Vicepreședintele JD Vance a fost sceptic față de ideea ca SUA să lovească Iranul, în perioada premergătoare deciziei președintelui Donald Trump de a declanșa războiul. Doi oficiali de rang înalt ai administrației de la Washington au confirmat rezervele acestuia, deși Vance a apărat public operațiunea după ce a fost demarată.

„Vance e îngrijorat”

Lucrurile stau puțin diferit în spatele ușilor închise. Un oficial de rang înalt al lui Trump a descris, sub anonimat, poziția reală a vicepreședintelui. Vance este „sceptic”, este „îngrijorat” și „pur și simplu se opune” războiului cu Iranul, a transmis acesta prin mesaj text.

Un al doilea oficial a nuanțat situația. „Rolul său este să ofere președintelui și administrației toate punctele de vedere despre ce s-ar putea întâmpla din mai multe unghiuri, iar el face asta. Dar odată ce decizia a fost luată, este complet aliniat”. E drept că scepticismul lui Vance față de implicarea militară a SUA nu e o noutate, fiind format în timpul serviciului său în Corpul Pușcașilor Marini din Irak.

O istorie a scepticismului

Și nu este prima dată când Vance pare să aibă o viziune diferită de cea a președintelui. Când Statele Unite au bombardat poziții ale houthi la începutul anului trecut, Vance a scris într-o conversație privată pe Signal cu alți oficiali ai administrației că a considerat mișcarea drept o „greșeală”.

Pe lângă asta, există numeroase declarații publice mai vechi în care a explicat de ce un război cu Iranul nu ar servi intereselor americane. Numai ca această nouă divergență de opinie apare într-un context sensibil, în care Trump a menționat un posibil rol pentru Vance și pentru secretarul de stat Marco Rubio (care susține mult mai vocal poziția președintelui) pe o formulă de candidatură pentru alegerile din 2028.

Trump recunoaște diferențele

Până la urmă, chiar Trump a vorbit luni despre această diferență, fără a părea însă deranjat. Vance „a fost, aș spune, puțin diferit de mine din punct de vedere filozofic. Cred că poate a fost mai puțin entuziasmat, dar tot a fost destul de entuziasmat”, a declarat Trump jurnaliștilor la reședința sa din Mar-a-Lago.

Dar ce înseamnă, pe bune, această diferență „filozofică”?

Apropiații lui Vance nu au oferit detalii, iar purtătoarea sa de cuvânt, Taylor Van Kirk, a acuzat scurgerile de informații. „Vicepreședintele a fost ținta unor scurgeri constante de informații din partea celor care încearcă să îi proiecteze propriile opinii”, a declarat aceasta. „Ca urmare, au existat nenumărate relatări contradictorii despre pozițiile vicepreședintelui, ceea ce arată că presa mainstream nu are idee despre ce vorbește. Vicepreședintele, membru mândru al echipei de securitate națională a președintelui, își păstrează confidențial pozițiile în discuțiile cu președintele”.

Și Casa Albă a încercat să stingă orice speculație. Purtătoarea de cuvânt Anna Kelly a spus că „încercările de a crea o ruptură între președintele Trump și vicepreședintele Vance sunt total greșite. […] Vicepreședintele Vance este un atu important pentru președinte și pentru întreaga administrație”.

Poziția publică vs. cea privată

În ciuda acestor rezerve, Vance a menținut public o linie de sprijin pentru obiectivele militare. A evitat, totuși, tonul triumfalist al lui Trump, care declara miercuri că „am câștigat” războiul. Într-o intervenție la Fox News pe 2 martie, Vance a asigurat publicul că „Trump nu va implica Statele Unite într-un conflict de ani de zile, fără final și fără un obiectiv clar”.

Iar istoricul său confirmă această prudență. Cu doar două zile înainte ca Trump să ordone loviturile, el declara pentru Washington Post că se consideră „un sceptic al intervențiilor militare externe” și că „preferăm cu toții opțiunea diplomatică”. Cu doi ani înainte, în calitate de candidat, spunea într-un podcast că „interesul nostru este, cred, foarte clar să nu intrăm în război cu Iranul”, descriind un astfel de conflict drept o „distragere majoră de resurse” și „extrem de costisitor pentru țara noastră”.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Casa Alba Donald Trump Iran JD Vance SUA