Primele șase zile ale războiului au costat deja Statele Unite 12,7 miliarde de dolari, iar Pentagonul solicită acum fonduri suplimentare de până la 200 de miliarde de dolari pentru a susține conflictul. În tot acest timp, prețul petrolului a sărit de 100 de dolari pe baril, amenințând economiile globale cu o nouă criză energetică.

Costuri economice și umane

Piețele energetice reacționează violent. Pragul de 125 de dolari pe baril nu mai pare deloc o fantezie a iranienilor sau a rușilor, ci o posibilitate cât se poate de reală. Infrastructura petrolieră a statelor din Golf este direct amenințată. De pildă, Ras Laffan din Qatar, cea mai mare instalație de gaze naturale lichefiate din lume, ar putea avea nevoie de până la cinci ani pentru a reveni complet la funcționare, cu un cost estimat la 20 de miliarde de dolari anual. În Golf, depozitele de petrol din Bahrain până în Abu Dhabi rămân vulnerabile la dronele iraniene.

Dincolo de cifre, bilanțul victimelor continuă să crească dramatic, cu peste 18.000 de civili răniți și peste 3.000 uciși doar în Iran.

Strategia asimetrică a Teheranului

Disponibilitatea Iranului de a escalada conflictul la nivel regional pare să fie, de fapt, cea mai puternică armă a sa. Represaliile Teheranului urmează linia avertismentelor formulate anterior. Fostul lider suprem Ali Khamenei amenința încă din februarie: „Americanii ar trebui să știe că dacă încep un război, de această dată va fi un război regional.”

Evoluțiile recente, inclusiv asasinarea fostului șef al securității iraniene Ali Larijani și atacurile ulterioare asupra complexului petrolier Ras Laffan, arată că avertismentul este pus în practică. Până la urmă, Iranul, confruntat cu presiuni existențiale, pare să aibă mai puțin de pierdut decât adversarii săi. Iar amenințările nu se opresc aici. Un oficial iranian a sugerat că „alte cărți de joc au fost pregătite și vor intra în joc la momentul potrivit”, printre țintele potențiale numărându-se și instalațiile de desalinizare, esențiale pentru alimentarea cu apă a întregii regiuni.

Fisuri la Washington și în rândul aliaților

La Washington, tensiunile devin tot mai vizibile. Președintele Donald Trump și-a arătat public frustrarea față de aliații europeni, pe care îi consideră ezitanți, dar și față de criticile din propria tabără MAGA. Diviziunile din administrația sa sunt clare: Tulsi Gabbard, directorul său de informații naționale, a depus mărturie în fața Congresului că Iranul nu își reconstruiește instalațiile de îmbogățire a uraniului, în timp ce tăcerea vicepreședintelui JD Vance (un apropiat al lui Trump) vorbește de la sine.

V-ați fi așteptat la fisuri atât de vizibile în alianța occidentală? Chiar și atractivitatea sa în rândul dreptei populiste europene este pusă la încercare. Tino Chrupalla, co-lider al Alternativei pentru Germania, a remarcat sec: „Trump a început ca un președinte al păcii. Va ajunge un președinte al războiului.”

Si în relația cu Israelul apar dezacorduri. Deși alianța rămâne strânsă, diferențele de strategie sunt evidente. Trump a recunoscut aceste divergențe: „I-am spus [lui Benjamin Netanyahu] să nu facă asta. Ne înțelegem de minune – ne coordonăm. Dar, ocazional, face ceva și dacă nu îmi place, îi spun că nu facem asta.”

Trei scenarii pentru finalul conflictului

În acest moment se conturează trei scenarii principale privind încheierea războiului: un conflict de uzură care să se termine cu capitularea Iranului, o declarație unilaterală de victorie din partea lui Trump sau un acord negociat care să pună capăt ostilităților.

Unii observatori consideră plauzibil primul scenariu. Simon McDonald, fost secretar permanent al Foreign Office-ului britanic, a declarat în fața unei comisii a Camerei Lorzilor: „Din câte pot vedea în ceea ce privește Iranul, țara care își atinge obiectivele este Israelul. Netanyahu a fost obsedat personal de Iran toată viața… Aceasta este culminarea unui plan de-o viață. Ar putea funcționa.”

A doua posibilitate este ca SUA să declare victoria și să se retragă, după ce au diminuat suficient capacitățile militare ale Iranului. E drept că un astfel de pas ar obliga probabil Israelul să accepte rezultatul, deși ar lăsa în urmă incertitudini majore.

Numai ca acest scenariu are o problemă.

Presupune acceptarea de către Iran, un lucru pus la îndoială de mulți analiști. Aslı Aydıntaşbaş de la Brookings Institution a observat că „nu a existat o schimbare de regim, ci o schimbare în interiorul regimului… către niște Gardienii Revoluției mai duri și mai naționaliști, care operează în cadrul unei structuri de comandă descentralizate.” Fostul președinte reformist Mohammad Khatami a completat tabloul, subliniind că eliminarea unor figuri moderate precum Larijani reduce șansele de compromis: „Este uimitor faptul că cei care sunt vizați de atacuri brutale și asasianate… sunt exact cei… capabili și dornici să aducă o pace demnă, dacă o astfel de cale există”.

Al treilea scenariu este o dezescaladare negociată. Ministrul de externe al Omanului, Badr Albusaidi, a propus deja un cadru bazat pe transparență nucleară și un pact regional de neagresiune. totusi, diviziunile dintre statele din Golf persistă, în special în privința percepției amenințării principale: Iranul sau Israelul.

Strategia Iranului de a viza economiile regionale ar putea însă îndepărta intermediari potențiali precum Qatar și Turcia. Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan, a subliniat deteriorarea completă a relațiilor: „Puțina încredere care exista înainte a fost complet distrusă.”

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donald Trump Israel petrol razboi iran SUA