Radu Drăgușin a fost surpriza negativă din lotul lui Tottenham pentru meciul cu Crystal Palace, absența sa stârnind îngrijorare printre fani. Fundașul român a fost însă prezent pe stadion, iar motivul neincluderii sale în echipă a fost o problemă medicală minoră.
Deși fusese titular în patru din ultimele cinci etape de campionat, Drăgușin nu a prins nici măcar banca de rezerve pentru partida din etapa a 29-a din Premier League. Potrivit Prosport, antrenorul interimar Igor Tudor a lămurit situația cu aproximativ o oră înainte de startul meciului, anunțând că internaționalul român a acuzat o accidentare ușoară. Apariția sa în tribunele de pe Tottenham Hotspur Stadium, alături de colegul său James Maddison, aflat și el în recuperare, a confirmat că problema nu este una gravă.
Sfatul direct de la Cristi Chivu: „Nu mai citi ziarele”
Într-un context marcat de analizele presei, agentul Florin Manea a dezvăluit o discuție importantă pe care Radu Drăgușin a avut-o cu fostul mare internațional Cristi Chivu. Acesta din urmă i-a oferit un sfat direct pentru a gestiona presiunea mediatică. Manea a relatat că Chivu și Drăgușin obișnuiau să comunice constant.
„Același lucru i l-a zis și Chivu: «Băi, Radu, nu mai citi ziarele». Vorbesc și au vorbit (n.r. – Chivu și Drăgușin). Acum nu mai discută pentru că el e acolo (n.r. – la Inter), dar vorbeau înainte și i-a zis: «Nu mai citi ziarele. Stai, fă-ți treaba acolo, concentrează-te pe meci, că te influențează». Sunt niște analize ale unor oameni care nu au calificarea să analizeze”, a dezvăluit Florin Manea.
Autocritica, o trăsătură definitorie pentru Drăgușin
Agentul fotbalistului a subliniat și nivelul ridicat de autocritică al lui Drăgușin, oferind un exemplu concret după un meci cu Arsenal. Deși Manea l-a lăudat pentru prestație, reacția fundașului a fost una care îi arată mentalitatea de performer.
„Eu i-am zis că mi-a plăcut și că a jucat extraordinar cu Arsenal, dar el mi-a răspuns: «Da, mă, dar am luat patru (n.r. – goluri)». El e un tip care își face foarte bine autocritica și mi-a trimis fazele în care era criticat, dar i-am zis să nu mai citească ziarele”, a completat agentul său.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetU2 are 14 concerte anunțate în Europa în 2027, niciunul în România. Patru sunt la Amsterdam
LylaCe faci când te gândești prea mult și revii la aceeași grijă
Revista IoanaDoi băieți de 2 și 6 ani au primit rinichii unui copil decedat. Au fost operați în aceeași noapte la Iași
News24Când primești liber și cât este sporul dacă lucrezi într-o zi de sărbătoare legală
Dolce SportTenerife s-a angajat să sprijine financiar fiica lui Jesús de Miguel până la 18 ani
GetPonyCe faci dacă îți găsești mașina lovită în parcare și cine plătește reparația