Rusia a transmis un ultimatum clar Ucrainei. Kievul are la dispoziție două luni pentru a-și retrage trupele din regiunea Donbas, altfel Moscova amenință că va impune noi condiții în cadrul negocierilor de pace. Anunțul a fost făcut chiar de președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe 31 martie, în cadrul summitului de la Bucha.

Un ultimatum transmis prin americani

Potrivit liderului de la Kiev, mesajul Moscovei a fost direcționat către Statele Unite. Rușii susțin că ar putea ocupa regiunea prin forță în acest interval de două luni, după care ar veni cu „condiții diferite” la masa negocierilor. E drept că statutul regiunii Donbas rămâne unul dintre principalele puncte de blocaj în discuțiile de pace mediate de Washington, discuții care au stagnat în mare parte de când atenția s-a mutat spre conflictul cu Iranul.

Rusia a cerut în mod repetat retragerea Ucrainei din Donbas (regiune parțial ocupată încă din 2014), aceasta fiind una dintre condițiile sale principale.

Reacția sceptică a lui Zelenski

Volodimir Zelenski nu pare deloc impresionat de amenințarea venită de la Kremlin. Ba chiar a comentat ironic în fața jurnaliștilor prezenți la summit. „Sunt surprins cum ar putea cineva să creadă asta.”, a declarat președintele ucrainean.

În opinia sa, lucrurile stau puțin diferit. Liderul de la Kiev a subliniat că Rusia nu poate cuceri militar Donbasul în două luni și că, în realitate, totul este doar o încercare de a exercita presiune în negocieri.

O tactică de presiune,

În prezent, Ucraina controlează aproximativ un sfert din regiunea Donețk, inclusiv un important sistem defensiv strategic, precum și câteva poziții în regiunea Luhansk. Kievul a respins constant cedarea teritoriilor pe care le controlează și a cerut un armistițiu pe actuala linie a frontului.

O nouă rundă de discuții online

Dar ce se întâmplă, pe bune, la masa negocierilor? Zelenski a anunțat că va participa la următoarea rundă de discuții între Ucraina şi SUA, programată online pe 1 aprilie. Alături de el vor fi oficialul ucrainean pentru securitate Rustem Umerov și emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

Numai că discuțiile vin într-un context tensionat. Săptămâna trecută, Zelenski a susținut că garanțiile de securitate propuse de SUA ar putea depinde de retragerea trupelor ucrainene din Donbas, o afirmație respinsă ulterior de secretarul de stat american Marco Rubio.

Potrivit președintelui ucrainean, următoarea rundă de discuții cu SUA se va concentra pe posibilitatea unei „întâlniri trilaterale”. Iar pe agendă se va afla și o propunere a Kievului privind un posibil armistițiu în domeniul energetic cu Rusia, deși Moscova nu și-a exprimat până acum vreun interes pentru o astfel de inițiativă.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donbas Rusia social SUA Ucraina Volodimir Zelenski