației. Osteoporoza apare în principal la femeile aflate în postmenopauză și la bărbații în vârstă.
Potrivit National Institutes of Health Consensus Development Panel on Osteoporosis, osteoporoza este definită ca „o tulburare a scheletului caracterizată prin rezistența osoasă compromisă care duce la un risc crescut de fractură”. În plus, conform criteriilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), osteoporoza este definită ca o densitate minerală osoasă (DMO) care se află cu 2,5 deviații standard (SD) sau mai mult sub valoarea medie pentru femeile tinere sănătoase.
Principalii factori de risc pentru osteoporoză includ înaintarea în vârstă, sexul feminin (deoarece femeile au o densitate osoasă mai mică și pierd os mai rapid decât bărbații în timpul menopauzei), istoricul familial de osteoporoză, lipsa activității fizice, deficitul de calciu și vitamina D, fumatul, consumul excesiv de alcool și utilizarea prelungită a anumitor medicamente, cum ar fi corticosteroizii.
Rolul important al calciului pentru un sistem osos sănătos
Calciul este unul dintre cele mai abundente elemente din corpul uman și este o componentă majoră a țesuturilor mineralizate în care este conținut mai mult de 99% din calciul total al corpului. Joacă un rol cheie în mineralizarea scheletului și este necesar pentru creșterea, dezvoltarea și rezistența osului normal. Mai mult, are un rol într-o gamă largă de funcții biologice, cum ar fi contracția musculară și transmiterea impulsului nervos. Deoarece calciul este fundamental pentru multe funcții esențiale, este important ca nivelele sale în fluidele corpului să fie menținute într-un interval fiziologic, datorită reglării fine de către hormonii calcitropi. Calciul este un element esențial si, prin urmare, este esențială introducerea unei cantități recomandate prin alimentație.
Este larg recunoscut că masa și densitatea osoasă sunt determinate de diverși factori concomitenți, cum ar fi genetica, hormonii, activitatea fizică și, cu siguranță, nutriția. În timp ce factorii genetici au un rol critic în creșterea și dezvoltarea maximă a oaselor, un aport adecvat de nutrienți reprezintă principalul factor pentru exprimarea deplină a unui anumit potențial genetic și pentru menținerea osului în perioada adultă. Dintre diferiții nutrienți, calciul și vitamina D și-au dovedit eficacitatea pentru creșterea și dezvoltarea oaselor normale la copii și adolescenți și pentru menținerea pierderii minerale osoase la femeile aflate în postmenopauză.
Un aport optim de calciu este necesar pentru sănătatea oaselor în toate etapele vieții. Necesarul alimentar de calciu este determinat de nevoia de dezvoltare osoasă și de intreținere osoasă, care variază de-a lungul vieții, fiind mai mari în copilărie și adolescență, în timpul sarcinii și alăptării, precum și la vârstnici.
Doza dietetică recomandată pentru calciu variază între 700–1200 mg/zi de-a lungul vieții, așa cum se menționează mai multe ghiduri aprobate de către organizația mondială a sănătății.
Tipuri de probleme care pot să apară
Osteoporoza poate duce la diverse probleme de sănătate, în special legate de fragilitatea și vulnerabilitatea oaselor.
Osteoporoza crește riscul de fracturi, în special la nivelul șoldurilor, coloanei vertebrale și încheieturilor. Fracturile pot apărea chiar și în urma unor traumatisme minore sau a stresului normal asupra oaselor. Există 3 tipuri de artroze care pot să apară, în funcție de localizarea acestora, fiecare cu caracteristici unice pe lângă cele care sunt comune.
Gonartroza (la nivelul genunchilor)
Gonartroza, cunoscută și sub denumirea de osteoartrită a genunchiului, este o afecțiune articulară degenerativă care afectează articulația genunchiului. Osteoartrita este cea mai frecventă formă de artrită și apare atunci când cartilajul care acoperă extremitățile oaselor în articulații se deteriorează treptat. Genunchiul este una dintre articulațiile cele mai predispuse la gonartroză, în special din cauza stresului mecanic constant la care este supus în timpul mișcării.
Cartilajul care acoperă oasele din articulația genunchiului devine treptat subțiat și se deteriorează în timp. Acest lucru duce la frecare crescută între oasele articulației.
Pe măsură ce cartilajul se deteriorează, organismul poate încerca să compenseze prin formarea de osteofite, adică mici creșteri osoase în jurul articulației genunchiului.
Procesul de deteriorare a cartilajului poate declanșa o reacție inflamatorie în articulație, ceea ce poate contribui la durere și rigiditate. Durerea este un simptom predominant al gonartrozei, ea fiind resimțită în genunchi, în special la mișcare, și poate fi mai severă la sfârșitul zilei.
Pe măsură ce boala progresează, mobilitatea articulației genunchiului poate fi afectată, ceea ce poate duce la dificultăți în efectuarea activităților zilnice.
