CS Gloria Bistrița a fost la câteva secunde de o calificare istorică în semifinalele Cupei României. Echipa din Liga 2 a condus-o pe prim-divizionara Campionii FC Argeș, dar a fost egalată la ultima fază a timpului regulamentar și a cedat în prelungiri, scor final 3-2.

Meciul, disputat pe stadionul din Mioveni, a avut o desfășurare spectaculoasă. Potrivit Prosport, argeșenii au deschis scorul în minutul 17 prin Kevin Brobbey. Bistrița a revenit incredibil în repriza secundă, marcând de două ori în doar patru minute prin Alexandru Mogoș (73) și Mehdi Lehaire (77). Când calificarea părea decisă, același Kevin Brobbey a egalat cu o lovitură de cap în minutul 90+5. Golul victoriei pentru CFC Argeș a fost înscris de Robert Moldoveanu în minutul 111.

„Este frustrant pentru noi, este dureros”

La finalul partidei, antrenorul Gloriei Bistrița, Nicolae Grigore, și-a exprimat dezamăgirea, dar și mândria pentru evoluția jucătorilor săi. El a subliniat că mulți dintre fotbaliștii săi au potențial pentru prima ligă.

„Un joc pe care l-am pierdut în prelungirile acestei partide, am primit gol la ultima fază din timpul regulamentar de joc. Este frustrant pentru noi, este dureros modul în care am pierdut această calificare, dar, totodată, aș vrea să scot în evidență faptul că am niște băieți, Gloria Bistrița are, niște fotbaliști care pot reprezenta variante pentru echipe de prima ligă, din punctul meu de vedere. Sunt mândru de ceea ce au arătat astăzi, de modul cum s-au bătut, de faptul că au ieșit după o primă repriză, care nu a fost una strălucită, bună, din punctul meu de vedere. Am reușit să modificăm câteva lucruri la pauză și să iasă cu spirit și să ducă acest joc până în 120 de minute”, a declarat Nicolae Grigore la conferința de presă.

Cum s-a prăbușit visul Bistriței

Antrenorul a explicat și cum a decurs meciul din punct de vedere tactic, recunoscând startul slab al echipei sale. Modificările de la pauză au schimbat fața jocului, însă efortul nu a fost suficient pentru a securiza calificarea.

„Nu am început foarte bine acest joc, nu am reușit să facem o presiune foarte bună pe fundașii lor centrali, ceea ce stabilisem. La pauză am modificat puțin și sistemul și am reușit să mergem cu trei atacați, să punem presiune. Am reușit să câștigăm mult mai multe mingi sus, am reușit să mutăm centrul de greutate al jocului mai aproape de poarta adversă și în modul acesta am reușit să marcăm. Din păcate pentru noi, la ultima fază am primit gol și lucrul acesta a făcut să mergem în prelungiri, unde FC Argeș i-a avut prospeți, să-i numesc așa, niște jucători care pot face diferența. Au pus tot mai multă presiune și, din păcate, am cedat. Dacă ar fi să mai am un regret, poate mai am și acela de la ultima fază, în care am fi putut să facem 3-3”, a detaliat Grigore.

Mesaj pentru fanii care au bătut drumul până la Mioveni

Gloria Bistrița a fost susținută la Mioveni de un grup de 17 suporteri. Nicolae Grigore a ținut să le mulțumească pentru efortul de a fi alături de echipă, considerând prezența lor o îndeplinire a unui obiectiv important.

„Vreau să mulțumesc oamenilor din Bistrița care au făcut, probabil, 8-10 ore pe drum până aici și ne-au susținut în această seară. Este o mândrie pentru noi faptul că readucem oamenii din Bistrița la fotbal și era unul dintre obiectivele noastre, ale staffului, în momentul în care am ajuns la Gloria Bistrița”, a spus antrenorul.

„Sunt mândru de băieții aceștia care formează o echipă”

O calificare în semifinale ar fi fost o performanță uriașă pentru o echipă nou-promovată din Liga a 3-a. Nicolae Grigore a subliniat importanța parcursului din Cupă pentru comunitatea din Bistrița și a încheiat cu un mesaj de apreciere pentru jucătorii săi.

„Ar fi însemnat enorm. Să ajungă între primele patru echipe ar fi fost o performanță foarte frumoasă. Totodată, pentru oraș, pentru comunitate, ar fi fost important pentru a arăta acestor oameni plăcerea fotbalului de nivel înalt, pentru că, după cum știți, Gloria Bistrița a dispărut o perioadă de pe harta fotbalului românesc. Însă, repet, și cu acest mesaj aș vrea să rămânem: cu faptul că sunt mândru de băieții aceștia care formează o echipă, s-au luptat până la ultima picătură de energie și, din păcate, nu a fost anul acesta. Vedem ce se va întâmpla în viitor”, a concluzionat Grigore.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
cfc arges Cupa Romaniei fotbal Gloria Bistrița nicolae grigore