130 de suflete agăţate de o scară

– Zeci de turişti români şi străini urcă în fiecare an, pe o scară din lemn, la peste 1.000 de metri altitudine pentru a petrece câteva zile în satul Scărişoara din Munţii Cernei. O expediţie în această localitate reprezintă o veritabilă incursiune în Evul Mediu: fără curent electric sau alte utilităţi, condus doar de legile muntelui.

Aventura are însă un preţ. Pe care-l plătesc cei 130 de localnici care trăiesc, zi de zi, lipsiţi de condiţiile de viaţă civilizate.

Dacă te uiţi în sus, ai impresia că muntele, drept, bătut de ploi şi de vânt, sprijină cerul. Scările sunt agăţate pur şi simplu de stânci. Au fost puse în aşa fel încât unghiul de ascensiune să nu fie brutal.

E ca şi cum ai fi la bloc. Numai că aici treptele nu sunt din beton, ci din lemn. Şi mai ales sunt înguste şi scurte, încât trebuie să ai mare grijă pe unde calci. Cum urci, pe dreapta e peretele rece, iar în stânga – hăul. Din loc în loc au fost „plantate” bârne solide pe post de parapeţi, ca o ultimă şansă de a-ţi salva viaţa dacă ai ghinion şi te ia cu ameţeli.

La peste 1.000 de metri altitudine, nu leul face legea. Alte „valute” sunt puternice aici – nucile şi brânza. Baza comerţului din pustietate a rămas trocul.

Există şi un fel de mercurial, din câte ştim de la călăuza noastră, nea Avrămică. Spre exemplu, dacă vrei să „cumperi” un litru de ulei, dai la schimb două kilograme de nuci. Tot pe nuci, dar numai un kilogram, iei un pachet cu zahăr sau două kilograme de făină.

În schimbul unui kilogram de caş, de pildă, obţii doi litri de ulei sau un kilogram de zahăr. Trocul se face jos, la şosea. Acolo vin comercianţii de la oraş. Ei aduc produsele industrializării, în timp ce ţăranii coboară cocoşaţi de „monezile” lor.

Continuarea în România Liberă


Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata