Disneyland Paris a tăiat oficial panglica pentru noul său univers tematic, Regatul de Gheață, în urma unei investiții colosale de două miliarde de euro. Mii de vizitatori s-au adunat pentru a fi primii care pășesc în lumea inspirată de celebra animație, marcând cea mai mare extindere din istoria parcului.
O deschidere cu fast și vedete
Evenimentul a fost inaugurat de Josh D’Amaro, CEO-ul companiei Walt Disney, care a marcat momentul cu o declarație oficială. „Vă urez bun venit la Disney Adventure World și declar oficial lumea „Regatului de Gheață” deschisă.”
Iar la un asemenea eveniment, lista de invitați a fost pe măsură. Nu de puține ori astfel de lansări atrag nume sonore, dar de data aceasta au fost prezenți, printre alții, supermodelul Noami Campbel, celebra actriță Penelope Cruz și unul dintre fotbaliștii simbol ai Franței, Olivier Giroud.
Așteptare de ore întregi
Entuziasmul publicului a fost, poate, cel mai bun indicator al succesului. Oamenii s-au așezat la coadă cu noaptea-n cap, doar pentru a prinde un loc în față. Dar ce înseamnă câteva ore de așteptare pentru o experiență unică? Până la urmă, despre asta e vorba.
„Stăm în fața porților de la ora 7 dimineața. Îl văzusem în Statele Unite, a fost puternic să-l vedem aici, în Franța. Am făcut rezervare imediat ce a fost anunțată deschiderea parcului.”, a povestit un turist nerăbdător.
Ce găsești în noul Arendelle
E drept că atmosfera din orășelul norvegian Arendelle a fost recreată cu o atenție la detalii aproape obsesivă. Vizitatorii pot admira clădirile din lemn, împodobite cu plante viu colorate, în timpul unei plimbări de câteva minute cu barca (o atracție principală a zonei). Pentru a completa peisajul, au fost plantați peste o mie de copaci.
Regatul de Gheață este atracția principală, însă aventurierii vor putea intra, de fapt, în lumea mai multor producții de animație.
Magia serii și cifrele record
Odată cu lăsarea serii, atmosfera devine de-a dreptul fascinantă. Peste 3 mii de beculețe colorate luminează fântânile arteziene, totul pe ritmuri de fanfară, iar turul se încheie, cum altfel, sub un foc spectaculos de artificii.
Cifrele sunt impresionante.
Și nu vorbim doar de luminițe. Investiția de două miliarde de euro reprezintă cea mai mare extindere din istoria Disneyland. Parcul, în ansamblul său, atrage anual un număr de 16 milioane de vizitatori.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaHoroscop 27 septembrie 2026. Taur și Gemeni, o decizie de luat azi
Revista IoanaCanicula și seceta pot crăpa pereții casei. Cum afectează solul argilos
News24Sebastian Burduja intră primul la audieri luni, cu planul pentru Ministerul Energiei
Dolce SportCCA explică fazele de ofsaid de la Oțelul cu Corvinul și Rapid cu FC Argeș
GetPonyChery Tiggo 9 CSH a plecat în mod electric după ce bateria a stat 24 de ore și 5 minute în apă sărată
BravonetClaudia Schiffer pozează în costum de baie la 56 de ani. Rutina ei nu include antrenamente intense