Cât costă să înoți alături de David Popovici.  Tinerii pasionați de natație vor avea ocazia, anul viitor, să înoate alături de David Popovici. Marele campion a publicat detaliile oficiale despre eveniment și a explicat cât trebuie să plătească participanții pentru a lua parte la experiență.

Cât costă să înoți alături de David Popovici. Tinerii pot avea marea șansă!

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, David Popovici a anunțat că înscrierile pentru evenimentul internațional „Sprint With The Stars” au început oficial. Pentru prima dată, proiectul ajunge în România, iar întâlnirea va avea loc pe 17 ianuarie 2026, la Complexul Sportiv de Natație Otopeni.

Campionul a transmis că este nerăbdător să intre în bazin alături de copii, adolescenți și pasionați de toate vârstele. Tot el a pus la dispoziție și linkul de înscriere, astfel încât doritorii să își poată rezerva locul cât mai rapid.

„Sprint With The Stars ajunge în premieră în România! Evenimentul se va desfăşura la Complex Sportiv De Natație Otopeni, 17 ianuarie 2026, iar eu abia aștept să ne vedem și să înotăm împreună. Înscrierile sunt deschise, link în comentarii”, a scris David în postarea sa.

Cât trebuie să plătească participanții

Regulamentul stabilește că la eveniment pot participa copiii și adolescenții cu vârste între 9 și 14 ani, dar și cei din categoria Open, adică tinerii de 15 ani și peste. Taxa de înscriere este de 25 de euro, la care se adaugă o taxă de rezervare de 1,5 euro. Termenul limită pentru înscriere este 4 ianuarie 2026.

Așadar, cei care vor să-l vadă pe David Popovici în acțiune și să înoate lângă el au acum ocazia perfectă, înscrierile fiind deja active. Proiectul este extrem de important pentru campion, care își dorește să devină o sursă de inspirație pentru copiii ce visează la performanță.

Cum își menține forma marele campion

David Popovici a devenit un model pentru mulți tineri nu doar prin rezultatele din competiții, ci și prin disciplina pe care o menține de ani buni. Tatăl său a dezvăluit recent câteva dintre obiceiurile care îl ajută să rămână la cel mai înalt nivel.

După fiecare antrenament, David consumă lapte cu miere și scorțișoară, o combinație nutritivă pe care o folosește frecvent. De asemenea, acordă multă atenție alimentației, iar micul dejun este esențial.

„**David bea după antrenamente lapte cu miere și scorțișoară. Un pahar mare, 250-300 ml. Și într-o vreme bea cu cacao în loc de scorțișoară. Este o sursă excelentă de proteine. Iar mierea este unul dintre cele mai complexe alimente cunoscute.

Dimineață, la micul dejun, are diferite combinații. Una dintre ele este iaurtul cu o serie de semințe, cu fulgi de ovăz, și din nou cu miere. E bun pentru tranzitul intestinal și o sursă foarte bună de carbohidrați de calitate**”, a dezvăluit tatăl lui David Popovici, potrivit as.ro.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
David Popovici