Un preot paroh din județul Vaslui, cunoscut pentru declarații controversate, a fost implicat într-un nou scandal după ce a refuzat accesul în biserică a doi inspectori de la Episcopia Hușilor, pe care i-a insultat. Conflictul a escaladat, fiind necesară intervenția poliției, iar acum cazul a ajuns în instanță.

Incidentul a avut loc la mijlocul lunii februarie în localitatea Rânzești, comuna Fălciu. Potrivit publicației Adevarul, preotul Samuel Misaroș i-a huiduit și înjurat pe protopopul de Huși, Ștefan Iulian-Dumitru, și pe inspectorul eparhial Dragoș-Ionel Trofin, veniți într-un control administrativ în urma numeroaselor plângeri primite de la săteni.

Inspectori de la Episcopie, ținuți la poartă și înjurați

Cei doi reprezentanți ai Episcopiei Hușilor au fost trimiși să verifice situația de la parohia din Rânzești, însă s-au confruntat cu o reacție ostilă din partea preotului Misaroș. Acesta i-ar fi ținut la poarta bisericii, adresându-le injurii grave, printre care „homosexuali”, „violatori” și „abuzatori”, alături de alte expresii greu de reprodus. În fața refuzului preotului de a coopera, oficialii Episcopiei au fost nevoiți să sune la 112 și să solicite sprijinul poliției pentru a putea intra în lăcașul de cult.

„Preotul Misaroș a avut un comportament și un limbaj care nu fac cinste unei fețe bisericești. Nu ne dorim altceva decât ca acesta să își ceară scuze și să înțeleagă că astfel de episoade nu trebuie să se mai repete”, a declarat ulterior inspectorul eparhial Dragoș Trofin.

Reacția primarului și plângerile sătenilor

Comportamentul preotului a fost confirmat și de primarul localității, Neculai Moraru, care nu a putut media conflictul, fiind plecat la București. „Știu despre acest incident și îmi pare rău. Mi-au spus oamenii că cei doi inspectori s-au purtat cum trebuie, cu respect, dar părintele Samuel iar a greșit. I-a ținut la poartă, a strigat la ei. Nu se face așa ceva. Păcat de el, că este un preot tânăr, cu copii mici și soție, dar are, totuși, asemenea ieșiri”, a spus primarul.

Inspecția a fost declanșată de plângerile repetate ale enoriașilor. Aceștia reclamă că preotul refuză să respecte programul slujbelor, critică ierarhii Bisericii și face comentarii politice în timpul predicilor. Sătenii s-au plâns inclusiv că sunt nevoiți să meargă 13 kilometri, până în localitatea Cârja, pentru a sfinți mâncarea de la pomeni, din cauza comportamentului imprevizibil al parohului. Preotul Misaroș a intrat în atenția publică și în decembrie 2025, când a declarat că „l-ar bate” pe filologul Adrian Papahagi.

Conflictul a ajuns în instanță

În urma incidentului, protopopul Ștefan Iulian-Dumitru și inspectorul Dragoș-Ionel Trofin l-au acționat în judecată pe preotul Misaroș. Un dosar a fost înregistrat pe 4 martie 2026 la Tribunalul Vaslui, având ca obiect „cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale”. În paralel, Episcopia Hușilor a demarat o anchetă disciplinară internă.

La rândul său, preotul Samuel Misaroș a deschis un proces la Judecătoria Iași, unde contestă o sancțiune primită de la Poliția Municipiului Huși în urma incidentului din decembrie 2025. Acesta acuză polițiștii de abuz în timpul intervenției de la acea vreme.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Biserica episcopia husilor preot scandal Vaslui