Un agent de poliție din Constanța, în vârstă de doar 22 de ani, a fost reținut pentru viol. Acesta este acuzat că a întreținut relații sexuale cu o minoră, faptele începând încă din 2024, pe când fata avea numai 14 ani. Incredibil, dar adevărat, totul a ieșit la iveală după ce polițistul s-ar fi lăudat colegilor cu isprava sa, prezentându-le chiar și poze explicite cu victima.
Cum a ieșit totul la iveală
Cum s-a ajuns aici, totuși? Se pare că agentul nu a fost deloc discret. Ba chiar s-ar fi lăudat în fața colegilor că are o iubită în vârstă de 16 ani, iar informațiile au ajuns rapid la urechile șefilor. Acela a fost momentul în care anchetatorii s-au autosesizat.
Iar dovada principală se afla chiar în telefonul său personal, unde au fost descoperite poze explicite cu adolescenta. Cazul a ajuns acum în atenția DIICOT, iar astăzi au avut loc percheziții la domiciliul polițistului.
Reacția oficială a IPJ Constanța
Reacțiile nu au întârziat să apară. Cornel Mototolea, șeful IPJ Constanța, a condamnat ferm fapta și a subliniat impactul negativ asupra imaginii instituției. „Oricine ar face-o, nu doar un poliţist, este o faptă extrem de gravă care atrage o lumină negativă asupra întregii instituţii. Dacă cumva se va pune în mişcare acţiune penală, atunci noi vom lua măsura suspendării din funcţie”, a declarat acesta.
O problemă de sistem
Dincolo de acest caz punctual, sindicaliștii atrag atenția asupra unei probleme mai adânci. Victor Maftei, președintele Sidepol Constanța, vorbește despre un filtru de selecție deficitar, care permite unor persoane nepotrivite să intre în Poliția Română.
„Aici vine un filtru foarte foarte slab pe care Poliţia Română îl are în momentul de faţă prin care ne trezim că intră în sistem prea multă lume care nu ar fi trebui să intre. Este o problemă gravă, chiar foarte gravă”, a explicat Maftei.
Un istoric deja controversat
Și, stai puțin, că nu e prima dată când tânărul agent are probleme. Deși are doar 6 luni de când a absolvit academia (o perioadă extrem de scurtă), a fost deja implicat într-un alt scandal în noiembrie 2025. Atunci, acesta și-a înregistrat superiorii, pe motiv că ar fi fost umilit.
O înregistrare de la acel moment surprinde un dialog tensionat: „Bun! Vrei să te joci cu mine? (rupe raportul). Prietenaş, nu merge treaba aşa!”.
Șeful IPJ a confirmat incidentul anterior. „A fost suspectat că a înregistrat discuţiile cu ceilalţi colegi, respectiv cu superiorul lui, într-o zonă securizată”, a mai precizat Cornel Mototolea.
Dacă va fi găsit vinovat de acuzațiile de viol, tânărul polițist riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 și 10 ani.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyTollRO înlocuiește rovinieta pentru camioanele de peste 3,5 tone de la 1 octombrie 2026
BravonetPrințul Harry și Meghan Markle și-au retras copiii de la școală după două zile din motive de securitate
LylaCe înseamnă food noise și cum îți poate afecta concentrarea și relația cu mâncarea
Revista IoanaCe plante pui în coșurile suspendate vara, iarna și pentru un decor care rezistă
News24Noi reguli pentru certificatul de urbanism la construire și desființare. Ce acte trebuie depuse și când poate fi respinsă cererea
Dolce SportErvin Omic stă la CFR Cluj doar până la finalul sezonului 2026/2027