21 mai – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Creştinii îi prăznuiesc pe 21 mai pe Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena. Constantin cel Mare a fost fiul împăratului roman Constanţiu Chlor şi al Sfintei Elena.

Tatăl său a fost cezar în partea de Apus a imperiului, în vreme ce în Răsărit Diocleţian îşi luase ca ajutor un cezar pe nume Galeriu. Fiind bolnav, Constanţiu şi-a chemat fiul la domnie în anul 306, într-o perioadă în care existau dispute pentru întâietatea la conducerea părţilor de Apus şi Răsărit ale imperiului roman. Constantin a intrat astfel în mai multe conflicte politice şi militare.

În lupta cu cezarul care stăpânea Roma împreună cu ţinuturile de Răsărit ale imperiului, Maxenţiu (317-313), Constantin a învins la Turin şi Verona şi s-a pregătit să vină asupra Romei. Lupta decisivă cu Maxenţiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312.

Conform mărturiei lui Eusebiu de Cezareea, scriitor bisericesc, în ziua premergătoare luptei, rugându-se „Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă şi o inscripţie: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui). În noaptea în care a urmat, împăratul a însemnat cu crucea toate steagurile armatei sale.

Bătălia de-a doua zi a fost câştigată de Constantin care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului. La puţină vreme după această izbândă, Constantin a emis Edictul de Milan, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului.
Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit imperiului, Liciniu (308-321).

În urma conflictului politic izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat acest acord şi a dezlănţuit din nou persecuţiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) şi l-a condamnat la moarte. Prin urmare, din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea imperiului roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337).

Reforma declanşată de Constantin cel Mare în domeniul social, administrativ, juridic, care se baza pe principii creştine, a făcut ca pe tot cuprinsul imperiului, din Antiohia la Ierusalim, de la Tir la Nicomidia şi Roma, Biserica să cunoască o mare înflorire. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, a avut o contribuţie majoră în susţinerea acestui efort înnoitor.

Constantin cel Mare a decis să se construiască o nouă capitală, pe Bosfor, în locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea s-a chemat Constantinopol şi a fost inaugurată la 12 mai 330. Împăratul a convocat primul Sinod Ecumenic în 325, la Niceea, participând la şedinţa de deschidere şi de închidere şi promulgând hotărârile luate.
Sfânta Elena s-a convertit în jurul anului 312, ataşându-se foarte mult de valorile religiei creştine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost reperat locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos.

Totodată, prin râvna ei s-au construit Biserica Sfântului Mormânt, biserica de la Ghetsimani şi alte 18 biserici. Pentru contribuţia imensă la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu apostolii”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata