Ziua Internațională a Femeii, o sărbătoare a emancipării, a fost deturnată de propaganda comunistă și transformată, în special în ultima parte a epocii Ceaușescu, într-o Zi a Mamei. Femeia a fost redusă la condiția de „fabrică de copii” pentru a servi politica de creștere a natalității impusă de partid.

O analiză a articolelor publicate în ziarul Scânteia între 1945 și 1989, realizată de istoricul Fănel Teodorașcu și citată de Adevărul, dezvăluie cum regimul a modelat imaginea și rolul femeii în societate. Conferențiar la Universitatea „Danubius” din Galați, Teodorașcu a studiat edițiile ziarului din 8 martie pentru a înțelege cum a fost prezentată „femeia nouă” a României socialiste.

Țară nouă, femeie nouă: luptătoarea pentru partid

Imediat după instaurarea regimului, propaganda a creat un nou ideal feminin. „O țară nouă are nevoie de oameni noi. Femeia română nouă trebuia să-și arate devotamentul față de Partid și față de țară devenind mamă. Principala ei îndatorire, în patria tuturor celor care munceau cu brațele și cu mintea, la orașe și la sate, era însă aceea de a participa cu toate forțele ei la lupta socialistă”, scrie cercetătorul.

Un exemplu este articolul „Metalurgista” din 8 martie 1950, care o prezenta pe Elisabeta Caras. „Cine este Elisabeta Caras? O muncitoare cum nu a existat pe vremuri la noi. Este metalurgistă la Grivița Locomotive. Și nu de mult, era bucătăreasă, spăla vase și mătura”, scria Scânteia. Pe lângă munca în fabrică, ea era „agitatoare de partid”, membră în comitetul gazetei de perete și responsabilă cu asigurările sociale, dar cea mai importantă misiune era „bătălia pentru pace”. Elisabeta Caras le îndemna și pe colegele sale să se educe: „Nu putem sta în loc. Trebuie să treci și tu la mașină!”.

Un alt model promovat era Curtmelec Latif, o femeie tătară din Medgidia, care a renunțat la viața tradițională pentru a deveni activistă. Inițial, soțul s-a opus, dar în final a cedat. Curtmelec a învățat să scrie și să citească, a demascat „chiaburii” din cooperativă și a devenit membră în Comitetul de luptă pentru pace. La o ședință de partid, și-a întrebat direct soțul: „Își ia angajamentul tovarășul meu de viață că mă va ajuta în muncă?”. Angajamentul ei era ferm: „Alături de sutele de mii de femei din țara noastră, urmând pilda femeilor sovietice, voi fi o bună luptătoare pentru pace!”.

„Sărut mâna, Țesătoare!”: Maternitatea devine virtutea supremă

În anii ’70, accentul propagandei s-a mutat decisiv spre rolul de mamă. Istoricul Fănel Teodorașcu explică: „Nașterea unui fiu era mai importantă decât orice altă activitatea desfășurată de femeie. Țara avea nevoie de bărbați frumoși și puternici, iar femeia trebuia să răspundă în mod corespunzător acestei nevoi”.

Un articol din 1972, intitulat „Sărut mâna, Țesătoare”, ilustrează perfect această schimbare. Textul descrie o scenă dintr-un tren, unde o tânără „ultra elegant îmbrăcată” se plânge de soacra sa, o „femeie de rând”. Tânăra se laudă că frecventează „lume bună” și este o „fată citită”, în timp ce soacra sa, o simplă țesătoare, a îndrăznit să intervină într-o discuție cu medici, susținând că toate meseriile sunt importante. Tânăra a fost îngrozită „de teamă ca nu cumva să scape și care-i «branșa»”. Autorul articolului din Scânteia condamnă snobismul tinerei și o glorifică pe mamă. „Un singur lucru aș mai fi dorit: să fie acolo, printre călători, și mama acelui băiat cât muntele, iar noi, «oamenii de rând», în loc de orice alt comentariu, să rostim simplu: – Sărut mâna, Țesătoare!”.

Ceaușescu și obligația patriotică de a avea copii

Începând cu 1984, discursul politic a devenit și mai direct. Nicolae Ceaușescu a transformat natalitatea într-o obligație patriotică. El avertiza asupra unui fenomen grav, arătând că „în 1983, la un copil născut viu, s-au efectuat circa 1,5 întreruperi de sarcină.” Pentru liderul comunist, nu exista o onoare mai mare pentru o femeie decât aceea de a fi mamă. „Nu pot exista o mândrie și o fericire mai mare, pentru o familie, pentru o mamă, decât aceea de a avea și a crește copii. Încă o dată, doresc să subliniez că fiecare familie are datoria de a se gândi permanent la prezentul și viitorul poporului nostru”, declara Ceaușescu.

Astfel, 8 Martie a încetat să mai fie o sărbătoare pentru toate femeile. A devenit o zi dedicată exclusiv mamelor. „În această zi, poporul nostru omagiază, în mod deosebit, femeia-mamă, aceea care dă ființă din ființa ei copiilor – bucuria familiei, viitorul țării”, se scria în Scânteia. Femeia care nu avea copii era practic exclusă din celebrarea oficială.

O egalitate neîmplinită: revenirea la „fabrica de copii”

În finalul analizei sale, istoricul Fănel Teodorașcu subliniază că regimul comunist a impus femeii două sarcini principale: să muncească și să nască mulți copii. Dacă la început munca era prioritară, treptat, maternitatea a devenit obligația supremă. „Femeia părea că revine, oarecum, la condiția de fabrică de copii, condiție pe care o blamau, la începutul secolului trecut, feministele române”, notează istoricul.

Regimul nu a adus niciodată egalitatea reală pe care o cereau activistele la începutul secolului XX. Teodorașcu concluzionează că adevărata emancipare nu a fost atinsă. „Atunci, se spunea, așa cum am văzut pe parcursul acestei lucrări, că femeia se va putea considera egală în drepturi cu bărbatul abia atunci când ea va putea hotărî singură dacă și când va deveni mamă”.

Sursa: Adevarul

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
8 Martie comunism Nicolae Ceausescu propaganda Scanteia