Carmen Uscatu, co-fondatoarea „Dăruiește Viață”, atrage atenția, într-un interviu acordat Hotnews, asupra dificultăților cu care se confruntă organizația după numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier. Ea consideră că această poziție guvernamentală creează o vulnerabilitate majoră pentru ONG, din cauza suprapunerii dintre rolul public și cel din asociație.
Incompatibilitatea rolurilor Oanei Gheorghiu provoacă vulnerabilități
Carmen Uscatu explică faptul că, deși Oana Gheorghiu s-a autosuspendat din funcțiile executive din asociație, ea continuă să facă parte din Adunarea Generală, structură care deține puterea decizională supremă.
„Există o vulnerabilitate foarte mare la care Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” este acum supusă tocmai din cauza unei incompatibilităţi între rolul Oanei Gheorghiu într-un ONG, într-o asociaţie non-guvernamentală, versus rolul ei în Guvernul României. E regretabil pentru noi că s-a întâmplat acest lucru şi că nu am ştiut din timp”, afirmă Uscatu pentru sursa citată.
Ea precizează că situația a fost o surpriză pentru echipă, care a aflat odată cu publicul despre numirea vicepremierului.
Carmen Uscatu avertizează asupra riscurilor pentru „Dăruieşte Viaţă”
Fondatoarea spune că se caută o soluție pentru a evita potențiale conflicte de imagine și pentru a păstra încrederea celor care susțin proiectele asociației.
„Asociația „Dăruiește Viață” nu poate să fie supusă acestor riscuri de imagine, iar noi ne dorim foarte mult claritate”, subliniază ea.
Uscatu explică faptul că sponsorii nu vor să fie percepuți ca influențând deciziile Guvernului, mai ales companiile americane listate la bursă, care au obligații stricte de compliance.
„O parte din bani, în acest moment, sunt sub semnul întrebării”, spune ea, amintind că asociația a semnat în trecut contracte ce conțineau declarații pe propria răspundere privind lipsa legăturilor cu membrii guvernului.
Reacțiile donatorilor nu au întârziat.
„Au fost donatori care s-au retras în ziua anunțului”, afirmă Uscatu, menționând totuși că există și susținători care au garantat că vor continua contribuțiile.
O decizie pe care Carmen Uscatu nu o comentează
Întrebată despre alegerea Oanei Gheorghiu, cofondatoarea o consideră o decizie personală și evită să o judece.
„E doar regretabil că nu s-a discutat înainte în Asociația „Dăruiește Viață” acest lucru”, spune ea, adăugând: „Eu cred că Oana s-a dus să facă un bine mai mare țării decât binele pe care „Dăruiește Viață” a reușit și reușește să-l facă societății.”
Problemele de fond din partidele politice
Carmen Uscatu abordează și tema lipsei de pregătire în interiorul partidelor politice, care ajung să recruteze oameni formați în mediul nonguvernamental.
„Ar fi benefic pentru întreaga societate dacă aceste partide politice s-ar implica cu adevărat pentru a genera o schimbare”, susține ea.
Uscatu consideră că pe termen scurt soluția poate părea utilă, dar pe termen lung nu generează impact real.
„Această penurie de cadre, de oameni pregătiți în partide, a generat tocmai această situație”, conchide cofondatoarea „Dăruiește Viață”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24România are estimări peste media pe cinci ani la trei culturi, dar seceta persistă în vest
Dolce SportRaphinha a ieșit la pauză cu probleme musculare, înainte de El Clásico din 25 octombrie
GetPonyLucid cere 950 de dolari pentru ca unele Air din 2022-2024 să primească noua interfață UX 3.0
BravonetGhid esențial despre cum să călătorești inteligent, des și sustenabil
LylaPatru ingrediente care pot netezi fruntea fără Botox. Retinolul se introduce treptat
Revista IoanaPuțină spumă nu înseamnă automat că murăturile s-au stricat. Ce verifici înainte să le păstrezi