Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua sprijinul public pe care România intenţionează să îl acorde pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă. Proiectul, estimat la 3,2 miliarde de euro, vizează prelungirea duratei de viaţă a reactorului cu încă 30 de ani.
Un pachet de ajutor complex
România a notificat la Bruxelles intenţia sa de a sprijini acest proiect strategic încă din ianuarie 2026. Reactorul Unităţii 1, pus în funcţiune în 1996, asigură în prezent aproximativ 10% din necesarul de energie electrică al ţării. Numai că, în 2027, acesta ar urma să ajungă la finalul duratei de viaţă estimate, iar retehnologizarea este considerată esenţială pentru securitatea energetică şi pentru obiectivele de decarbonizare.
Beneficiarul sprijinului este Nuclearelectrica (SNN), companie deţinută majoritar de statul român şi, singurul operator de energie nucleară din ţară. Pachetul de sprijin propus de autorităţile de la Bucureşti include patru măsuri distincte: un grant direct de 600 de milioane de euro, garanţii de stat pentru împrumuturi, un contract bidirecţional pentru diferenţă (CfD) pe 30 de ani şi un mecanism de protecţie în cazul unor modificări legislative.
Primele îndoieli de la Bruxelles
La prima vedere, lucrurile par clare. Executivul comunitar recunoaşte importanţa proiectului. „În această etapă, pe baza evaluării sale preliminare, Comisia consideră că proiectul este necesar şi că ajutorul facilitează dezvoltarea unei activităţi economice. totusi, Comisia are îndoieli cu privire la conformitatea deplină a măsurii cu normele UE privind ajutoarele de stat”, se arată într-un comunicat oficial.
Dar care sunt, pe bune, problemele? Bruxelles-ul a decis să deschidă o investigaţie aprofundată pentru a verifica mai multe aspecte. Se analizează adecvarea şi proporţionalitatea pachetului de ajutor, impactul asupra concurenţei de pe piaţă şi conformitatea cu alte reguli UE, în special cele legate de contractele pentru diferenţă, prevăzute în Regulamentul privind energia electrică.
Riscuri transferate excesiv către stat?
Practic, Comisia se teme că pachetul de ajutor este prea generos şi ar putea transfera prea multe riscuri către stat, în detrimentul consumatorilor şi al pieţei libere. „Întrucât există mai multe măsuri de ajutor care, împreună, pot limita riscurile pentru beneficiar, este important să se asigure că nu se acordă în ultimă instanţă un cuantum al ajutorului mai mare decât este necesar”, precizează documentul.
Mai mult, există temeri concrete legate de echilibrul pachetului. „În special, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că pachetul propus asigură un echilibru adecvat între reducerea riscurilor pentru a crea condiţii favorabile pentru investiţii şi menţinerea stimulentelor pentru o conduită eficientă, evitând în acelaşi timp transferul excesiv al riscurilor către stat”.
Iar problemele nu se opresc aici. Oficialii europeni „se teme” că anumite elemente ale contractului pentru diferenţă nu oferă stimulente reale pentru o exploatare şi o întreţinere eficiente. Comisia nu poate concluziona, în acest moment, că există suficiente garanţii care să împiedice transferul ajutorului către consumatori sau alţi participanţi la piaţă.
Ce urmează pentru proiectul strategic
Deschiderea investigaţiei oferă României şi altor părţi interesate posibilitatea de a prezenta observaţii. E drept că acest pas nu anticipează rezultatul final, însă pune sub presiune un proiect important pentru România, care vizează menţinerea capacităţii de producţie de 706 megawaţi pentru încă trei decenii.
Până la urmă, cadrul legal este clar, aşa cum reaminteşte chiar Comisia. „În temeiul Tratatului privind funcţionarea UE (TFUE), statele membre sunt libere să îşi stabilească mixul energetic, condiţiile în care îşi exploatează resursele energetice şi structura generală a aprovizionării lor cu energie. Decizia de a promova energia nucleară este o competenţă naţională. Ajutoarele de stat pentru sprijinirea energiei nucleare pot fi evaluate direct în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, care permite statelor membre să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii specifice. Ajutoarele trebuie să fie necesare şi proporţionale şi trebuie să nu afecteze în mod nejustificat condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care să contravină interesului comun. În urma intrării în vigoare în iulie 2024 a noilor norme de organizare a pieţei energiei electrice, Comisia evaluează, si, conformitatea cu principiile referitoare la conceperea schemelor de sprijin aplicabile contractelor bidirecţionale pentru diferenţă, prevăzute în Regulamentul 2024/1747”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetHoroscop 26 septembrie 2026. Fecioară și Balanță, feriți-vă de grabă în luarea deciziilor
LylaADHD a fost asociat cu șanse cu 48% mai mari de simptome digestive într-o analiză amplă
Revista IoanaSuplimentele pot afecta ficatul. Icterul și urina foarte închisă cer evaluare rapidă
News24Majorarea pensiilor din 2027 depinde de buget. Trei calcule pentru un venit de 2.025 de lei
Dolce SportAIK s-a retras din negocierile pentru Vlad Dragomir. Pafos ar fi cerut 4 milioane de euro
GetPonyDedeman are roboți de pornire și un redresor între 159,90 și 429 de lei. Aparatele au utilizări diferite