Transportatorii au amânat acţiunile de protest

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a amânat mitingul de protest de miercuri, din Bucureşti, anunţă Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

În urma discuţiilor ce au avut loc, marţi seară seară, 13 aprilie, între preşedinţii celor 12 federaţii patronale membre ale COTAR şi o delegaţie a ministerelor implicate în elaborarea OUG privind stoparea pirateriei şi a ilegalităţilor înregistrate în cadrul şcolilor de şoferi, angajatorii au decis amânarea acţiunilor de protest, anunţate pentru miercuri, 14 aprilie în Bucureşti.

‘În cadrul întâlnirii ni s-a prezentat Ordonanţa de Urgenţă care a apărut în Monitorul Oficial în termenii în care am negociat-o cu toate ministerele implicate. Ne cerem scuze membrilor noştri, agenţi economici, pe care i-am pus pe drumuri şi au pornit spre Bucureşti, dar îi asigurăm că nu le vom trăda interesele’, declară Vasile Ştefănescu.

Membrii patronatelor aşteaptă apariţia Normelor metodologice de aplicare a OUG, care să respecte spiritul şi litera acestei ordonanţe. Dacă până în data de 21 aprilie aceste Norme nu apar şi nu sunt aplicate, atunci mitingul aprobat pentru 21 aprilie nu va mai fi amânat, ‘indiferent cine intervine’.

Totodată, reprezentanţii transportatorilor autorizaţi solicită să participe la elaborarea acestor norme metodologice şi să fie sancţionaţi acei oficiali din Ministerului Transporturilor, ‘care au menţinut această stare de tensiune prin dezinformare’.

‘Îi mulţumim primului ministru, Emil Boc, care ne-a înţeles şi a înţeles ce înseamnă acest fenomen al pirateriei şi ilegalităţilor în transporturi şi a supus aprobării acestă Ordonanţă, deşi mulţi interesaţi s-au împotrivit. Ca un semn al respectului nostru este şi această decizie de a amâna acţiunea de protest anunţată pentru miercuri, 14 aprilie, în Bucureşti, cu riscul de a fi criticaţi de membrii federaţiilor noastre patronale’, a mai spus Ştefănescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata