Ministrul Muncii, Florin Manole, trage un semnal de alarmă privind proiectul de buget pentru anul 2026, afirmând că fondurile destinate protecției sociale sunt insuficiente. El susține că pachetul de asistență socială este mai mic cu un miliard de lei, deși era nevoie de bani suplimentari pentru a sprijini categoriile vulnerabile afectate de inflație.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi24, Manole a explicat că propunerile ministerului său pentru sprijinirea pensionarilor și a familiilor cu nevoi speciale nu sunt acoperite de actuala formă a bugetului. Datele publicate de Ministerul Finanțelor arată că bugetul estimat pentru Ministerul Muncii în 2026 este mai mic decât execuția bugetară din anul 2025.

„Bugetul pe asistență socială este mai mic cu aproape 1 miliard de lei”

Principala problemă semnalată de ministru este scăderea fondurilor destinate măsurilor de sprijin pentru cetățeni. Florin Manole a subliniat că, în loc de o majorare necesară, bugetul a fost diminuat.

„Nu aș vorbi despre bugetul în ansamblu. Pentru Ministerul Muncii mă refer la partea care ar trebui să includă și pachetul de solidaritate. Bugetul pe asistență socială este în acest an mai mic cu aproape 1 miliard de lei, în condițiile în care ar fi trebuit să fie mai mare. Am fi avut nevoie de mai mulți bani pentru a acoperi pachetul de solidaritate necesar pentru sprijinul a câteva milioane de concetățeni, fie că vorbim despre pensionari, familii monoparentale sau familii cu copii cu dizabilități”, a declarat Manole. El a criticat și nivelul actual al unor beneficii, considerându-l infim: „Beneficiul de 80 de lei pentru copilul cu dizabilități nu suferă niciun comentariu. Este un cuantum extraordinar de mic”.

Bani lipsă pentru 2,8 milioane de pensionari

O propunere importantă a ministerului viza acordarea unui ajutor direct pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari, măsură care nu se regăsește integral în proiectul de buget. Costurile acestei măsuri nu sunt acoperite de fondurile alocate.

„Propunerea de sprijin pentru cei 2,8 milioane de pensionari s-ar fi cifrat la aproximativ 2,3 – 2,4 miliarde de lei, iar acești bani nu sunt în integralitate prinși în această variantă pe care am primit-o de la Ministerul de Finanțe”, a spus Manole. Ministrul a respins categoric ideea că diferența ar putea fi acoperită din fonduri europene. „Știu cu certitudine că nu se poate acoperi din fonduri europene niciun fel de plată directă pe asistență socială, nicio formă de vouchere, nicio formă de transferuri. Deci nu există această variantă”, a afirmat el.

Impactul inflației și discuțiile din Guvern

Florin Manole a insistat că sprijinul direct este vital în contextul creșterii prețurilor, în special pentru familiile cu venituri mici. El a explicat că măsurile propuse de PSD au fost gândite tocmai pentru a contracara efectele inflației.

„Propunerea PSD era în contextul creșterii inflației și a prețurilor alimentelor pentru aceste categorii vulnerabile. Impactul inflației în bugetele familiilor sărace din România nu se poate atenua decât cu un astfel de sprijin direct. Cu servicii nu poți să te duci să plătești cumpărăturile la supermarket. Sunt două lucruri complet diferite”, a subliniat Manole. Ministrul a menționat că discuțiile continuă în Guvern, înainte ca proiectul să ajungă în Parlament. „Probabil că colegii mei și Partidul Social Democrat ne vom exprima opiniile în Parlament. Dar până la Parlament suntem în faza discuției în cadrul Guvernului. Obligația mea este să vin cu observații, dacă este cazul, și este cazul, la acest proiect”, a declarat el.

Replică pentru Cîțu și reorganizare la minister

Întrebat despre o postare a fostului premier Florin Cîțu, care acuza nerespectarea promisiunii de a reduce cheltuielile de personal cu 10%, ministrul Muncii a dat asigurări că la instituția sa bugetul pentru salarii va scădea. „La Ministerul Muncii vom avea o cheltuială cu personalul mai mică decât anul trecut, cu certitudine. Nu știu care este situația altor ordonatori de credite, dar la Ministerul Muncii nu doar că nu vom avea un buget mai mare la acest capitol, ci chiar unul mai mic”, a spus el.

Totodată, Manole a anunțat o restructurare a aparatului central al ministerului, care va include și o reducere a posturilor de conducere. „Reorganizarea aparatului central al Ministerului Muncii va fi pusă în transparență și avem și acolo o reducere cu câteva posturi de conducere”, a explicat ministrul, precizând că obiectivul este reducerea cu cel puțin trei poziții de conducere.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
asistenta sociala buget 2026 Florin Manole Ministerul Muncii pensii