Filozoful Gabriel Liiceanu a lansat un diagnostic dur al vremurilor pe care le trăim, descriind un „ceas al discordiei planetare” în care încrederea a dispărut complet. Pe plan intern, acesta pune situația economică dificilă a României, cu cea mai mare inflație din Europa, pe seama guvernelor anterioare, care s-au împrumutat masiv pentru consum și au creat o risipă uriașă.

Un ceas al discordiei planetare

Lumea traversează o criză profundă, generată de incapacitatea de a respecta promisiunile și acordurile. Gabriel Liiceanu susține că însăși natura umană este duală, capabilă deopotrivă să promită și să încalce. „În măsura în care noi nu putem trăi fără să promitem, niciunul dintre noi… Promit că vin la emisiune azi la ora 4. Stă în natura mea, deopotrivă, să promit și să nu-mi respect promisiunea.”

Această realitate se reflectă la scară globală. „Deci toată istoria omenirii e o suită de promisiuni încălcate, încălcate prin războaie mai presus de orice”, a explicat filozoful. Cert e că am ajuns într-un punct critic. „Și ce trăim acuma este o criză a planetei în jurul incapacității de a crea acorduri internațional respectate, terminând cu dreptul internațional.”

Iar ipocrizia a atins cote halucinante. Liiceanu oferă exemplul Rusiei, care, după ce a invadat o țară, dă lecții de moralitate. „În clipa în care cel care încalcă dreptul internațional și intră peste altă țară și pe urmă apare – cum au făcut rușii recent și au spus ce au făcut americanii cu Iran e o imoralitate. Imoralitate… Ideea să-ți vorbească despre imoralitate agresorul și criminalul numărul unu al omenirii este halucinantă.”

instituțiile menite să mențină pacea nu mai funcționează. „Deci în această lume trăim și atunci noi nu mai avem Organizația Națiunilor Unite, avem «Organizația Națiunilor Neunite», asta ar trebui făcută. Cum funcționează omenirea bazată pe neunire totală, pe discordie. În ceasul ăsta suntem. Asta cred eu că e criza planetară. Este un ceas al istoriei, al discordiei planetare”, a declarat Gabriel Liiceanu.

Nota 4 și riscul de a muri de foame

Trecând la situația din România, analiza devine și mai sumbră. V-ați gândit vreodată ce înseamnă, pe bune, ratingul de țară? Liiceanu construiește un scenariu ipotetic, dar extrem de relevant, cu Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru. „Ce ați face dumneavoastră în clipa în care agențiile de rating îți evaluează țara – în clipa în care prim-ministru a devenit Bolojan – să zicem la nota 4? Agențiile de rating, cele care sunt complet detașate de obiective, care stabilesc în ce măsură un investitor străin merită să pună de o afacere în țara cutare sau cutare. Nota noastră este 4.”

Consecințele unei degradări sunt catastrofale. „Dacă ea cade la 3, noi nu mai putem împrumuta nimic niciodată. În clipa aia se moare de foame.”

În acest context, orice nou lider preia o moștenire toxică. „Deci, omul ăsta, care a acceptat să fie prim-ministru – nu știu cum a avut curajul și nu știu cum cineva ar mai putea să aibă curajul ca azi, în România, să dorească să ajungă prim-ministru – a trebuit să opereze pe un teren care era accidentat total în acest fel.” Moștenirea include un DNA nefuncțional, un Fisc ineficient și o dependență de împrumuturi care au alimentat consumul.

Creșterea de taxe este obligatorie

Deci, ce e de făcut? „Ce face un om care se pornește cu această treabă sub nas? Trebuie cumva să regenereze bugetul! Cum? Nu luând înapoi, nu încercând să repare gesturile care au dus la această situație?” se întreabă retoric Liiceanu. Soluțiile sunt dureroase și implică demontarea unui întreg sistem clientelar.

Filozoful indică două surse majore ale risipei: companiile de stat, transformate în „pepiniere ale intereselor tipilor care erau la guvernare”, și pensiile speciale. „Nu trebuie să faci ceva cu pensiile uriașe, pensiile uriașe? Scandalul care a ieșit cu pensiile magistraților și care i-a devalorizat în ochii oamenilor pe cei care conduceau magistratura pentru că n-au mai vrut să dea înapoi banii pe care îi primeau.”

Numai că nu poți merge la nesfârșit pe datorie. „O țară care își dă toți banii împrumutând la nesfârșit pe asemenea bonusuri eterne nu poate fi reparată decât dacă faci marșarier cu aceste lucruri.” În aceste condiții, concluzia este una singură: „Și atunci ce surse de alimentare a bugetului ai? Normal că creșterea de taxe, care e obligatorie.”

„S-au împrumutat pe spatele nostru”

Întrebat despre tăierea cu 3 miliarde de lei a bugetului Educației pentru 2026, Liiceanu a refuzat să comenteze detaliul, insistând pe imaginea de ansamblu. Problema fundamentală este că acum trebuie să plătim pentru risipa din trecut. „Noi suntem, cum am tot spus, suntem în situația în care ni se cere să plătim cu sudoare și sacrificii risipa uriașă dinainte.”

Supărarea publică, spune el, ar trebui îndreptată către vinovații reali. „Or, atunci oamenii trebuie să fie supărați nu pe domnul Bolojan, care trebuie să repare cu sudoare și sacrificii, ci pe cei care au făcut-o, cei care efectiv ne-au adus în situația asta.”

Asta a fost marea realizare.

Guvernele anterioare au lăsat în urmă recorduri negative. „Guvernele noastre, înainte de anul trecut, ne-au dat cea mai mare inflație din Europa. Cel mai mare deficit bugetar. Ne-au aruncat pe primul loc din coadă.” Cifrele sunt clare: o inflație medie anuală de 5% la noi, în timp ce în restul țărilor europene media este de 2% (date valabile pentru perioada analizată). Iar nota de plată vine acum la toți cetățenii. „Deci, vă dați seama, s-au împrumutat pe spatele nostru. Ei au împrumutat banii și noi plătim.”

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
criza economica deficit bugetar Gabriel Liiceanu Ilie Bolojan inflatie