Prima oaie roz din lume a apărut în România. O descoperire fără precedent pune România pe harta inovațiilor zootehnice internaționale. La Stațiunea de Cercetare Popăuți din Botoșani, cercetătorii se află în faza finală de omologare a primei oi cu lână în nuanțe roz din lume – o variantă unică a rasei Karakul, rezultatul a aproape 40 de ani de cercetări neîntrerupte.
Prima oaie roz din lume a apărut în România
Proiectul a început în anii ’80, cu obiectivul de a combina calitatea pielicelelor de Karakul uzbec cu rezistența la frig a raselor românești. „A fost adusă aici în România ca să poată să se adapteze. La Stațiunea de la Popăuți s-a lucrat aproape 40 de ani. Au avut loc încrucișări între Karakul și Țurcana neagră, pentru că Țurcana rezistă foarte bine la frig. Acum, Karakulul de Botoșani are 85% rasă Karakul și 15% rasă Țurcană”, a explicat inginerul zootehnic Daniel Nechifor.
Primele varietăți au fost deja omologate de-a lungul timpului: brumarie și neagră în 1989, maro în 2010 și Karakulul sur în 2018. Acum, cercetătorii anunță două noi varietăți aflate în etapa finală: alb și, în mod surprinzător, roz – o premieră absolută la nivel mondial.
O culoare spectaculoasă, dar cu miză genetică majoră
Noua varietate nu se remarcă doar prin aspect. Nuanțele roz apar în mod natural în lână, la nivelul spatelui, pe laterale și pe cap, iar formula genetică care determină această culoare este păstrată confidențial. Cercetătorii subliniază că diversitatea genetică este esențială pentru consolidarea unei rase românești capabile să facă față schimbărilor climatice și să ofere plusvaloare economică.
Mieii roz sunt sensibili în primul an de viață, fiind crescuți atent în stabulație pentru a fi protejați. „Rezultatele confirmă o reușită științifică obținută pas cu pas, prin selecție riguroasă și testare în fermă”, precizează specialiștii citați de incredibilia.ro.
Stațiunea Popăuți, sub coordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice, a transformat Karakulul de Botoșani într-un simbol al cercetării românești. Dacă lână roz va fi omologată oficial, România va bifa o premieră mondială și va demonstra că poate inova la cel mai înalt nivel în domeniul geneticii animale.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCând poți conduce din nou după suspendarea permisului și cum îl recuperezi
BravonetÎn ce ordine citești cărțile lui Sarah J. Maas ca să păstrezi surprizele dintre serii
LylaCe îți crește riscul de infarct înainte de 40 de ani și când suni la 112
Revista IoanaCând devine frigul periculos pentru pisică și cum o protejezi
News24Cum verifici dacă un aliment este bio sau fără zahăr și ce înseamnă „natural” pe etichetă
Dolce SportRăzvan Marin a primit cartonaș roșu direct în victoria lui AEK cu Levadiakos, înaintea meciurilor României