Factorii de risc pentru gonartroză includ îmbătrânirea, predispoziția genetică, traumatismele articulare anterioare, obezitatea, activitatea fizică intensă și alte afecțiuni articulare preexistente.
Tratamentul gonartrozei poate include modificări ale stilului de viață (cum ar fi pierderea în greutate și exercițiile fizice regulate), medicamente pentru gestionarea durerii și inflamației, terapie fizică și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale precum artroplastia genunchiului (înlocuirea articulației cu o proteză).
Coxartroza (la nivelul șoldurilor)
Coxartroza, cunoscută și sub denumirea de osteoartrită a șoldului, este o formă de artrită care afectează articulația șoldului. Similar gonartrozei, coxartroza este o afecțiune degenerativă a articulației, caracterizată de deteriorarea cartilajului care acoperă extremitățile oaselor implicate în articulație.
Cartilajul care acoperă osul la nivelul articulației șoldului se deteriorează treptat, pierzându-și elasticitatea și rezistența. Acest proces duce la frecare crescută între oase. Pe măsură ce cartilajul se deteriorează, organismul poate dezvolta osteofite, mici creșteri osoase, în jurul articulației șoldului.
Durerea este un simptom predominant al coxartrozei. Aceasta poate fi resimțită în zona șoldului și poate varia de la durere ușoară la severă. Durerea poate fi mai accentuată în timpul mișcării și poate afecta activitățile zilnice.
Pacienții cu coxartroză pot experimenta rigiditate în zona șoldului, în special după perioade de repaus sau inactivitate.
Progresia bolii poate duce la o limitare a mobilității articulației șoldului, afectând capacitatea de a efectua mișcări ample și de a realiza activități obișnuite.
Factorii de risc pentru coxartroză includ îmbătrânirea, predispoziția genetică, traumatismele anterioare ale șoldului, obezitatea, anomalii congenitale ale șoldului și alte afecțiuni articulare preexistente.
Tratamentul coxartrozei poate implica o combinație de măsuri care vizează gestionarea simptomelor și încetinirea progresiei bolii. Aceste măsuri pot include:
- Medicație: Utilizarea medicamentelor pentru gestionarea durerii și inflamației.
- Exerciții fizice: Activitatea fizică regulată, adaptată nevoilor individuale, poate ajuta la menținerea mobilității și la întărirea mușchilor din jurul articulației.
- Fizioterapie: Programe de fizioterapie pot oferi exerciții și tehnici specializate pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea funcției articulației șoldului.
- Pierderea în greutate: În cazul pacienților obezi, pierderea în greutate poate reduce stresul asupra articulației și poate îmbunătăți simptomele.
- Intervenție chirurgicală: În cazuri severe, când durerea și limitarea funcțională sunt pronunțate, medicul poate recomanda intervenții chirurgicale precum artroplastia șoldului (înlocuirea articulației cu o proteză).
Spondiloza lombară (la nivelul coloanei lombare)
Spondiloza lombară se referă la degenerarea articulațiilor și a discurilor intervertebrale din regiunea lombară a coloanei vertebrale. Această afecțiune este o formă de osteoartrită care afectează discurile intervertebrale și articulațiile dintre vertebrele lombare (partea inferioară a coloanei vertebrale). Spondiloza lombară este adesea o consecință a îmbătrânirii și a uzurii naturale a coloanei vertebrale, dar poate fi influențată și de factori genetici, traume sau eforturi repetitive.
Discurile intervertebrale sunt structuri moi, elastice, care separă vertebrele și permit mișcarea coloanei vertebrale. Odată cu trecerea timpului și cu uzura, aceste discuri pot începe să se deterioreze, ceea ce poate duce la pierderea înălțimii discului și la o mai mică flexibilitate a coloanei vertebrale.
În timpul procesului de degenerare, organismul poate forma osteofite (mici excrescențe osoase) în jurul articulațiilor, ca o încercare de a stabiliza coloana vertebrală.
Spondiloza lombară poate fi asociată cu durere în regiunea lombară a coloanei vertebrale. Durerea poate varia de la ușoară la severă și poate fi exacerbată de activități precum mișcarea sau statul în poziții prelungite.
Pacienții pot experimenta rigiditate și dificultăți în mișcare, mai ales dimineața sau după perioade prelungite de inactivitate.
În cazul spondilozei lombare, mobilitatea coloanei vertebrale poate fi limitată, ceea ce poate afecta capacitatea de a realiza mișcări precum înclinarea sau rotirea trunchiului.
Tratamentul pentru spondiloza lombară poate implica o combinație de măsuri conservatoare și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale. Măsurile conservatoare pot include:
- Medicație: Utilizarea medicamentelor pentru gestionarea durerii și inflamației.
- Fizioterapie: Exerciții fizice și terapie fizică pentru întărirea mușchilor din jurul coloanei vertebrale și îmbunătățirea flexibilității.
