Românii cu credite ipotecare, loviți de noi scumpiri. Previziuni până la finalul lui 2025. Dobânzile medii la creditele ipotecare noi, indiferent dacă sunt fixe – care domină în prezent piața cu o pondere de peste 99% – sau variabile, sunt preconizate să crească în semestrul al doilea din 2025, conform unei analize realizate de Ipotecare.ro și SVN Romania | Credit & Financial Solutions. Estimările arată că IRCC va urca spre 6% în ultimele trei luni ale anului, iar dobânzile fixe medii vor crește cu circa 0,5%.
Românii cu credite ipotecare, loviți de noi scumpiri
Astfel, rata lunară pentru un credit ipotecar nou de 70.000 de euro ar putea fi mai mare cu aproximativ 90 de lei până la finalul anului.
„Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât şi cele variabile, vor creşte în a doua parte a anului”, se menționează în raport.
Indicele de referință pentru dobânzile variabile, IRCC, este prognozat să ajungă la circa 6% în trimestrul IV, în creștere față de nivelul actual de 5,55%, potrivit cotațiilor zilnice. În același timp, dobânzile fixe medii pentru creditele ipotecare noi acordate în Capitală ar urma să urce la circa 5,95% în a doua jumătate a anului, comparativ cu 5,45% în prezent.
Dobânzile vor continua să urce până în decembrie 2025
La începutul anului, dobânzile medii pentru aceste credite se situau în jurul valorii de 5,75%, potrivit analizei realizate pe baza ofertelor băncilor.
Această evoluție ascendentă vine pe fondul menținerii unei inflații ridicate, dar și al deciziei BNR de a păstra dobânda-cheie la 6,5%.
„Pe de altă parte, în ciuda acestor creşteri, dobânzile fixe vor fi în continuare mult mai atractive comparativ cu cele variabile şi vor fi cu cel puţin 1% mai mici comparativ cu cele înregistrate în 2023”, a declarat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, partener exclusiv Ipotecare.ro.
Ce trebuie să știe cei care au credite din 2022
Pentru zeci de mii de români care au luat credite ipotecare în 2022 și începutul lui 2023, perioada de dobândă fixă expiră până la finalul acestui an sau în primele luni din 2026. Totuși, dobânzile fixe medii estimate pentru sfârșitul lui 2025 rămân mai mici decât nivelurile practicate în urmă cu doi-trei ani.
Specialiștii îi sfătuiesc pe cei cu astfel de credite să analizeze atent ofertele actuale, care sunt mai avantajoase comparativ cu cele din 2022.
Refinanțarea poate fi făcută oricând în perioada creditului, ceea ce ar putea reduce costurile lunare.
„Pot folosi numeroase tool-uri şi site-uri online, pot apela la sfaturile unui broker de credite specializat şi pot afla cu rapiditate care sunt cele mai bune oferte şi la ce sume se pot încadra. Recomandăm şi securizarea unui nivel de dobândă fixă printr-o pre-aprobare pentru cei care caută o locuinţă nouă”, a completat Rădulescu.
Ratele vor urca cu aproape 90 de lei lunar
Creșterea estimată a dobânzilor în a doua parte a anului va determina o majorare a ratei lunare cu aproximativ 90 de lei pentru un credit ipotecar nou de 70.000 de euro, pe 25 de ani, cu un avans de 15%. Totuși, această rată va fi cu doar 36 de lei mai mare decât la începutul anului și cu aproape 90 de lei mai mică față de vara anului trecut, 2024.
Ipotecare.ro este un broker de credite exclusiv online, utilizând algoritmi specializați pentru a identifica cea mai bună soluție de finanțare adaptată fiecărui client.
SVN Romania | Credit & Financial Solutions se numără printre cei mai importanți brokeri ipotecari din România, cu un portofoliu de credite intermediate în 2024 în valoare de 160 de milioane de euro. Compania activează prin patru birouri în București și alte 14 la nivel național, în orașe precum Arad, Bacău, Brașov, Călărași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timișoara și Târgoviște.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportEșecul României cu Polonia, 0-6, pune în discuție apărarea și alegerea portarului
GetPonyAmenda pentru lipsa RCA poate fi redusă la aproximativ 500 de lei, potrivit Capital
BravonetPaula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie
Lyla18 exerciții pentru un trunchi mai puternic. Rutina începe cu cel puțin cinci mișcări
Revista IoanaPoți lua Omega-3 din 7 pești, de două ori pe săptămână. Macroul regal se consumă rar
News24Dănuț Buhăescu a murit în timpul celui de-al șaselea mandat la conducerea orașului Uricani