Funcţionarii publici reiau acţiunile de protest

Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA – federaţie reprezentativă la nivel naţional pe ramura administraţie publică locală, având un număr de 50.000 de membri de sindicat), întrunit în şedinţă extraordinară joi, 15 aprilie, la Timişoara, a hotărât reluarea acţiunilor de protest şi calendarul de desfăşurare a acestora.

Astfel, pichetarea Guvernului României va avea loc în data de 30 aprilie 2010 cu un număr de aproximativ 500 de persoane şi declanşarea grevei generale în administraţia publică locală, începând cu data de 5 mai 2010, după consultarea Biroului Federal al FNSA, care se va întruni la Bucureşti în data de 29 aprilie 2010.

Motivele acestor acţiuni de protest sunt reducerea drastică a veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală; nerespectarea, de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin agenţiile judeţene de prestaţii sociale, şi de către Ministerul Finanţelor Publice, a actelor normative privind reîncadrarea personalului bugetar din administraţia publică locală prin neluarea în considerare a contractelor/acordurilor colective de muncă legal încheiate, a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile care statuează legalitatea drepturilor prevăzute în aceste convenţii şi a actelor administrative specifice autorităţilor locale

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata