Aviația europeană se află în pragul unei crize fără precedent, cu riscul ca toate zborurile să fie oprite de la 1 iunie. Motivul? Rezervele de combustibil se epuizează rapid, iar blocajul din Strâmtoarea Ormuz nu dă semne de rezolvare. V-ați planificat deja vacanța de vară? Poate ar trebui să vă mai gândiți.
Combustibil pentru doar 6 săptămâni
Avertismentul vine de la cel mai înalt nivel. Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, a tras un semnal de alarmă extrem de serios, subliniind că timpul este pe sfârșite. E drept că pare un scenariu de film, dar cifrele sunt clare.
„Mai avem combustibil pentru avioane pentru aproximativ 6 săptămâni. Dacă nu reușim să deschidem strâmtoarea Ormuz. În curând, vom auzi că unele zboruri de la orașul A la orașul B ar putea fi anulate”, a declarat Fatih Birol. Iar marile companii aeriene deja confirmă acest scenariu de coșmar. Lufthansa, de exemplu, a anunțat că suspendarea zborurilor din cauza penuriei de combustibil este, până la urmă, inevitabilă.
Cea mai mare criză energetică din istorie
Dependența Europei de importurile din Orientul Mijlociu este acum călcâiul lui Ahile. Nu mai puțin de trei sferturi din combustibilul pentru avioane provenea din această regiune. Odată cu sistarea livrărilor din cauza războiului, întregul continent este vulnerabil.
Birol nu s-a ferit de cuvinte grele.
„Ceea ce se întâmplă acum este cea mai mare criză energetică cu care ne-am confruntat vreodată în istorie”, a continuat directorul AIE. Soluția salvatoare ar fi redeschiderea urgentă a strâmtorii Ormuz, numai că șansele par minime în acest moment.
Blocaj diplomatic și amenințări cu sancțiuni
Deși Donald Trump anunța ieri că strâmtoarea va fi deschisă permanent, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun progres. Ba chiar blocada impusă de armata americană navelor iraniene nu pare să funcționeze. Încă un petrolier de mare capacitate, sancționat de Statele Unite, a reușit să intre în Golf prin Strâmtoarea Ormuz. Administrația Trump a reacționat imediat, amenințând țările care vor continua comerțul cu Teheranul.
„Le-am spus companiilor, tuturor țărilor, că dacă vor cumpăra petrol iranian, dacă banii iranieni se află în băncile lor, suntem dispuși să aplicăm noi sancţiuni”, a afirmat Scott Bessent, secretarul Trezoreriei. Discuțiile s-au împotmolit, însă, din cauza programului nuclear iranian, Teheranul insistând să păstreze uraniul îmbogățit, o condiție refuzată de Casa Albă.
Arme încărcate și critici de la Vatican
Tensiunea este la cote maxime, iar amenințările militare nu lipsesc. Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a transmis un mesaj direct către Iran: „Avem armele încărcate şi aţintite spre infrastructura voastră critică cu dublă utilizare, către centralele electrice care v-au rămas şi către industria voastră energetică”.
Într-un context atât de tensionat, Papa Leon a criticat dur liderii care alimentează conflictele (o referire clară la Donald Trump). „Lumea este distrusă de o mână de tirani. Dar vai de cei care manipulează religia și chiar numele lui Dumnezeu pentru propriul lor câștig militar, economic și politic”, a declarat Suveranul Pontif.
Mâine, liderii europeni se vor reuni la inițiativa lui Emmanuel Macron pentru a discuta exact acest subiect: în ce măsură se va implica Europa în redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetConnect-R i-a spus Grațielei Agache „Marș la alergat”. Artistul susține că nu a jignit-o
LylaCând îți păstrezi fostul ca rezervă, poți deveni mai puțin prezentă în relația actuală
Revista IoanaȘosetele te pot ajuta să adormi mai repede dacă ai picioarele reci. Cum alegi perechea potrivită
News24România are estimări peste media pe cinci ani la trei culturi, dar seceta persistă în vest
Dolce SportRomânia a terminat pe locul 17 în ambele secțiuni ale Olimpiadei de Șah
GetPonyBYD Sealion 7 consumă 23,9 kWh/100 km, iar costul energiei ajunge la 3.729 de euro în scenariul de 50.000 km