Alimentația oamenilor de 40 de ani ar putea afecta calitatea vieţii lor la 70 de ani, se arată în constatările unui studiu realizat de Universitatea Harvard din Statele Unite, relatează UPI, potrivit Agerpres.
Toate concluziile acestei cercetării, au fost prezentate, în ziua de marţi, la întâlnirea anuală a Societăţii Americane de Nutriţie din Chicago.
Cercetătorii au constatat, în urma studiului, că persoanele care au avut o alimentaţie sănătoasă începând cu vârsta de 40 de ani prezentau cu 43% până la 84% mai multe şanse de a se simţi bine, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental, la vârsta de 70 de ani, comparativ cu cele care nu au urmat o astfel de dietă.
Cercetarea, bazată pe date colectate de la peste 100.000 de persoane care au participat la studiile Harvard „Nurses’ Health Study” şi „The Health Professionals Follow-Up Study”, monitorizate timp de 30 de ani.
Astfel, „Alimentaţia reprezintă un factor principal în prevenirea bolilor cronice, însă puţine studii au analizat şi comparat dietele sănătoase şi îmbătrânirea sănătoasă, în general, cuprinzând cogniţia, sănătatea fizică şi mentală”, a declarat pentru UPI autoarea principală a cercetării, Anne-Julie Tessier.
Un consum mai mare de fructe, legume, cereale integrale, grăsimi nesaturate, nuci, leguminoase şi lactate cu conţinut scăzut de grăsimi, a fost asociat cu şanse mai mari de îmbătrânire sănătoasă.
În schimb, un consum mai mare de grăsimi trans, sodiu şi carne, inclusiv carne procesată, a fost asociat cu şanse mai mici de îmbătrânire sănătoasă.
Cercetătorii au analizat date de la peste 106.000 de persoane, începând din 1986
Practic, autorii studiului au declarat că cercetarea lor are un caracter unic deoarece s-a concentrat pe îmbătrânirea sănătoasă, pe care au definit-o nu doar prin absenţa bolii, ci şi prin capacitatea oamenilor de a trăi independent şi de a avea o bună calitate a vieţii pe măsură ce îmbătrânesc.
Astfel, „În mod tradiţional, liniile directoare în materie de alimentaţie s-au concentrat pe prevenirea bolilor cronice, cum ar fi bolile de inimă”, a declarat Tessier, cercetătoare asociată la Departamentul de Nutriţie de la Şcoala de Sănătate Publică T.H. Chan din Boston.
Aceasta a notat că rezultatele acestui studiu „vor servi la informarea recomandărilor de sănătate publică, subliniind importanţa dietei la jumătatea vieţii în vederea unei îmbătrâniri sănătoase”.
Practic, cercetătorii au analizat date de la peste 106.000 de persoane, începând din 1986. Participanţii aveau cel puţin 39 de ani şi nu sufereau de boli cronice la începutul studiului. La fiecare patru ani, aceştia au răspuns la chestionare referitoare la alimentaţia lor.
Până în anul 2016, aproape jumătate dintre participanţii la studiu au murit şi doar 9,2% au supravieţuit până la vârsta de 70 de ani sau mai mult, evitând bolile cronice şi având o bună sănătate fizică şi mentală.
Asocierea dintre alimentaţie şi îmbătrânirea sănătoasă au continuat să fie semnificative chiar şi după ajustarea rezultatelor în raport cu alţi factori de stil de viaţă despre care se ştie că influenţează sănătatea, dar şi cu statutul socio-economic, a remarcat Tessler.
Aceasta a precizat că cercetările viitoare ar putea oferi informaţii cu privire la impactul potenţial al trecerii la un plan alimentar mai sănătos mai târziu în viaţă.
Sursa: www.antena3.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaAccidentele cu trotineta ar fi dus peste 300 de copii la Neurochirurgia Spitalului Marie Curie în 2026
News24Tinerii înscriși la agenția de ocupare înainte de prima angajare pot primi până la 27.000 de lei
Dolce SportAl Jazira lui Cosmin Olăroiu a învins Al Muharraq cu 3-0 și mai are două meciuri pentru locul în optimi
GetPonyMotorina standard a fost afișată la 10,97 lei pe litru într-o stație. Alimentarea cu 50 de litri ar costa 548,50 lei
BravonetCabral Ibacka descrie programul copiilor după despărțirea de Andreea Ibacka. Fiecare stă cu ei câte o săptămână
LylaCum deosebești o perioadă grea de un divorț emoțional și ce poți face dacă distanța rămâne