Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic pentru patru județe din țară. Vorbim despre Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde vântul va sufla cu putere, iar în Capitală vremea se va răci serios începând de joi.

Rafale de până la 90 km/h

Prima avertizare este valabilă în intervalul 17 martie, ora 22:00 – 18 martie, ora 20:00. În această perioadă, vântul va avea intensificări locale cu viteze de 50 până la 70 km/h în cele patru județe menționate.

Dar problemele cele mai mari sunt așteptate la munte.

În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, rafalele vor fi de-a dreptul violente, atingând 70…90 km/h.

O nouă atenționare pentru Oltenia

Și nu este singura atenționare. Meteorologii au emis un al doilea Cod galben de intensificări ale vântului, valabil miercuri, în intervalul orar 10:00 – 17:00. Acesta vizează judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt (practic, sudul țării), unde viteza vântului va ajunge la 50…60 km/h.

Vremea se schimbă în Capitală

Ce se întâmplă însă în București? Ei bine, marți valorile termice se mențin încă ușor peste mediile specifice perioadei. Cerul va fi variabil, iar temperatura maximă va fi de 14…15 grade, în timp ce minima va coborî la 0…2 grade.

Numai că de miercuri lucrurile se schimbă. Cerul devine temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări ce vor atinge viteze de 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 12…14 grade.

Joi, răcirea este și mai pronunțată. Valorile de temperatură vor scădea, cerul va avea înnorări, iar temperatura maximă nu va depăși 9…10 grade.

Informare meteo la nivel național

Dincolo de codurile galbene, ANM a emis și o informare generală de vânt, valabilă în perioada 17 martie, ora 20:00 – 19 martie, ora 20:00. Temporar, vântul va avea intensificări în noaptea de marţi spre miercuri în sudul Banatului, apoi miercuri în majoritatea regiunilor, iar joi în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Vitezele vor fi în general de 40…45 km/h, dar în zona montană înaltă rafalele pot ajunge la 60…80 km/h.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
ANM cod galben prognoza meteo vant puternic vremea bucuresti