Mihai Leu, fostul campion mondial la box, a murit marți seară la vârsta de 56 de ani. Anunțul trist a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a sportivului.
Mihai Leu a murit la 56 de ani
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic”, se arată în mesaj.
Care sunt cauzele decesului
Mihai Leu era internat în stare gravă la Institutul Clinic Fundeni. La finalul lunii aprilie, presa sportivă scria că acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD din Hunedoara, după ce suferise o hemoragie internă, fiind dus direct la terapie intensivă, la Fundeni.
De asemenea, în lunile mai și decembrie 2024, Mihai Leu a avut alte internări de urgență din cauza unor complicații medicale. În urmă cu zece ani, în 2014, medicii i-au pus diagnosticul de cancer de colon. Atunci, sportivul a stat două luni în spital și a suferit două intervenții chirurgicale.
În cariera sa sportivă, Mihai Leu a reușit să devină campion mondial la box, versiunea WBO, în anul 1997. După retragerea din ring, s-a dedicat motorsportului, devenind campion absolut la raliuri și obținând trei titluri la „Viteză în Coastă”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonySemafoarele dirijează trecerea alternativă pe podul dintre Giurgiu și Ruse până pe 4 decembrie
BravonetMircea Eremia va fi operat din nou pe 28 octombrie. Nu a anunțat când revine pe scenă
LylaAccesul copiilor la rețelele sociale sub 16 ani. Ce presupun acordul parental și limitele propuse
Revista IoanaPleci cu avionul din Italia pe 30 octombrie 2026? Greva transporturilor a fost amânată, dar verifică zborul la companie
News24Senatul a respins proiectul pentru mersul la psiholog fără acordul părinților de la 16 ani. Camera Deputaților va decide
Dolce SportFleetwood îi provoacă lui Arsenal o eliminare fără precedent pentru campioanele din era Premier League