Două fonduri de investiţii răspund numeroaselor solicitări primite de la investitori din piața locală de capital privind completarea portofoliului cu soluţii de investiţii pe termen lung, cu expunere atât pe piaţa locală cât şi internaţională, arată un comunicat de presă al instituției.
În prezent, produsele financiare cu orizont de timp prestabilit sunt extrem de populare în afara României, în special în rândul persoanelor care au obiective pe termen lung, cum ar fi achiziţionarea unei case, şcolarizarea copiilor la universităţi internaţionale de top, o retragere mai devreme din câmpul muncii, sau asigurarea de venituri suplimentare la vârsta pensionării.
Astfel, Certinvest TARGET 2035 investeşte într-o primă fază în proporţie de 70% în acţiuni şi în titluri de participare tranzacţionate care investesc preponderent în acţiuni, în timp ce fondul Certinvest TARGET 2045 investeşte într-o primă fază în proporţie de 95% în acţiuni şi în titluri de participare tranzacţionate care investesc preponderent în acţiuni.
În acest sens, expunerea ambelor fonduri este diversificată la nivel global şi are toleranţă mai mare la risc în primii ani, când orizontul investițional este îndepărtat. Alocarea activelor se reorientează treptat către instrumente financiare cu venit fix, astfel încât riscul investiţional să fie redus pe măsură ce data ţintă se apropie.
Concret, spre deosebire, însă, de fondurile de pensii private, aceste produse au un nivel ridicat de lichiditate. Astfel, un investitor îşi poate retrage investitia trimestrial, în perioada în care fondul este deschis pentru operaţiuni de răscumpărare, respectiv 01-25 ale lunilor martie, iunie, septembrie sau decembrie – şi nu doar în momentul atingerii orizontului de timp prestabilit.
Ȋn plus, fondurile cu orizont de timp prestabilit reprezintă o opţiune de investiţie diversificată care este ajustată automat în timp, ceea ce poate ajuta la reducerea riscului. Nu în ultimul rând, costurile de tranzacţionare sunt menţinute la minimum, cele două fonduri beneficiind de comision 0 atât la subscriere cât şi la răscumpărare.
În opinia sa, „Lansarea produselor Certinvest TARGET 2035 şi TARGET 2045 reprezintă un pas important în diversificarea ofertei noastre pentru piaţa locală de capital, fiind primele produse din portofoliul Certinvest cu expunere şi pe pieţele internaţionale. Sperăm să fie primite bine de piaţă, cu atât mai mult cu cât răspundem unor cereri foarte specifice privind orizontul de timp dorit”, a declarat Alina Huidumac, Director Executiv SAI Certinvest.
Procentual, SAI Certinvest a înregistrat o creştere de 492% a numărului de conturi noi deschise în platforma InvestOnline.ro în primul trimestru al anului 2023 faţă de ultimul trimestru al anului trecut, şi o creştere de 631% a numărului de depuneri în fondurile deschise de investiţii administrate de societate, comparativ cu ultimul trimestru din 2022. Un semnal pozitiv înregistrat de societate privind loializarea clienţilor este dat de creşterea cu 61% a investiţiilor recurente lunare în prima jumătate a anului 2023 comparativ cu aceaşi perioadă a anului 2022.
Aşadar, SAI Certinvest are ȋn administrare 6 fonduri deschise de investiţii, 5 fonduri de investiţii alternative şi peste 100 de portofolii administrate privat.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaO studentă din Iași a ajuns la spital după ce a purtat lentile colorate cumpărate online cu 30 de lei. Mai distingea doar umbre
Revista IoanaAccesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale ar putea fi interzis. Proiectul a trecut tacit de Senat
News24Procurorii cer arestarea a cinci polițiști din Sibiu și a unui bărbat în dosarul banilor pentru examenul auto și acte
Dolce SportRomânia a pierdut cu 1-2 în fața SUA, dar joacă vineri cu Cehia în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
GetPonyToyota atribuie cursului valutar 340 de miliarde de yeni, deși profitul trimestrial a crescut cu 288,1 miliarde de yeni
BravonetLil Uzi Vert a fost anunțat la Beach, Please 2027. Pe 6 noiembrie, 350 de abonamente de cinci zile intră la vânzare pe eMAG la 1 leu