– Procesul care a început în noaptea de marţi, 22 iunie, împotriva lui Dan Diaconescu şi a clarvăzătorului Doru Pârv – a beneficiat „în culise” de o atmosferă otevistă.
Personajul principal din dosarul de şantaj, primarul comunei Zărand, Ion Moţ, a relatat cum s-au desfăşurat ostilităţile şi cum a ajuns să facă plângere penală:
„Am fost şantajat. Nu am vrut să le fac rău, dânşii au insistat să le dau bani, dar nici dacă aveam fabrică de bani… Am cerut bani împrumut să le dau, n-am făcut rău la nimeni, am ajutat cât am putut. Tot din două în două săptămâni mă sunau, domnule, bani, bani, n-am mai rezistat, trebuia să fac ceva. Trebuia să vând casele să le dau, ca Dan Diaconescu să se plimbe cu iahturile sau lui Doru Pârv, marele clarvăzător”.
De asemenea, edilul a mai arătat că postul OTV a mai cerut bani şi altor primari, precizează Gândul.
„În ultimul timp, a fost firma OTV să ceară primarilor 800 de euro, să facă interviuri. Personal, am fost chemat la primarul Muscă, la Olari, el a dat 800 de euro, mi s-a cerut şi mie, eu am spus că am dat destul. Dacă mă lăsau în pace şi nu mă tachinau, tot să dau bani, eu îi lăsam în pace”, a mărturisit Ion Moţ.
Diaconescu, interesat de evoluţia audienţelor
Cu toate că a fost arestat pentru 29 de zile, realizatorul TV pare să fie într-o stare psihică bună, spun avocaţii săi. Diaconescu s-a interesat, după audierile de la sediul DNA, de cât au crescut audienţele OTV de la debutul scandalului.Răspunsul trebuie să-l fi mulţumit, întrucât audienţele s-au dublat într-o singură seară.
Cine-l apără pe Diaconescu
Avocaţii Gheorghiţă Mateuţ şi Ovidiu Buduşan sunt „greii” dosarelor de infracţiuni economice, informează Evenimentul Zilei.
În momentul de faţă, Gheorghiţă Mateuţ este unul dintre cei mai bine cotaţi avocaţi din România. A lucrat în dosare „grele”: i-a apărat pe Dinu Patriciu, acuzat de spălare de bani şi manipularea pieţei de capital; pe Omar Hayssam, acuzat de terorism; pe fostul şef al CFR, Mihai Necolaiciuc – abuz în serviciu, sau pe Ovidiu Tender – infracţiuni economice.
Anul trecut, a reuşit să-i convingă pe judecători că Gigi Becali îşi poate petrece Paştele acasă, după ce a fost acuzat de sechestrare de persoane. L-a scos din arest preventiv şi pe omul de afaceri Costel Căşuneanu, cel care ar fi încercat să „rezolve” dosare la Curtea Supremă, cu ajutorul senatorului Cătălin Voicu.
„Reţeta”, cu succes aproape garantat, pe care o aplică avocatul Gheorghiţă Mateuţ, constă în invocarea excepţiilor şi a viciilor de procedură, aproape nelipsite în anchetele desfăşurate de procurorii români.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyGateway Fleets comandă încă 200 de camionete electrice Workhorse W56, cu livrări din 2027
BravonetFiona, fiica actorului Chad Lowe, a murit la 13 ani. Familia cere intimitate
LylaDe ce ajungi să te cerți cu partenerul chiar dacă există iubire și cum rupi ciclul conflictului
Revista IoanaStudiul nu găsește rezultate mai bune după proteza de genunchi cu robot față de metoda clasică
News24Încălzirea cu centrale s-ar putea scumpi cu peste 10%. Plafonarea gazelor expiră la 31 martie 2027
Dolce SportExperimentul lui Gheorghe Hagi, ratat din punct de vedere al rezultatului, iar România rămâne fără punct după 2-4 cu Bosnia