România a reintrat pe deficit – 1,9 milioane de euro – în comerţul cu produse agroalimentare, după primele patru luni

România a reintrat pe deficit – 1,9 milioane de euro – în comerțul cu produse agroalimentare, după primele patru luni din 2014, în condițiile în care primul trimestru din acest an a fost încheiat cu un excedent de 9,4 milioane de euro, un plus menținut de altfel timp de șapte luni consecutiv.

„După primele patru luni din 2014, balanța comercială a consemnat un deficit de 1,9 milioane de euro, în scădere cu 99,5% față de valoarea înregistrată în perioada corespunzătoare din 2013, când soldul negativ a atins nivelul de 362,8 milioane de euro. În condițiile în care exporturile au crescut cu 22,8% și importurile s-au diminuat cu 5,5%, determinând reducerea deficitului cu 360,9 milioane de euro față de aceeași perioadă din 2013, reintrarea pe deficit a balanței comerciale, după șapte luni în care rezultatul a fost excedentar, poate fi explicată în principal prin mai slaba performanță a fluxurilor lunii aprilie 2014, a doua lună consecutiv de scădere a exporturilor, după vârful excepțional din februarie 2014, respectiv exporturi de 308,2 milioane euro în aprilie 2014, față de 358,7 milioane euro în aprilie 2013 și comparativ cu 453,4 milioane euro în luna februarie 2014”, potrivit informațiilor furnizate de MADR.

În perioada ianuarie-aprilie, exporturile României de produse agroalimentare totalizau 1,478 miliarde de euro, în creștere cu 22,8%, față de perioada similară din 2013, iar importurile au fost de 1,479 miliarde de euro, în scădere cu 5,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este optimist că anul 2014 se va încheia pe plus în ceea ce privește balanța comercială cu produse agroalimentare a României, la fel ca în 2013, chiar dacă în prezent importurile au devansat exporturile.

„Pe balanța pe patru luni, au crescut foarte mult exporturile. Acestea sunt mai mari decât anul trecut, când a fost un an de excepție, și s-au diminuat și importurile. Nu suntem pe pozitiv pe primele patru luni, dar până la finele anului vom fi sigur pe pozitiv și cred că va fi chiar mai bine decât anul trecut”, a declarat, la începutul săptămânii, ministrul Agriculturii.

Conform datelor MADR, în perioada martie — aprilie 2014, valoarea lunară a importurilor a depășit valoarea lunară a exporturilor de produse agroalimentare, situație care nu s-a mai repetat din luna iulie 2013.

„Față de aceeași perioadă din 2013, în primele patru luni din anul curent, exporturile au crescut cantitativ și valoric la majoritatea grupelor de produse agroalimentare: porumb, țigări, semințe și ulei de floarea-soarelui, animale vii din specia ovine sau caprine etc. Prin excepție, la grâu, deși cantitatea livrată la extern a fost mai mare cu 19,3% (+176.900 tone), încasările au fost mai mici cu 6,8 milioane de euro, din cauza prețului mai scăzut al grâului pe piețele internaționale în prima parte a anului 2014 raportat la perioada similară din 2013. De asemenea, au scăzut exporturile de margarină, brânzeturi și carne de pasăre”, precizează reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Fără a implica tranzacții spectaculoase cantitativ, ca în cazul cerealelor, exportul de nuci a crescut de 3,2 ori, stimulat de cererea sporită și prețurile foarte bune oferite, comparabile cu prețul ciocolatei sau al produselor alimentare procesate, asigurând venituri mai mari cu 15 milioane de euro față de rezultatul primelor patru luni din 2013.

Principalele grupe de produse la care, față de perioada de referință, a scăzut importul, au fost: porumbul (—30,5 milioane de euro), șroturile de soia (—22,1 milioane de euro), grâul (—14,7 milioane de euro), cafeaua (-11,2 milioane de euro) și țigările (-8,3 milioane de euro).

La carnea de porc, boabe de soia și ciocolată, importurile au marcat principalele creșteri valorice, respectiv 9,8 milioane euro, 7,4 milioane de euro și 4,9 milioane de euro.

De asemenea, au crescut importurile de animale vii din specia porcine (cu 4,6 milioane de euro) și de carne de pasăre (cu 1,9 milioane de euro).

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerțul exterior cu produse agroalimentare al României. Astfel, în primele patru luni din anul 2014, livrările către statele membre UE au avut o pondere valorică de 62,8%, iar achizițiile intracomunitare de produse agroalimentare au deținut o pondere de 85,3%.

În primul trimestru al acestui an, România a exportat produse agroalimentare în țările intra și extracomunitare de aproape 1,17 miliarde de euro, în creștere cu 38,4% față de aceeași perioadă din 2013, în timp ce importurile au urcat cu doar 0,6%, până la 1,16 miliarde de euro. Balanța comercială cu produse agroalimentare a României a înregistrat, în primele trei luni, un excedent de 9,4 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 308,9 milioane euro înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

România a reușit, în 2013, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, să înregistreze un excedent de peste 300 de milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, față de un deficit de aproape 800 de milioane de euro în anul 2012. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata