Siria se prăbușea. Bashar al-Assad? El avea cu totul alte griji. Sex, jocuri pe telefon, intrigi de palat. Asta îl preocupa. Dictatorul și-a ignorat regimul în colaps, trăind într-o bulă de decadență și negare totală. Acum, portretul său este complet.

Dezvăluirile vin de la Dailymail, pe baza mărturiilor unor foști apropiați. Imaginea? Un lider vanitos, mai interesat de amor decât de soarta țării. Zidurile palatului din Damasc ascundeau o realitate sordidă, la ani lumină de propaganda regimului. Assad a dat la o parte vechea gardă a tatălui său, aducând în loc tineri a căror unică virtute era loialitatea oarbă.

Amanta de la Al Jazeera și o moarte suspectă

Luna al-Shibl era piesa centrală a noului său anturaj. Fostă jurnalistă Al Jazeera. A devenit rapid consilier de top și, spun sursele, amanta lui. Dar rolul ei era mult mai complex. Se zvonește că Shibl îi „procura” lui Assad alte femei, chiar și soțiile unor ofițeri de rang înalt. Ea a cimentat o cultură a disprețului la palat, o izolare care a rupt orice legătură a regimului cu oamenii de rând.

Apoi, moartea ei misterioasă. În iulie 2024, a fost găsită fără viață. Zăcea în BMW-ul ei, pe o autostradă lângă Damasc. Presa de stat a numit-o accident. Detaliile însă nu se leagă. Mașina era doar ușor avariată, dar craniul femeii fusese zdrobit. Zvonurile au explodat imediat. Unii spun că Iranul a ordonat uciderea, acuzând-o că dădea Israelului date despre ținte militare. Alții au o versiune și mai sumbră: Assad însuși ar fi eliminat-o pentru că amanta începuse să dea informații Rusiei, căutând să-și asigure viitorul în timp ce puterea lui se clătina. Coincidență? Greu de crezut.

Candy Crush în timp ce țara ardea

Intrigile sexuale nu erau singura lui obsesie. Zeci de foști angajați ai palatului l-au descris pe Assad ca fiind dependent de jocurile video. Mai ales de Candy Crush. Siria se dezintegra, iar el stătea cu orele lipit de telefon. Lumea virtuală era mai comodă decât crizele reale, militare și politice.

Un fost agent Hezbollah a povestit o scenă incredibilă: dictatorul ignora rapoartele de pe front ca să nu-și întrerupă jocurile. Apoi, atacul Hamas din 7 octombrie a aruncat regiunea în haos. Israelul a început să lovească ținte în Siria și Liban, ucigând aliați importanți, inclusiv pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, iar Assad a rămas complet tăcut. Această tăcere a alimentat suspiciunile Teheranului că ar fi oferit pe sub mână informații Israelului, adâncind astfel fisurile din „Axa Rezistenței”.

Fuga: „Voi nu o să luptați?”

Negarea a atins cote maxime în ultimele zile. Rebelii au lansat asaltul asupra Alepului pe 27 noiembrie. Unde era Assad? În Rusia. Motivul oficial: fiul său își susținea teza de doctorat. Apărarea orașului se prăbușea, iar dictatorul stătea la Moscova, lăsându-și comandanții uluiți. El spera că Putin îl va salva, dar liderul de la Kremlin i-a spus-o direct: nu va purta războiul în locul lui.

A aterizat la Damasc prea târziu. Alepul căzuse. Pe 7 decembrie, cu rebelii la porțile capitalei, Assad încă le spunea consilierilor că victoria e aproape. În aceeași seară, un comunicat oficial susținea că președintele e la palat, îndeplinindu-și „sarcinile constituționale”. Minciuni. Era deja plecat. Sub protecția întunericului, s-a urcat într-un avion rusesc și a fugit, fără să zică nimănui. The Atlantic relatează că și-a chemat șoferul de-o viață, cerându-i să pregătească dube pentru bagaje. Șoferul l-a întrebat dacă îi abandonează. Răspunsul lui Assad, cinic: „Și voi? Voi nu o să luptați?”. Apoi s-a întors și a dispărut.

Exil de lux: penthouse, candelabre și oftalmologie

Astăzi, „Măcelarul” trăiește într-un complex de lux din Moscova. Familia sa deține vreo 20 de apartamente acolo, cu o valoare de peste 30 de milioane de euro. Stau într-un zgârie-nori de 300 de metri, care are și un mall la parter. Penthouse-ul e decorat opulent, cu „dulapuri crem cu ornamente aurii, candelabre de cristal și canapele largi care amintesc de palatele din Orientul Mijlociu”. Baia este făcută complet din marmură de Carrara. Are o cadă uriașă în fața unui geam de 4 metri, cu priveliște spre Moscova.

Cu el sunt soția sa de origine britanică, Asma, grav bolnavă de leucemie, și cei trei copii. Fratele mai mic, Maher, își pierde vremea la Four Seasons, bând și fumând narghilea. Ironia sorții… un prieten de familie a spus pentru The Guardian că Assad „învață rusa și își reia studiile în oftalmologie. Este o pasiune de-a sa, evident că nu are nevoie de bani”. O viață liniștită. Departe de țara pe care a făcut-o scrum.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Bashar Al-Assad exil Luna al-Shibl razboi civil Siria