La două săptămâni și jumătate de la startul operațiunilor militare americano-israeliene, războiul din Iran este departe de a se fi încheiat. Regimul de la Teheran nu doar că rezistă, dar a transformat conflictul într-o problemă globală. George Friedman, fondatorul Geopolitical Futures, explică de ce planul inițial al Washingtonului a eșuat lamentabil.

O eroare fundamentală de calcul

Loviturile inițiale ale coaliției au avut, la prima vedere, succes. Au anihilat practic guvernul civil iranian, structura formală cunoscută de toată lumea. Planificatorii de la Washington au mizat pe o premisă clasică: decapitarea conducerii politice va duce la prăbușirea sistemului. Numai că, în cazul Iranului, lucrurile stau puțin diferit. George Friedman, într-un dialog cu jurnalistul Christian Smith, subliniază confuzia fundamentală a administrației americane.

„Geopolitica în ansamblu este ca macroeconomia față de microeconomie. Conturul larg al economiei poate fi văzut, într-o oarecare măsură. Detaliile, procesul de inginerie al economiei este mult mai greu de prezis. Același lucru este valabil și în geopolitică”, afirmă analistul. „Așadar, ce am văzut este că regimul a fost distrus la primul atac, și aceasta a fost o surpriză în sensul că administrația credea că sistemul de guvernare iranian părea foarte similar cu altele. Distrugi prim-ministrul, distrugi consilierii săi, totul. Regimul, așa cum îl înțelegeau ei, era distrus. Dar nu au înțeles că aceasta nu era natura deplină a regimului”.

Adevărata putere, Corpul Gărzilor Revoluționare

Problema strategică a Americii a fost ignorarea puterii din umbră: Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Aceasta nu este o simplă armată. E un complex militaro-industrial, politic și religios care controlează o bucată uriașă din economia țării și menține ordinea internă cu o mână de fier. Și tocmai această structură a demonstrat o reziliență neașteptată.

„IRGC a supraviețuit și, de fapt, s-a dovedit mai rezistentă decât ne-am așteptat. Au ceva numit forța mozaic, o forță în care diferite zone pot opera independent de comandamentul central. Cu alte cuvinte, sunt descentralizați și, asa ca, mult mai greu de distrus”, explică Friedman. „Da, guvernul, partea oficială care se întâlnea la ONU și altele au dispărut. Dar adevărata putere din Iran era IRGC, iar IRGC a rămas perfect funcțional, capabil să închidă Strâmtoarea Hormuz și să ducă alte atacuri”.

Limitele puterii aeriene

Administrația Trump s-a bazat pe o idee seducătoare, dar periculoasă. V-ați gândit vreodată că un război modern se poate câștiga doar din aer?

E drept că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis într-un atac aerian. Dar asta nu a fost de ajuns. Friedman demontează acest mit. „A existat, si, credința că se poate realiza totul doar prin putere aeriană: drone, rachete și aeronave. Și nu a existat niciodată un moment în care puterea aeriană singură să fi putut forța un guvern la capitulare, cu excepția Japoniei, unde puterea aeriană au fost bombele atomice, iar Japonia deja pierduse acel război”, precizează analistul.

Iar acum, Washingtonul se confruntă cu scenariul pe care a jurat că îl va evita. „Acum se confruntă cu un război în care este posibil că nu poate fi câștigat fără trupe la sol. Iranul este o țară imensă. IRGC este o forță imensă, aparent destul de profesionistă, și asa ca singurul lucru pe care nu a vrut să îl facă este acum exact ceea ce trebuie să facă dacă vrea să câștige și asta nu va fi un lucru de scurtă durată”, adaugă Friedman.

Spectrul unei crize economice globale

Dincolo de dilema militară, răspunsul IRGC a deschis un al doilea front, unul economic. Gărzile Revoluționare au blocat Strâmtoarea Ormuz, artera vitală prin care trece o parte semnificativă din exporturile mondiale de petrol. Închiderea ei, fie și parțială, a aruncat deja în aer piețele energetice.

Problema e pe bune și nu se va rezolva ușor.

„Pe termen mai lung, peste o lună, două sau trei, ne confruntăm cu o problemă fundamentală dacă Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide. Deschiderea Golfului Persic prin Strâmtoarea Hormuz nu este un lucru ușor, deoarece IRGC poate lansa rachete sau drone împotriva navelor de la sute de kilometri depărtare. Dronele trebuie distruse, forțele care blochează Strâmtoarea trebuie distruse, iar aceasta implică potențial trimiterea de trupe la sol”, subliniază analistul.

Asul din mâneca Americii? Armata regulată iraniană

Și totuși, în tot acest haos, există o variabilă care ar putea schimba complet datele problemei: Artesh, armata regulată a Iranului. Moștenitoare a structurilor militare din vremea Șahului (o forță seculară și profesionistă), se spune că este profund ostilă Gărzilor Revoluționare, cu care se află într-o rivalitate de decenii. Interesant este că Artesh nu a fost ținta loviturilor americane și nici nu a participat la rezistența contra coaliției.

Friedman vede aici o oportunitate neașteptată. „Există o altă armată, Artesh, care a apărut din epoca Șahului Iranului. Nu este ideologică în natură, este destul de mare și se spune că este ostilă IRGC. Nu pare că Statele Unite au atacat această armată. si, nu pare că s-a angajat în niciuna din rezistența pe care o vedem”, spune el. „Dacă această forță ar putea fi atrasă în operațiune, dacă ar alege să facă asta, dacă poate lupta și este recompensată corespunzător, acesta ar fi un alt instrument pe care Statele Unite l-ar putea folosi. Această armată seculară, profesionistă, care nu a fost atacată de americani, dacă ar interveni și ar putea angaja IRGC cu ajutorul eventual al SUA, ar adăuga o dimensiune complet diferită. Dar aceasta subliniază nivelul haotic de inginerie care se află sub nivelul geopolitic ordonat”.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Artesh George Friedman Iran IRGC SUA