Așa pot hoții să-ți fure datele chiar din aeroport! O româncă aflată pe aeroportul Otopeni a fost la un pas de a cădea victimă unei escrocherii greu de anticipat. Totul a început imediat după ce trecuse de filtrele de securitate și nu folosise niciun act de identitate până în acel punct. Surpriza a venit sub forma unui apel automat, cu un mesaj aparent oficial.

Așa pot hoții să-ți fure datele chiar din aeroport! Mărturia unei românce

„S-au sesizat niște nepotriviri ale datelor din cartea ta de identitate, dacă vrei să nu fi verificat de un ofițer al poliției de frontieră, apasă tasta 1 ca să te identifici!”

Românca a mărturisit că, deși nu folosise buletinul, mesajul repetitiv și formularea autoritară au făcut-o să apese tasta 1. A fost momentul în care vocea unui robot a fost înlocuită cu o femeie care pretindea a fi agent de pază, vorbind în engleză.

„M-a întrebat apoi dacă vorbesc engleză? I-am spus că vorbesc, dar suntem pe teritoriul României și se vorbește română. A zis că este de la biroul de frontieră relația securitate externă și nu știe română.”

„Problema” inventată: codul poștal greșit

Femeia care pretindea a fi agent de securitate a invocat o așa-zisă problemă cu codul poștal asociat rezervării biletului de avion. Sub pretextul verificării datelor, i-a cerut turistei să confirme codul poștal. Confuză, femeia a căutat codul pe internet și l-a transmis.

„Mi-a spus că s-a constatat o nepotrivire în ce privește codul poștal înregistrat pe site-ul companiei de zbor și vrea să îl confirme cu mine. I-am zis că nu îl știu, m-a întrebat dacă nu îl pot căuta pe Google?”

După ce l-a căutat și l-a spus, apelanta a negat codul transmis și i-a comunicat un altul, străin complet turistei. Din acel punct, conversația a devenit tensionată.

„Îi spun că sigur nu e al ei pentru că l-am recunoscut pe al meu după ce l-am văzut pe net, ani de zile am trimis notificări, folosindu-l. A insistat că e imposibil repetând de 3 ori numărul ei. I-am spus că nu e deloc imposibil și că cel mai bine îi fac legătura cu un ofițer de poliție de frontieră! În secunda doi a închis!”

Această reacție a confirmat suspiciunea: totul era o tentativă de phishing, menită să colecteze date personale sub o aparență oficială și bine pusă în scenă.

Infractorii folosesc tehnologii avansate: roboți vocali și identități false

Femeia a decis să se adreseze poliției de frontieră imediat după incident și a împărtășit experiența sa tocmai pentru a-i preveni pe alții. Deși este familiarizată cu diverse tipuri de escrocherii, spune că, preț de câteva minute, chiar a fost convinsă că are de-a face cu o autoritate reală.

„Mi-a întunecat rațiunea pentru 2-3 minute și am fost dispusă să cooperez. Eu m-am trezit când am înțeles că ea neagă o evidență – codul poștal care nu se schimbase niciodată.”

Ce a ajutat-o să se oprească? O știre auzită chiar în acea dimineață, care anunța un nou val de tentative de phishing în România, țintind utilizatorii bancari prin mesaje înșelătoare.

„Mi-am amintit că dimineața auzisem la știri că în România va sosi un val de phishing. Utilizatorii bancari vor primi mesaje în care li se va cere parola sau date ale contului sub aparența legalității.”

Această experiență este o dovadă clară că metodele de fraudă devin tot mai sofisticate. Hoții folosesc tehnologii precum roboți vocali, identități fictive și limbaj profesionist pentru a părea credibili. Tocmai de aceea, orice cerere de informații personale, mai ales prin telefon sau din surse neverificabile, ar trebui tratată cu suspiciune, chiar și în aeroporturi.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră