„Apa miraculoasă” care a ucis sute de oameni. Promitea tinerețe și vindecare, dar conținea otravă radioactivă

„Apa miraculoasă” care a ucis sute de oameni. Ceea ce părea la început o descoperire medicală revoluționară s-a transformat într-una dintre cele mai sinistre povești din istoria medicinei moderne. În anii 1920, produsul Radithor era prezentat ca un elixir al vieții, capabil să vindece orice – de la acnee și riduri, până la leucemie și boli de inimă. În realitate, „apa minune” era o otravă letală, saturată cu izotopi radioactivi de radiu.

„Apa miraculoasă” care a ucis sute de oameni. Promitea tinerețe și vindecare, dar conținea otravă radioactivă

William Bailey, un promotor autointitulat „doctor”, susținea în reclamele sale din 1929 că „o mică sticlă de apă limpede, fără miros și fără gust” reprezenta „cea mai mare forță terapeutică cunoscută omenirii”. El pretindea că băutura combate alcoolismul, artrita, anemia și alte zeci de afecțiuni. În doar câțiva ani, lista bolilor „vindecate” a ajuns la peste 150, toate cu același ingredient-minune: „soarele interior”, cum era numit radiul.

Deși azi pare absurd, în epocă radiul era simbolul progresului științific. Istoricul Maria Rentetzi de la Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen-Nürnberg explică fenomenul: „Radiul a devenit mainstream pentru că industria a dorit asta. Știința și comerțul erau atât de interconectate încât nu le puteai separa.” Această fuziune toxică avea să ucidă – la propriu – oameni convinși că urmează o terapie modernă.

Cea mai cunoscută victimă a fost omul de afaceri Eben Byers

Care, după o fractură minoră, a urmat sfatul medicului să bea Radithor. În cinci ani, a consumat peste 2.800 de uncii din lichidul radioactiv. În 1932, a murit cu scheletul distrus de radiații. Cazul său a șocat opinia publică și a determinat Comisia Federală pentru Comerț să interzică produsul. Analizele făcute zeci de ani mai târziu au arătat că și flacoanele goale de Radithor erau încă periculos de radioactive.

Entuziasmul pentru radiu începuse odată cu descoperirea sa de către Marie și Pierre Curie în 1898. Până în 1914, companii americane precum Standard Chemical îl transformaseră într-o afacere uriașă, vânzând „apă radioactivă” ca tratament medical aprobat. Presa vremii susținea ideea cu entuziasm: „Scânteia misterioasă electronică care conduce viața lumii ar putea fi chiar radiul”, nota Popular Science în 1923.

Dar după tragediile care au urmat – inclusiv moartea „fetelor radiului”, peste o sută de muncitoare otrăvite în fabrici din New Jersey – fascinația s-a transformat în oroare. Până la sfârșitul anilor ’30, autoritățile au impus primele reglementări stricte privind utilizarea radiului.

Promisiunile că „restabilește tinerețea, regenerează dinții și vindecă bolile” s-au dovedit minciuni mortale. Totuși, cercetarea științifică nu a fost abandonată. Abia în 2013, după aproape un secol de teste, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat utilizarea radiului în tratarea unor forme de cancer — o ironie amară a istoriei: elementul care a ucis în numele sănătății a devenit, într-un final, un instrument real de vindecare.