În domeniul construcţiilor, în luna noiembrie 2023, s-au eliberat 2.700 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,1%, faţă de luna octombrie 2023 şi cu 15,1%, faţă de luna noiembrie 2022, scrie Agerpres.
Din datele INS, reiese că, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2023, s-au eliberat 32.096 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 21,7% faţă de perioada similară din 2022. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1702 autorizaţii), Sud-Muntenia (-1503), Nord-Vest (-1405), Vest (-1080), Nord-Est (-1024), Sud-Est (-914), Sud-Vest Oltenia (-799) şi Centru (-446).
În plus, INS mai arată că în luna noiembrie din 2023 s-au eliberat 2.700 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-10,1% faţă de luna octombrie 2023), cu o suprafaţă utilă totală de 632.991 mp (-7,9%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,7% sunt pentru zona rurală.
În luna noiembrie 2023 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-302 autorizaţii). În profil teritorial, această scădere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-81 autorizaţii), Centru (-74), Sud-Muntenia (-52), Bucureşti-Ilfov (-46), Sud-Vest Oltenia (-17), Vest (-16), Nord-Vest (-14) şi Sud-Est (-2).
În luna noiembrie 2023 s-au eliberat 526 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-5,2% faţă de luna octombrie 2023), în suprafaţă utilă totală de 476.092 mp (+34,9%).
În contextul comparativ cu luna precedentă, în luna noiembrie 2023 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+123243 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+137344 mp), Nord-Est (+32550), Bucureşti-Ilfov (+15093), Sud-Muntenia (+11934) şi Sud-Est (+11039). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-49248 mp), Nord-Vest (-28524) şi Vest (-6945).
În luna noiembrie 2023 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-15,1%) cât şi a suprafeţei utile totale (-30,7%), comparativ cu luna noiembrie 2022.
În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-479 autorizaţii) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-131 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-115), Sud-Est (-61), Nord-Vest (-52), Sud-Vest Oltenia (-41), Sud-Muntenia (-34), Centru (-24) şi Vest (-21).
Comparativ cu luna noiembrie a anului 2022, în luna noiembrie a anului 2023 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-4,2%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+90,9%).
În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+226.678 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+178.690 mp), Nord-Est (+37.581), Centru (+26.764), Sud-Est (+16.752) şi Sud-Muntenia (+9.091). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-22.342 mp), Bucureşti-Ilfov (-15.666) şi Nord-Vest (-4.192).
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Ioana Ciocan anunță corectarea valorii de 3,5 lei înscrise în acte pentru un Grigorescu din Prahova
Dolce SportArsenal a pierdut cu 5-3 la penalty-uri în fața lui Fleetwood, echipă din liga a patra
GetPonyCe funcții oferă aplicațiile pentru mașină, de la alerte Waze la plata parcării în București cu 5 lei pe oră
BravonetMama lui R.J. Mitte îi aduce un omagiu la 15 zile după ce l-a găsit mort
LylaCe taxe plătești pentru un gadget de înfrumusețare din afara UE. Procesarea de 2 euro este prevăzută din noiembrie
Revista IoanaCe alimente cumperi cu adaos comercial plafonat până la 31 decembrie 2026 și ce verifici pe etichetă