Euro a coborât sub pragul de 1,30 dolari pentru prima oară după un an

Euro a coborât sub pragul de 1,30 dolari marţi, 4 mai, pentru prima oară după peste un an, slăbit de criza de datorii suverane în Europa şi de temerile unei contaminări în zona euro.

În jurul orei 19.05 GMT, euro valora 1,3001 dolari, contra 1,3187 dolari luni în jurul orei 21.00 GMT. El a coborât până la 1,2994 dolari câteva minute mai târziu.

Moneda unică europeană a coborât la cel mai scăzut nivel în cursul şedinţei, în plină prăbuşire a pieţelor financiare, slăbite de îngrijorări asupra datoriilor suverane în Europa nu numai în Grecia dar şi în alte ţări ale zonei euro, mai ales Spania.

Este pentru prima oară după 28 aprilie 2009 când euro evoluează sub pragul, psihologic important, de 1,30 dolari, notează AFP.

Aceste temeri au fost alimentate marţi de zvonuri oficial dezminţite potrivit cărora agenţii de notaţie ar fi degradat nota Spaniei şi potrivit cărora Madridul ar putea cere un ajutor financiar colosal de la FMI.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata