Un fost CEO al Volkswagen, austriacul Herbert Diess, a încasat peste 9 milioane de euro de la companie, deși a părăsit funcția încă din 2023. Suma depășește chiar și câștigurile actualului șef, Oliver Blume, într-o perioadă în care gigantul auto german face concedieri masive și aplică măsuri dure de austeritate.

Un contract de aur

Dar cum a fost posibil așa ceva? Ei bine, Herbert Diess (67 de ani) a primit suma exactă de 9.011.030,98 euro, în timp ce actualul CEO, Oliver Blume (57 de ani), a câștigat anul trecut 7,42 milioane de euro. Deși Diess a părăsit Volkswagen în august 2022, contractul său era valabil până pe 24 octombrie 2025.

În loc de o indemnizație clasică de concediere, fostul director a continuat să primească compensația unui CEO pe toată durata rămasă a contractului. Asta a dus la un total de 36,9 milioane de euro pentru perioada 2022-2025, sumă care a inclus și contribuțiile la planul său de pensii.

O pensie de 2.000 de euro pe zi

Și plățile nu se opresc aici. După 24 octombrie 2025, Diess va încasa o pensie regulată, raportul anual al companiei indicând o sumă totală de 126.075,20 euro doar pentru restul anului 2025. Pe bune, asta înseamnă circa 62.000 de euro pe lună.

Sau, mai simplu, cam 2.000 de euro pe zi.

Iar în tot acest timp, membrii actuali ai consiliului de administrație au fost nevoiți să renunțe la 3,5 milioane de euro în urma unui acord obținut la finalul lui 2024, în timpul unui conflict colectiv de muncă. Numai că această intervenție nu a putut fi aplicată retroactiv foștilor membri, inclusiv lui Diess.

De la mașini la coniac și vite

În prezent, Herbert Diess s-a retras în nordul Spaniei, în provincia Cantabria. Acolo administrează o casă restaurată pe care a transformat-o în hotel, cultivă terenuri agricole și chiar produce coniac din pere de soi „Red Williams”. Pe lângă asta, crește vite și se implică activ în diverse proiecte antreprenoriale și tehnologice.

Din 2023, Diess este președinte al Consiliului de Supraveghere al producătorului de cipuri Infineon și investește în proiecte din domeniul energiei.

Un trecut cu lumini și umbre

Cariera lui Diess a început la BMW, unde a fost responsabil pentru dezvoltarea modelelor electrice BMW i3 și BMW i8, înainte de a prelua un rol executiv la Volkswagen în 2015. Mandatul său nu a fost însă lipsit de controverse.

În 2019, Diess a stârnit un scandal după ce a folosit expresia „EBIT macht frei”, un joc de cuvinte considerat total nepotrivit cu sloganul de la intrarea în lagărul de la Auschwitz, „Arbeit macht frei”. În 2022, pe fondul unor conflicte sindicale și nemulțumiri interne, și-a anunțat demisia din funcția de CEO, părăsind oficial compania la sfârșitul lunii august.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
BMW Herbert Diess oliver blume Volkswagen