Un borcan de Nutella a devenit, peste noapte, vedeta misiunii Artemis II. Imaginile cu produsul plutind în imponderabilitate la bordul capsulei Orion au făcut înconjurul internetului, fiind considerate de mulți cea mai bună reclamă posibilă.

Cea mai bună reclamă gratuită

Totul s-a întâmplat în timpul unei transmisiuni live de la bord. Un borcan de ciocolată Nutella a plutit prin faţa astronauţilor, intrând în cadru cu eticheta perfect vizibilă, într-un moment care pare desprins dintr-o reclamă profesionistă. Clipul s-a răspândit rapid pe rețelele sociale, unde utilizatorii l-au numit, pe bună dreptate, „cea mai bună reclamă gratuită din istorie”.

Reacții de la NASA și Nutella

Iar reacțiile oficiale nu au întârziat să apară. Reprezentanții NASA au tratat momentul cu umor, spunând că echipajul se bucură de dulciuri în timp ce fotografiază Luna. Brandul Nutella, la rândul său, a redistribuit rapid imaginile. Compania a declarat că este onorată să fi ajuns mai departe decât orice altă cremă tartinabilă.

Recordul Apollo 13 a fost doborât

Dar dincolo de momentul amuzant, misiunea Artemis II a scris istorie. Echipajul a doborât recordul stabilit de legendara misiune Apollo 13 privind cea mai mare distanţă parcursă de oameni faţă de Pământ. În timp ce zbura în spatele Lunii, nava spaţială Orion a atins o distanţă maximă de aproximativ 252.756 de mile faţă de planeta noastră, conform transmisiunii NASA.

40 de minute de liniște totală

V-ați întrebat vreodată cum e să fii complet izolat de Pământ? După stabilirea recordului, survolul satelitului natural a continuat pentru 7 ore, o perioadă în care capsula Orion a ajuns în partea nevăzută a Lunii.

Timp de 40 de minute, a fost linişte totală.

Cum vine asta? E simplu. Comunicaţiile cu NASA nu au putut fi menţinute în timpul survolului (un fenomen absolut normal, de altfel) din cauza blocajului vizual dintre navă și Pământ. La ora două dimineaţa, Artemis II se afla la doar 6.550 de kilometri de suprafaţa Lunii, iar după restabilirea legăturii, operaţiunile normale au fost reluate.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Apollo 13 Artemis II NASA Nutella Orion