Până la 31 martie 2026, operatorii economici din domeniul agroalimentar au obligația să raporteze măsurile implementate în 2025 pentru diminuarea risipei alimentare. Nerespectarea acestei obligații poate aduce sancțiuni usturătoare, care ajung chiar și la 40.000 de lei, într-o premieră legislativă pentru România.
Cine intră sub incidența legii
Vorbim despre un număr uriaș de companii. Între 400.000 și 450.000 de operatori economici sunt vizați de această măsură, ceea ce reprezintă, proporțional, între 33% și 40% din totalul firmelor din România. Practic, sunt obligați să se conformeze toți cei din sectorul agroalimentar, de la producția primară (ferme, producători agricoli) și procesare (fabrici de pâine, lactate, abatoare), până la depozitare, distribuție și comercializare (supermarketuri, magazine de proximitate) și, bineînțeles, sectorul HORECA (restaurante, cantine, patiserii).
„Este pentru prima dată când operatorii economici din România trebuie să raporteze date privind risipa alimentară, iar această cerință nu trebuie tratată superficial. Discutăm despre o raportare serioasă și complexă, care necesită o analiză atentă a fluxurilor interne și documente pregătite corect. În contextul în care reducerea risipei alimentare este o prioritate la nivelul Uniunii Europene, riscul de controale este ridicat, iar companiile trebuie să trateze această obligație cu maximă responsabilitate”, explică avocata Elena Grecu.
O raportare mai complexă decât pare
Cum se face, mai exact, această raportare? Ei bine, public. Datele trebuie încărcate atât pe platforma națională a statului, risipaalimentara.madr.ro, cât și pe website-ul propriu al firmei. Iar companiile trebuie să se asigure că informațiile sunt complete și susținute de documente interne relevante. Numai că, în situația în care un operator economic nu deține un website, obligația de publicare online nu se aplică, dar planul de diminuare a risipei tot trebuie întocmit și pus la dispoziția autorităților la cerere.
E drept că multe firme s-ar putea să nu fie pregătite.
„În practică, observăm că multe companii nu sunt încă pregătite pentru această raportare, fie pentru că nu au implementat măsuri interne de prevenire a risipei alimentare, fie pentru că nu au centralizat datele necesare. Termenul-limită de 31 martie se apropie rapid, iar operatorii economici trebuie să trateze această obligație cu maximă seriozitate, deoarece raportarea presupune documentarea măsurilor aplicate pe întregul lanț operațional și respectarea unor cerințe legale care țin inclusiv de legislația de mediu și de normele sanitar-veterinare”, adaugă avocata.
Ce măsuri sunt obligatorii
Legea impune firmelor să implementeze cel puțin două măsuri de prevenire a risipei, respectând o ierarhie clară. Prima opțiune ar trebui să fie responsabilizarea pe lanțul agroalimentar. Urmează apoi vânzarea cu preț redus a produselor aproape de expirare, transferul gratuit către ONG-uri, utilizarea în hrana animalelor sau, în ultimă instanță, transformarea în compost sau biogaz. V-ați gândit vreodată de ce restaurantele ar trebui să vă încurajeze să luați mâncarea la pachet? Pentru că și ele au obligații specifice: trebuie să faciliteze clienților luarea alimentelor neconsumate, fără costuri suplimentare și în ambalaje corespunzătoare, informând despre această posibilitate direct în meniu.
Documentația necesară pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025 include planul anual de diminuare a risipei și rapoartele anuale privind transferul gratuit de alimente. În plus, evidențele transferurilor (furnizori, beneficiari, tipul și cantitatea produsului) trebuie păstrate pentru o perioadă de 3 ani.
Amenzi usturătoare, fără jumătăți de măsură
Controalele vor fi efectuate de ANSVSA și de Ministerul Agriculturii (MADR). Sancțiunile nu sunt de neglijat. O amendă de la 10.000 la 20.000 de lei se poate aplica pentru încălcarea regulilor privind transferul alimentelor. Dar amenda cea mare, între 10.000 și 40.000 de lei, este pentru neîncărcarea planului și a rapoartelor în platforma națională.
Există și o excepție. Microîntreprinderile și întreprinderile mici NU primesc amenda de până la 40.000 de lei pentru neîncărcarea datelor în platformă. Atenție, însă, excepția acoperă DOAR obligația de încărcare în platformă, nu și pe cea de a publica planul pe website-ul propriu, care rămâne valabilă pentru toți.
Și, stai puțin, că mai e ceva. Contravențiilor nu li se aplică prevederile care permit achitarea a jumătate din minimul amenzii în primele 48 de ore. cine greșește, plătește integral.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportRomânia începe Nations League în Suedia după șase deplasări fără victorie
GetPonyGreen Water & Power și Autel pun în funcțiune al 10.000-lea port de încărcare după trei ani
BravonetHoroscop 27 septembrie 2026. Scorpion și Săgetător au azi o decizie de luat
LylaToshisuke Kanazawa a câștigat al 19-lea titlu național la 90 de ani. Cum își adaptează antrenamentele
Revista IoanaLumina din dormitor a fost asociată cu riscuri cardiovasculare. Cum reduci expunerea
News24Salariul minim cumpără cu 23% mai multe alimente, deși prețurile au urcat cu 53% în cinci ani