Șoferii care nu trec Inspecția Tehnică Periodică (ITP) de două ori la rând riscă pierderea automată a dreptului de a circula cu autovehiculul. Noile reglementări sunt stricte, iar amenzile pot ajunge la aproape 3.000 de lei. Iată ce trebuie să știi ca să eviți o sancțiune dureroasă.
Două respingeri consecutive la ITP îți anulează dreptul de a circula
Conform legislației în vigoare, dacă un vehicul este respins de două ori consecutiv la ITP, autorizația de circulație se revocă automat. În lipsa unui ITP valabil, mașina nu mai are voie să circule pe drumurile publice. Dacă problemele tehnice sunt grave și nu se acordă autorizație provizorie, vehiculul trebuie retras imediat din trafic.
În cazul în care proprietarul ignoră această măsură și continuă să conducă mașina, sancțiunile sunt serioase: amenzi cuprinse între 1.305 și 2.900 lei, reținerea certificatului de înmatriculare și chiar confiscarea plăcuțelor de înmatriculare.
Ce este ITP-ul și când trebuie efectuat?
ITP-ul este o verificare tehnică obligatorie care stabilește dacă un autovehicul poate circula în siguranță și în conformitate cu normele privind poluarea. Pentru autoturismele personale, verificarea se face o dată la doi ani, iar pentru cele mai vechi de 12 ani – anual. Mașinile de transport persoane sau marfă trebuie verificate o dată la șase luni, în funcție de utilizare.
Printre motivele care duc la respingerea ITP se numără:
-
Probleme grave la sistemul de frânare, direcție sau lumini
-
Emisii poluante peste limita legală
-
Lipsa unor echipamente obligatorii (extinctor, triunghi reflectorizant etc.)
-
Probleme de identificare, cum ar fi seria de șasiu ilizibilă
Dacă un vehicul pică ITP-ul de două ori fără remedierea problemelor, înmatricularea poate fi suspendată, ceea ce înseamnă că nu mai are voie legal să circule.
Ai fost respins? Poți depune contestație
Există și o cale legală de contestare în cazul în care șoferul consideră că evaluarea a fost incorectă. Roxana Dima, purtător de cuvânt al RAR, a declarat că „persoanele care au nemulțumiri legate de orice aspect al verificărilor tehnice pot depune o reclamație pe site-ul www.rarom.ro, la rubrica dedicată clienților”.
De asemenea, se poate solicita audiență directă la șeful reprezentanței RAR din județul unde a fost efectuată inspecția, în aceeași zi. Datele de contact ale reprezentanților sunt publice pe site-ul oficial al RAR.
Pentru a evita pierderea dreptului de circulație și amenzi usturătoare, este esențial ca șoferii să remedieze din timp defecțiunile tehnice și să se prezinte la o nouă verificare doar când autovehiculul este pregătit.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaPărul poate deveni gras la o zi după spălare. Patru obiceiuri care încarcă rădăcinile
Revista IoanaApa din caserolă nu înseamnă automat că mâncarea s-a stricat. Semnele la care să fii atentă
News24Un plin de 50 de litri costă 501 lei în România. Bulgaria și Ungaria sunt mai ieftine
Dolce SportExperimentul lui Gheorghe Hagi, ratat din punct de vedere al rezultatului, iar România rămâne fără punct după 2-4 cu Bosnia
GetPonyUn candidat la redobândirea permisului avea 0,12 mg/L alcool în aerul expirat și a fost sancționat cu 21 de puncte
BravonetFiona, fiica actorului Chad Lowe, a murit la 13 ani. Familia cere intimitate