- Modificări ale stilului de viață: Adoptarea unui stil de viață sănătos, inclusiv menținerea unei greutăți sănătoase și evitarea activităților care pot agrava simptomele.
- Terapie ocupațională: Învățarea de tehnici pentru a evita suprasolicitarea coloanei vertebrale în timpul activităților zilnice.
Dacă simptomele persistă sau devin severe, medicul poate lua în considerare opțiuni chirurgicale, precum discectomia (eliminarea unei părți a discului afectat) sau fuziunea vertebrală (fixarea vertebrelor pentru a crea o mai mare stabilitate)
Cum prevenim apariția osteoporozei
Prevenirea osteoporozei implică adoptarea unui stil de viață sănătos și a unor obiceiuri care să încurajeze menținerea densității osoase și să reducă riscul de fracturi.
Calciul este esențial pentru sănătatea oaselor. Consumați alimente bogate în calciu, cum ar fi produsele lactate, legumele cu frunze verzi, nucile și semințele. Dacă aportul de calciu din alimente este insuficient, luați în considerare suplimentele alimentare, dar discutați întotdeauna cu medicul sau farmacistul înainte de a începe orice supliment.
Vitamina D este esențială pentru absorbția calciului. Expunerea moderată la soare și consumul de alimente bogate în vitamina D, cum ar fi peștele gras, gălbenușurile de ou și produsele fortificate, pot contribui la menținerea nivelurilor adecvate de vitamina D.
O dietă bogată în nutrienți esențiali, inclusiv vitaminele și mineralele necesare pentru sănătatea oaselor, este importantă. Consumați cantități adecvate de proteine, fructe, legume și cereale integrale.
Activitatea fizică este esențială pentru menținerea sănătății oaselor. Exercițiile care implică încărcare pe oase, cum ar fi mersul pe jos, alergatul, ridicarea de greutăți sau dansul, sunt benefice pentru întărirea oaselor.
Fiți atenți la greutatea corporală și încercați să mențineți o greutate sănătoasă. O greutate prea scăzută poate crește riscul de osteoporoză.
Dacă aveți factori de risc sau antecedente familiale de osteoporoză, discutați cu medicul despre măsurile preventive și despre necesitatea testelor de densitate osoasă.
Prevenirea osteoporozei este o abordare pe termen lung și implică adesea o combinație de factori legați de stilul de viață. Este important să începeți aceste măsuri preventive cât mai devreme posibil și să le mențineți pe parcursul vieții. Discutați cu medicul pentru a dezvolta un plan personalizat de prevenire a osteoporozei, luând în considerare nevoile și factorii specifici ai sănătății dumneavoastră.
Ce să faci dacă suferi și de artroză, dar și de osteoporoză
Gestionarea simultană a artrozei și osteoporozei necesită o abordare holistică și personalizată, iar un plan de tratament ar trebui dezvoltat în colaborare cu medicul tău.
Este esențial să discutați cu medicul despre simptomele și starea ta generală de sănătate. Medicul poate realiza evaluări și teste adecvate pentru a determina severitatea artrozei și osteoporozei și poate dezvolta un plan de tratament personalizat.
Medicamentele pot fi prescrise pentru gestionarea durerii, inflamației și pentru menținerea sau îmbunătățirea densității osoase. Luați medicamentele conform recomandărilor medicului.
Programul de fizioterapie poate fi adaptat pentru a aborda atât simptomele de artroză, cât și cele de osteoporoză. Exercițiile fizice pot contribui la întărirea mușchilor, ameliorarea durerii și îmbunătățirea mobilității. Activitatea fizică moderată și regulată este importantă pentru menținerea sănătății osoase și a funcției articulare. Exercițiile cu impact redus, precum înotul sau mersul pe bicicletă, pot fi mai blânde pentru articulații, în timp ce exercițiile de rezistență ajută la întărirea mușchilor și a oaselor.
Adoptați un stil de viață sănătos, care include o dietă echilibrată, bogată în calciu și vitamina D, evitarea fumatului și limitarea consumului de alcool.
Fiți atenți la evitarea accidentelor sau a situațiilor care ar putea duce la traumatisme osoase, deoarece oasele afectate de osteoporoză sunt mai vulnerabile la fracturi.
Faceți controale regulate la medic pentru a monitoriza progresul și pentru a ajusta planul de tratament în funcție de nevoi.
Gestionarea durerii cronice și a restricțiilor de mișcare poate avea un impact emoțional semnificativ. Sprijinul emoțional și psihologic, precum și aderarea la strategii de gestionare a stresului, pot fi benefice.
Fiecare pacient este unic, iar un plan de tratament personalizat este esențial. Discutați deschis cu medicul pentru a dezvolta o abordare eficientă și sigură pentru gestionarea simultană a artrozei și osteoporozei.
Sursa foto: Shutterstock