În această perioadă foarte dificilă din punct de vedere financiar pentru români, era evident că piața rezidențială de la noi nu va rămâne sub nicio formă imună la impredictibilitatea politicilor monetare și a sărăciei explozive, în general. A început să fie din ce în ce mai dificil să-ți cumperi o locuință și asta nu se va rezolva curând.
Cererea de proprietăți imobiliare din România, numărul de tranzacții, s-a prăbușit, în parte din cauza prețurilor extravagante, dar și a costurilor exagerate de creditare comparativ cu alte piețe europene.
În mod surprinzător însă, valorile de achiziție nu se diminuează nici pe departe suficient de mult pentru a vorbi de o explozie a bulei imobiliare. Spre deosebire de 2008, acum un număr record de români nu-și mai permit un apartament sau o casă, dar piața nu vine sub nicio formă în întâmpinarea noii realități din piață.
Ce se întâmplă cu imobiliarele din România
În primele şase luni din acest an, în datele ANCPI, se arată că s-au tranzacționat 281.573 de imobile (case și terenuri), cu 59.500 mai puține față de aceeași perioadă din 2022. Asta se traduce printr-o scădere de 17,44%. Este însă important de reținut că acel procent variază foarte mult în teritoriu, iar în București, de exemplu, gravitează în jurul a 30%.
“Nivelul scăzut de tranzacții a avut impact moderat asupra prețurilor, proprietarii au cedat puțin din preț, iar prețurile nu au scăzut spectaculos”, spun agenții imobiliari, conform Economedia.ro.
Cu toate acestea, dezvoltatorii și proprietarii ignoră însă acea scădere dramatică a numărului de tranzacții și țin la prețuri. Chiar și așa, în Cluj au scăzut prețurile la locuințe cu 1,81% în prima jumătate de an.
Concret, prețurile cerute au mai scăzut în primele 6 luni în: Brașov (-0,52%), Sibiu (-0,92%), Arad (-1,63%), Oradea (-6,06%) și Târgu Mureș (-6,73%). În București poți să iei cel mai ușor pulsul inconștienței din construcții cu o creștere de 3,19% a valorilor de achiziție, în opoziție absurdă cu contracția numărul de tranzacții cu aproape o treime.
De cealaltă parte, prețurile au mai crescut în Iași (+0,36%), Craiova (+0,84%), Pitești (+1,84%), Suceava (1,59%), Constanța (+1,33%), Târgoviște (+4,31%), Alba Iulia (+2,74%), Ploiești (+2,37%), Bistrița (+0,3%), Timișoara +(0,43%). Fără să fie vreo surpriză, având în vedere dobânzile absolut imprevizibile oferite de băncile de la noi, cele mai afectate au fost tranzacții pe bază de credit ipotecar. Acum, majoritatea tranzacțiilor se fac cu numerar.
În cadrul unei analize a Blitz, “Majorările de prețuri la imobiliare, dar și creșterile dobânzilor au dus la scăderea numărului de tranzacții realizate cu credit. Numărul ipotecilor la nivel național în perioada ianuarie – iunie 2023 a fost de 111.676, cu -18.47% mai puține față de perioada similară a anului trecut. Vedem o corespondență așadar între numărul de tranzacții care a scăzut cu -17,44% și numărul de ipoteci care a scăzut cu aproximativ același procent -18,47%. Doar aproximativ 39% din tranzacții au fost intermediate din ianuarie până în luna iunie 2023 cu ajutorul unui credit ipotecar”, menționează analiza Blitz pentru sursa citată.
Sursa – playtech.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportIonuț Radu ratează meciurile României cu Polonia și Bosnia și Herțegovina din cauza unei probleme la umărul drept
GetPonyYangwang U9 Xtreme a atins 503,17 km/h într-un singur sens, prima mașină de serie care trece de 500 km/h
BravonetCe seriale de mister și thriller alegi pe Netflix sau HBO Max și cât ai de urmărit
LylaCe semne pot apărea într-o criză de anxietate, când suni la 112 și ce poți face pe moment
Revista IoanaAlocația pentru copii și indemnizația de creștere sunt programate în conturi pe 6 noiembrie. Prin poștă, distribuirea începe pe 10
News24Procurorii cer arestarea a 14 inculpați într-un dosar de trafic de persoane. Un polițist este sub control judiciar