Un scenariu sumbru pentru șoferii din România a fost conturat de consilierul prezidențial Radu Burnete, care avertizează că motorina ar putea ajunge la un preț de 17 lei pe litru în cazul în care barilul de petrol atinge 180 de dolari. Acesta trage un semnal de alarmă serios. El susține că plafonarea prețurilor nu este o soluție, ba chiar ar putea genera o criză de combustibil la nivel național.

Acționați rapid, dar fără grabă

Radu Burnete insistă că autoritățile trebuie să analizeze situația cu atenție înainte de a implementa măsuri excepționale. El consideră că o perioadă de așteptare este necesară pentru a înțelege corect dinamica pieței.

„Cred că în clipa de faţă sunt importante două lucruri. Unul, trebuie să acţionăm rapid, fără să ne aruncăm cu capul înainte. Aici cred că mesajul preşedintelui că trebuie să mai stăm totuşi o săptămână, două, până să începem să luăm măsuri excepţionale e cel potrivit. Şi în acest timp ce facem? Discutăm şi Guvernul discută în principiu cu companiile şi se uită la toate aceste scenarii. Ministerul Energiei face, la rândul său, tot felul de scenarii, ce măsuri s-ar potrivi, în ce moment. Ministerul de Finanţe face scenarii apropo de accize şi aşa mai departe dacă şi în ce condiţii ar fi posibil să umblăm la ele”, a declarat Radu Burnete sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Iar graba poate duce la decizii eronate. Burnete a adăugat că „să anunţi în secunda doi o măsură, ca după aia să întâmple altceva, care te ia prin surprindere, nu e cel mai înţelept mod de a acţiona”.

Scenariul de 17 lei pe litru

Întrebat direct despre posibilitatea ca motorina să coste 17 lei, consilierul a evitat să ofere un răspuns tranșant, dar a explicat mecanismul din spatele unei potențiale explozii a prețurilor. Cum vine asta, mai exact? Totul pleacă de la blocarea unor rute comerciale vitale.

„Acum dacă facem un Excel şi luăm regula de trei simplă, dacă barilul ajunge la 400 de dolari, ce se întâmplă cu preţul motorinei? Ăsta e mai degrabă un exerciţiu pe care comentatorii sau analiştii trebuie să-l facă. Eu cred că, din nou, ca decidenţi nu trebuie să panicăm lumea Da, e posibil că preţul să sară de 10 lei. Eu cred că ce e important pentru oameni să înţeleagă e următorul lucru. Prin această strâmtoare, Ormuz, ieşeau în fiecare zi 10% din combustibilii pe care îl foloseşte planeta asta şi 20% din ţiţeiul pe care îl foloseşte planeta asta tot ca să-l transforme în combustibil. Deci aproape o treime din combustibilii pe care îi folosim pe planetă în clipa de faţă sunt blocaţi acolo. Asta ce înseamnă că cineva trebuie să consume mai puţin”, a afirmat acesta.

De ce plafonarea este un risc

Ideea plafonării prețurilor, vehiculată în spațiul public, este considerată de Burnete extrem de periculoasă pentru România. Motivul este simplu: țara noastră importă o mare parte din motorina consumată (un combustibil esențial pentru economie), iar o intervenție brutală în preț ar putea lăsa benzinăriile goale.

„România importă o mare parte a motorinei. Dacă noi începem să plafonăm preţul, motorina va merge spre alte zone ale Europei sau ale globului unde preţul nu e plafonat. Pentru că motorina e un combustibil vândut de aceşti traderi internaţionali care îl vând celor care dau preţul cel mai mare. Un benzinar în România care are preţul plafonat, mai ales dacă e un plafon nejustificat de mic în contextul actual, nu va mai putea să cumpere motorina. Nu va mai putea să ofere preţurile de pe piaţa internaţională. Şi atunci poţi să ajungi într-o situaţie de penurie”, a explicat consilierul.

Soluția propusă de el? Piața liberă.

„Dacă lăsăm piaţa să lucreze, nu vom ajunge la penurie. Şi e mai bine să o lăsăm şi mai bine lăsăm preţurile libere şi găsim alte modalităţi de a atenua şocul pe care îl resimt consumatorii români şi europeni”, a mai transmis acesta.

Adaptare rapidă și soluții pe termen lung

Chiar dacă scenariul extrem în care românii nu își vor mai permite să alimenteze pare îndepărtat, Burnete recunoaște că pe termen scurt ne putem aștepta la tensiuni mari în piață. Dar el rămâne optimist în privința capacității pieței de a se adapta.

„Ăsta e un scenariu extrem că nu ne vom mai permite să alimentăm la pompă. Nu cred că vom ajunge acolo. Lumea se adaptează foarte, foarte repede. Şi pe măsură ce acest război va continua şi eu sper să nu continue şi să se încheie cât mai repede, dar dacă suntem în acest scenariu pe care nu şi-l doreşte nimeni ca el să continue, o să vedeţi că companiile mari petroliere, marile state vor găsi căi de a aduce alte rezerve sau alte resurse de hidrocarburi şi de combustibil în piaţă, doar că asta nu se poate face în două, trei săptămâni. E posibil că, pe o perioadă very scurtă, să vedem această tensiune foarte mare în piaţă”, a concluzionat el.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
combustibili ministerul energiei plafonare preturi pret motorina Radu Burnete