La doar cinci ani de la înscăunare, domnitorul Carol I era cu bagajele făcute, gata să abdice pe 10 martie 1871. Decizia sa radicală a fost declanșată de „scandalul secolului”, o fraudă masivă legată de construcția primei rețele de căi ferate, care a jefuit statul român și a fost la un pas să arunce Principatele Unite în haos.
Scandalul, cunoscut în istorie drept „Afacerea Strousberg”, a reprezentat singura pată de pe domnia lui Carol I, fiind alimentat de un curent anti-germanic puternic în rândul populației. Potrivit unei documentări publicate de Adevarul, totul a pornit de la nevoia acută a României de a-și moderniza infrastructura, considerată medievală. Carol I vedea în calea ferată un proiect vital pentru unificarea reală a țării. „Numai print-o linie ferată între Bucureşti şi Iaşi se va alipi în realitate Moldova de Muntenia şi va dispărea orice tendinţă separatistă”, îi scria domnitorul tatălui său în ianuarie 1868.
O licitație aranjată și un contract păgubos
Viziunea modernizării a fost rapid umbrită de interese. Guvernul condus de Nicolae Golescu a organizat o licitație internațională pentru construcția rețelei feroviare. Deși un trust austriac cu experiență, Offenheim, a fost desemnat inițial câștigător, Carol I a intervenit direct, la recomandarea tatălui său, și a impus compania prusacă Strousberg. Decizia a stârnit imediat suspiciuni, fiind văzută de opoziție ca o afacere de familie pe banii românilor, mai ales că printre acționarii companiei se numărau nobili prusaci.
Contractul, redactat la Berlin, s-a dovedit a fi un dezastru pentru statul român. Costul pentru cei 914 kilometri de cale ferată a fost stabilit la un preț exorbitant: 270.000 lei aur pe kilometru, însumând 247.000.000 de lei. Mai mult, compania Strousberg primea dreptul de a emite obligațiuni cu dobânzi de 7,5%, garantate de statul român, și putea exploata linia ferată timp de 90 de ani. Personajul din spatele afacerii, Henry Strousberg, era un industriaș cu un trecut dubios, marcat de escrocherii. Ziaristul Cezar Bolliac l-a descris fără menajamente: „Toţi aceşti concesionari nu sunt decât nişte samsari”.
Jaf pe față și șantaj internațional
Pentru a superviza operațiunile, Carol I l-a numit comisar al statului pe Ambronn, un prusac apropiat de familia sa și, totodată, bun prieten cu Henry Strousberg. Sub supravegherea acestuia, jaful a devenit evident. Lucrările erau de proastă calitate și avansau cu dificultate, însă plățile se făceau cu generozitate. Statul român a plătit 5 milioane de lei pentru 19 kilometri de cale ferată care existau doar pe hârtie. Când guvernul a încercat să oprească plata, Ambronn a grăbit transferul banilor.
Scandalul a explodat, iar Titu Maiorescu surprindea perfect starea de spirit a vremii: „Nemulțumirea publică crește din zi în zi; lumea vede în această chestiune nu doar un contract rău făcut, ci un simptom al slăbiciunii statului”. Confruntat cu acuzațiile, Strousberg a recurs la șantaj, cerând încă 4 milioane de taleri pentru a nu abandona lucrările. În același timp, cancelarul prusac Otto von Bismarck amenința România cu plângeri la sultan dacă interesele acționarilor germani nu erau protejate. În final, concernul Strousberg a intrat în faliment, lăsând căile ferate române de izbeliște.
Revolta populară și un domnitor gata de abdicare
Afacerea Strousberg a alimentat un puternic curent anti-dinastic. În august 1870, la Ploiești, ofițerul Candiano Popescu a declanșat o mișcare republicană folosind o telegramă falsă care anunța detronarea domnitorului. „Vă fac cunoscut că principele Carol I a fost detronat astă-noapte. A fost numită o Regenţă în frunte cu generalul Nicolae Golescu şi s-a constituit un nou guvern, având la ministerul de Război pe Ion C. Brătianu”, scria în falsul document care a scos 3.000 de oameni în stradă.
Punctul culminant a fost atins pe 9 martie 1871, la București, în timpul unei festivități organizate pentru ziua împăratului german Wilhelm I. Evenimentul a declanșat proteste violente. „Încă de la începerea banchetului, manifestanții se strâng la ușa sălii. […] Manifestanții strigă lozinici republicane, aruncă cu pietre în geamuri, poliția nu reușește să-i împrăștie, guvernul nu ia nicio măsură”, descrie istoricul Silvia Marton. A doua zi, pe 10 martie, Carol I, simțindu-se trădat și acuzat, i-a cerut demisia premierului Ion Ghica și și-a anunțat intenția fermă de a părăsi tronul.
„Aiasta nu se poate, Măria Ta!”
În momentul critic, politicianul conservator Lascăr Catargiu, alături de Nicolae Golescu, a intervenit decisiv. Confruntat cu hotărârea domnitorului, Catargiu i-a spus ferm: „Aiasta nu se poate, Măria Ta”. Cei doi lideri politici au insistat ca principele să rămână, argumentând că plecarea sa ar fi fost un dezastru pentru tânărul stat român. Anastasie Iordache a consemnat că „Lascăr Catargiu, îndeosebi, a insistat cu argumente, generate de această necesitate obiectivă”. Carol I a acceptat să rămână cu două condiții: formarea unui guvern stabil care să voteze bugetul și rezolvarea problemei căilor ferate. Lascăr Catargiu a format un guvern conservator care a adus stabilitatea politică necesară pentru depășirea crizei, salvând astfel domnia celui care avea să devină primul rege al României.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetPepe trece la Kanal D după 13 ani la Antena 1 și prezintă un concurs de cupluri cu premiu de 25.000 de lei
Lyla6 tendințe de manichiură pentru toamna 2026, de la dark aura la imprimeuri în carouri
Revista IoanaTinerii și studenții din Regatul Unit sunt îndemnați să se vaccineze împotriva meningitei B
News24Incendiile din locuințe au făcut mai multe victime în 2026, deși numărul cazurilor a crescut cu 0,5%
Dolce SportWBA îl obligă pe Teofimo Lopez să negocieze meciul cu Jack Catterall până la termenul din 22 octombrie
GetPonyNissan Pixo revine ca electrică de oraș cu 259 km autonomie. Prețul de bază ar urma să fie sub 20.000 de euro
