Primul mare festival de film (european) al anului, Festivalul Internațional de Film de la Berlin (pe scurt, Berlinale), s-a încheiat acum două săptămâni și a fost o întoarcere la forma clasică, pre-pandemică, cu prezență fizică în toate secțiunile și proiecții în săli, atât pentru industrie, cât și pentru publicul local.
Înscrierile românești din acest an au fost ambele în Forum, o secțiune dedicată cinematografiei mai experimentale. Licitația Între revoluții/ Between Revolutions a lui Vlad Petri a câștigat premiul FIPRESCI, acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film. Alcătuit din materiale de arhivă și inspirat din documente reale, filmul urmărește prietenia a două femei, una româncă și una iraniană, trăită prin scrisori în perioada care cuprinde Revoluția iraniană din 1979 și cea românească din 1989, și puțin din anii următori.
Mammalia, de Sebastian Mihăilescu, a fost cealaltă producție românească selectată. După mult discutatul debut hibrid Pentru mine tu ești Ceaușescu/ You Are Ceaușescu to Me, tânărul regizor a ales ca urmare a ficțiunii sale o abordare suprarealistă a masculinității și a societății contemporane, cu mult umor absurd și chestii care îți dau de furcă. Ambele filme vor avea premiera națională în toamnă și le voi dedica mai mult spațiu la acel moment.
Fără a fi o producție românească, dar cu actori români, Here (Belgia) al lui Bas Devos a fost unul dintre cele mai frumoase filme ale festivalului și a câștigat competiția Întâlniri, o secțiune tânără dedicată filmelor mai îndrăznețe din punct de vedere estetic și conceptual. Și ce întâlniri frumoase prezintă acest film. Actorul de origine română Ștefan Gota joacă rolul unui tânăr român care are mai multe slujbe la Bruxelles și care se pregătește să se întoarcă acasă în timpul vacanței de vară. Se întâlnește cu colegi, prieteni, cu sora sa și, în multe dintre plimbările sale în natură, și cu o tânără care studiază mușchiul (da, ca în mușchiul care crește pe copaci). Ceea ce ar putea părea banal sau pretențios este un film superb și înălțător despre minunile cotidiene și bucuria de a fi curios. Acesta este, de asemenea, unul dintre ultimele filme în care a jucat Teodor Corban, unul dintre cei mai buni actori români (Aferim!, 12:08 la est de București), care s-a stins din viață în luna ianuarie a acestui an. Ce ultim rol frumos și cald pentru a-l aminti.
Întâlnirile au fost, de asemenea, partea principală a setului românesc Adentro mío estoy bailando/ The Klezmer Project, de Leandro Koch și Paloma Schachmann. Documentarul de ficțiune argentinian urmărește căutarea muzicienilor tradiționali Yiddish Klezmer în estul Europei, duo-ul de regizori călătorind în Ucraina, Moldova și România. Ceea ce găsesc nu este ceea ce aveau în minte, dar nu mai puțin revelator. O abordare plină de viață și personală a istoriei individuale și colective, și cel mai captivant în a doua parte, în care sunt prezentați muzicienii, este, de asemenea, o abordare relevantă și inteligentă a istoriei culturale comune amenințate de uitare.
În general, a fost un an bun pentru abordările hibride și filmele documentare și, în general, pentru perspectivele intime și personale, premiul principal, Ursul de Aur, revenind unui documentar, francezul Sur l’Adamant/ On the Adamant, pentru a doua oară în întreaga istorie a festivalului. Nicolas Philibert regizează documentare frumoase de zeci de ani (odată ce ai văzut Être et avoir/ To Be and to Have, nu-l vei uita niciodată). Acesta nu este mai puțin memorabil, în timp ce documentează o instituție de îngrijire de zi pentru persoane cu afecțiuni psihiatrice. Își abordează subiecții cu cea mai mare grijă, umanitatea și demnitatea lor fac din On the Adamant un film atât de emoționant și de actual. Juriul, din care a făcut parte și regizorul eclectic și sfidător Radu Jude, a făcut o declarație îndrăzneață prin această alegere, și una bună, prețuind filmele angajate, cu mentalitate socială, și, printre celelalte premii, cinematografia îndrăzneață și necomercială.
Sursa – www.romania-insider.com