Ministerul Muncii a pus în dezbatere un proiect ce oferă ajutoare de până la 1.000 de lei pensionarilor cu venituri mici. Numai ca, dincolo de cifrele oficiale, realitatea este mult mai dură. Inflația le fură acestora, în medie, echivalentul unei pensii întregi în fiecare an, transformând sprijinul promis de stat într-o picătură într-un ocean.

Ajutor de Paște și de Crăciun

Proiectul de act normativ vizează pensionarii din sistemul public și cel militar ale căror venituri lunare nu depășesc pragul de 3.000 de lei. Ajutorul se va acorda în două tranșe egale. Plățile sunt programate pentru aprilie și decembrie 2026.

Hai sa vedem exact cum vine asta. Sumele sunt structurate pe trei paliere de venituri:

  • pensionarii cu venituri de până la 1.500 lei inclusiv vor primi un ajutor total de 1.000 lei (câte 500 lei în aprilie și decembrie);
  • cei cu venituri între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv vor beneficia de 800 lei (câte 400 lei per tranșă);
  • pensionarii cu venituri între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv vor încasa 600 lei (câte 300 lei per tranșă).

Plata se va face din oficiu, prin casele de pensii, luându-se în calcul veniturile din pensii, inclusiv indemnizația socială pentru pensionari.

O pensie pierdută anual

Analistul Adrian Negrescu critică dur măsura, considerând-o complet insuficientă în fața scăderii puterii de cumpărare. El subliniază că aceste ajutoare punctuale nu rezolvă problema de fond a erodării veniturilor din cauza inflației.

„Pare că politicienii noștri cred că pensionarii vor să trăiască mai bine doar de Paște și de Crăciun și, mai mult chiar, le ajung câteva sute de lei. Măsura pregătită de Ministerul Muncii reprezintă un fel de ,,s-a dat, nu s-a luat” în versiunea 2026. Dacă își doreau cu adevărat să îi ajute pe pensionarii afectați de inflație, de scăderea puternică a puterii de cumpărare, autoritățile le indexau pensiile, conform legii adoptate în anul electoral 2024. Și așa oamenii pierd, în medie, ca urmare a inflației o pensie din cele 12 anuale. Acesta este costul real al inflației”, a declarat Negrescu.

De unde bani pentru indexare?

Dar de unde ar putea veni banii pentru o indexare reală, care să acopere inflația? V-ați gândit vreodată la asta? Negrescu indică o sursă precisă a risipei banului public, sugerând că fondurile există, dar sunt direcționate greșit.

„De unde bani pentru indexarea pensiilor? Din celebrul program Anghel Saligny, acolo unde continuăm să risipim 10 miliarde de euro anual pe tot felul de proiecte fanteziste, de la cămine culturale la stadioane și săli de sport. Nici măcar mult-lăudatele aducțiuni de gaze nu reprezintă, de fapt, un factor de creștere economică. Fără studii de impact, toate aceste investiții sunt, în fapt, niște bani aruncați pe geam, în buzunarele clientelei de partid, pentru că prea puțini oameni din mediul rural își mai doresc să se conecteze la gaze, având în vedere costurile mari cu facturile. Pe ei i-a întrebat cineva dacă vor gaze la poarta casei, când ei n-au ce pune pe masă zi de zi?”, a răspuns analistul.

O critică directă la adresa priorităților guvernamentale.

Avertismente de la FMI și BNR

Iar aceste politici nu au trecut neobservate. Creșterea accelerată a deficitului bugetar a devenit un subiect de îngrijorare majoră pentru instituții precum Comisia Europeană, FMI și Banca Națională a României. Toate analizele indică aceeași problemă: majorările consistente de pensii și salarii din sectorul public, fără a fi susținute de venituri bugetare pe măsură, au adâncit dezechilibrul fiscal.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a subliniat (nu de puține ori) că România riscă să intre într-un cerc vicios, avertizând că „nu poți construi stabilitate pe termen lung pe datorie”. Și experții FMI au semnalat că structura bugetului este rigidă, cu o pondere uriașă a cheltuielilor sociale și salariale. E drept că majorările au adus un beneficiu social pe moment, dar economiști precum Ionuț Dumitru sau Cristian Păun au arătat că ritmul creșterilor a fost decuplat de performanța economică, fiind motivat mai degrabă politic.

Consensul specialiștilor este clar: problema deficitului bugetar al României nu este doar o consecință a crizelor recente. Deciziile interne care au majorat rapid cheltuielile permanente, precum pensiile și salariile, au generat dezechilibre structurale care, în lipsa unor corecții, pot afecta stabilitatea economică a țării pe termen lung.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Adrian Negrescu deficit bugetar inflatie Ministerul Muncii pensii