Felix Baumgartner, sportivul austriac cunoscut în întreaga lume pentru săritura sa istorică din stratosferă, a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui tragic accident de parapantă petrecut în Italia. Incidentul a avut loc joi după-amiază, în jurul orei 16:00, în stațiunea Porto Sant’Elpidio, situată pe malul Adriaticii.
Felix Baumgartner a murit. Cum s-a întâmplat accidentul
Potrivit publicației Heute, sportivul a pierdut brusc controlul parapantei, din cauze care urmează încă să fie stabilite de anchetatori. În cădere, a aterizat într-o piscină din incinta unui complex hotelier, lovind o femeie aflată în apropiere. Aceasta a suferit răni, dar din primele informații, viața ei nu este în pericol.
Felix Baumgartner a intrat în istoria sporturilor extreme pe 14 octombrie 2012, când a devenit primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă, fără ajutorul unui motor. Saltul a fost realizat de la o altitudine de aproximativ 39.000 de metri, cu ajutorul unui balon cu heliu, și a fost urmărit de milioane de oameni din întreaga lume. Performanța sa a reprezentat un moment de referință în aviație, cercetare științifică și explorarea limitelor umane.
Baumgartner era cunoscut și în România datorită relației sale cu Mihaela Rădulescu. Vestea dispariției sale a fost primită cu profundă tristețe atât în comunitatea internațională a sporturilor extreme, cât și în rândul fanilor săi de pretutindeni.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCe taxe plătești pentru un gadget de înfrumusețare din afara UE. Procesarea de 2 euro este prevăzută din noiembrie
Revista IoanaPostul Crăciunului începe pe 15 noiembrie. Peștele este permis în șase zile, iar cununiile religioase se opresc
News24Droguri găsite la un bărbat aflat în arest la domiciliu. Judecătorul decide dacă îl arestează preventiv
Dolce SportLazio trece cu trei puncte peste Interul lui Cristi Chivu după 6-2 cu Sassuolo
GetPonyBYD Seagull, de 9.900 de dolari în China, rămâne pe bandă după explozia unei anvelope la 140 km/h în testul mărcii
BravonetChefi la cuțite începe pe 15 noiembrie. Restaurantul lui Richard Abou Zaki a primit un premiu în Italia