Este mai bine să fii în interiorul UE pe timp de criză, decât în afara ei

Este mult mai bine să fii în interiorul Uniunii Europene pe timp de criză, decât în afara ei, a declarat, miercuri, 9 iunie, la Bucureşti, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, cu ocazia unei conferinţe desfăşurate la Biblioteca Centrală Universitară.

Oficialul european şi-a argumentat afirmaţia în faţa studenţilor, profesorilor şi a invitaţilor la conferinţa ‘Efectele crizei economico-financiare. Eficienţă şi solidaritate’, referindu-se la fondurile de care beneficiază ţările membre ale Uniunii Europene, chiar şi pe timp de criză.

Este vorba despre fondurile structurale sau cele pentru agricultură, însă foarte importante sunt şi împrumuturile pe care guvernele le pot contracta de la Comisia Europeană ‘la dobânzi speciale, mult mai convenabile decât cele practicate pe pieţele financiare’, a afirmat Jerzy Buzek (Polonia, PPE).

Pe de altă parte, preşedintele PE a ţinut să sublinieze că actuala criză financiară ‘nu este a Uniunii Europene, ci ea a fost importată din străinătate’.

De altfel, şi-a continuat Buzek ideea, cele mai importante ameninţări se află în exteriorul graniţelor UE – terorismul, problemele în aprovizionarea cu energie, proliferarea nucleară – şi de aceea se impune ‘să fim activi activi atât în interiorul Uniunii Europene, cât şi în exteriorul graniţelor noastre’.

Jerzy Buzek a mai spus că acum este mai mare nevoie ca niciodată de solidaritate şi transparenţă în interiorul UE, pentru a depăşi problemele legate de recuperarea economică şi pentru a trece la strategiile de ieşire din criză, cu scopul atingerii unei creşteri economice susţinute.

‘Momentul crizelor este momentul marilor oportunităţi. Şi asta pentru că fără crize, ne-ar fi foarte dificil să introducem reforme. Şi de multe ori, crizele se întâmplă din cauza lipsei reformelor’, a subliniat preşedintele PE.

‘Acum este momentul să trecem la reforme dure, pentru a reduce cheltuielile. Este un lucru necesar în multe ţări’, a spus Buzek, adăugând că programul pe care guvernul de la Bucureşti doreşte să îl aplice pentru reducerea cheltuielilor bugetare ‘este unul ambiţios, însă, în acelaşi timp, şi necesar’.

‘Pentru unii dintre români va fi o perioadă foarte dificilă, însă este ceva absolut necesar’, a conchis polonezul.

Cât despre poziţia României în Uniunea Europeană, preşedintele PE, Jerzy Buzek, a spus că ţara noastră deţine ‘o poziţie crucială pe harta europeană’.

‘Marea Neagră, Parteneriatul Estic, Dunărea, Balcanii de Vest, totul este în jurul dumneavoastră şi toate aceste subiecte sunt proiecte importante pentru Uniunea Europeană’, a subliniat Buzek.

De asemenea, toate proiectele privitoare la resursele energetice ale Uniunii au legătură cu România sau cu graniţele sale exterioare, a afirmat preşedintele legislativului european, care a ţinut să asigure audienţa din aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti de reuşita proiectului european.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata