Tensiunile din Strâmtoarea Ormuz riscă să se transforme într-o criză cu impact direct asupra Europei în doar 3-4 săptămâni, prin scumpiri la energie și blocaje industriale. Analistul de securitate Gabriel Done, vicepreședinte al ESGA România, avertizează că scenariul cel mai grav, o blocadă strategică prelungită, devine plauzibil dacă Iranul primește sprijin de la Rusia și China.
De ce aliații SUA par să ezite
La prima vedere, lipsa unei intervenții militare rapide din partea aliaților Americii, în ciuda declarațiilor comune de susținere, pare o enigmă. De ce nu s-a întâmplat încă nimic, se întreabă mulți. Lucrurile stau însă puțin diferit, explică Gabriel Done. Premisa unui centru de comandă unic, care ia decizii rapide, nu mai este valabilă în actualul context internațional. Analistul propune o altă perspectivă: „Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră aș schimba puțin cadrul logicii argumentării, dar și optica asupra conflictului din Orientul Mijlociu.”
Ce vedem, de fapt, nu este o lipsă de acțiune, ci o acțiune negociată, specifică unei lumi cu multiple centre de putere. „Ceea ce vedem în reacția comună a unor state precum Franța, Germania, Italia, Finlanda, Țările de Jos, Marea Britanie, Japonia și România nu este absența acțiunii, ci o altă formă de acțiune, una specifică unei ordini internaționale fragmentate, stratificate, în care autoritatea este distribuită, nu concentrată”, afirmă Done.
Pe bune, v-ați gândit vreodată la asta? Alianțele de astăzi nu mai înseamnă mobilizare automată. „Pentru mine este cât se poate de clar că actuala stare a Relațiilor Internaționale ne relevă faptul că alianțele nu produc neapărat mobilizare (lucru pe care îl tot spun de ceva vreme) – loialitățile statelor noastre sunt multiple, obligațiile negociabile, iar acțiunea depinde de o permanentă recalibrare a intereselor”, adaugă expertul.
nici SUA, nici NATO sau UE nu mai pot impune o linie de comandă directă. „Astăzi, nici Uniunea Europeană, nici NATO și nici măcar Statele Unite nu mai pot genera, singure, un lanț linear decizie-execuție în interiorul unei coaliții extinse.”
Poziția delicată a României
În acest puzzle complex, România se află la intersecția a două logici: dependența de securitatea oferită de SUA și integrarea în mecanismele de decizie ale Uniunii Europene. Asta înseamnă că Bucureștiul nu poate juca o carte unilaterală. Coordonarea devine obligatorie, chiar dacă, spune Done, ne-am grăbit să satisfacem cererea partenerului american de a folosi infrastructura militară națională.
Iar această aparentă lipsă de acțiune este, de fapt, o mișcare calculată. „România nu „așteaptă” pur și simplu; participă la un proces de aliniere în care decizia finală depinde de convergența mai multor niveluri de autoritate. Iar pentru noi, autoritatea pare să vină de la Washington”, explică analistul. asa ca, „aparenta inacțiune este, de fapt, o formă de acțiune negociată”, prin care România își reafirmă apartenența la ceea ce Done numește „rețeaua occidentală de securitate”.
Două scenarii: de la perturbare la blocadă totală
În următoarele două săptămâni, situația poate evolua în două direcții. Primul scenariu, cel în care ne aflăm deja, este al unei perturbări temporare, cu atacuri intermitente și răspunsuri tactice din partea SUA și Israelului, iar cu un impact economic limitat la fluctuații de preț.
Dar există și un al doilea scenariu, mult mai grav: o blocadă strategică prelungită. Aceasta ar putea fi declanșată de implicarea altor mari puteri. „Dacă Rusia și China decid să sprijine Iranul, direct sau indirect, prin transferuri tehnologice, presiuni diplomatice sau sancțiuni reciproce, Iranul poate extinde atacurile, perturbând sistematic traficul maritim și securitatea regională”, avertizează Gabriel Done. Într-o astfel de situație, costurile pentru SUA și Israel ar crește exponențial, iar controlul asupra regiunii ar deveni dificil de menținut.
Conflictul este definit de analist ca fiind unul „centrifug”, adică „unul care trage actori din ce în ce mai mulți într-o logică de angajament fără a putea identifica în mod clar centrul de comandă”. Și, e drept că, nimeni nu pare să știe exact cine conduce operațiunile: „Spun asta pentru că nu este clar cine dictează operațiunile: SUA sau Israelul?”
Impact economic iminent în Europa
Oricare ar fi evoluția militară, consecințele economice nu vor întârzia să apară. O blocadă, chiar și parțială, a Strâmtorii Ormuz va afecta lanțurile globale de aprovizionare cu energie, semiconductori și îngrășăminte. Iar efectele nu vor ocoli România sau restul continentului.
Cât de repede le vom simți? „Primele efecte vor deveni vizibile, cred eu, în Europa, în 3-4 săptămâni, prin creșteri ale prețului energiei, întârzieri în industrie și tensiuni în sectorul agroalimentar”, anticipează Done.
Escaladarea globală depinde de trei factori cheie: egoismul decizional al SUA, lipsa de coeziune a aliaților și, fireste, implicarea Rusiei și a Chinei. Până la urmă, miza este uriașă. „Îmi permit să spun că în rețeaua globală actuală de putere, Strâmtoarea Ormuz nu mai este doar un canal, ci este testul global al capacității Occidentului de a transforma controlul temporar al SUA într-o stabilitate reală pentru noi toți.”
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportAccesul copiilor la terenurile școlare. Ce condiții prevedea proiectul adoptat de Senat în 2022
GetPonyBYD Seagull, de 9.900 de dolari în China, rămâne pe bandă după explozia unei anvelope la 140 km/h în testul mărcii
BravonetHarry Gilby va juca rolul lui Charlie Weasley în noul serial „Harry Potter”
LylaUnde poți cere sprijin psihologic pentru copil și ce opțiuni există la revenirea la muncă
Revista IoanaCum pui varza la murat între 26 octombrie și 30 noiembrie și ce ai de făcut cu saramura din butoi
News24Rogobete estimează la 10,5-11 miliarde de lei banii necesari sănătății pentru încheierea anului
