În anul viitor, guvernanții promit că pensiile vor crește de două ori. Vestea bună este că unii dintre aceștia vor primi până la 90% în plus la pensie. Anunțul a fost făcut de Ministrul Muncii.
În afirmaţiile sale, ”Pensiile vor crește anul următor de două ori! Prima dată la 1 ianuarie, prin indexarea cu 13,8%, și a doua oară la 1 septembrie, în urma finalizării procesului de recalculare conform legii.
Suntem primul guvern care face și indexare și recalculare în același ani. Avem însă o condiție de îndeplinit, să reușim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie.
De aceea fac apel către toți miniștrii implicați în procesul de avizare, să trateze cu prioritatea această lege pentru a o putea trece prin Guvern în cel mai scurt timp.
Nu aș vrea ca din cauza unor blocaje, mai ales în Guvernul României, pensionarilor să nu li se facă dreptate, sau și mai grav, pensionarii români să aibă pensiile înghețate, cum a fost trecut în PNRR, până în 2070”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu.
Ministrul Muncii: ”Până la 1 septembrie, toate pensiile vor fi recalculate”
În plus, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu vine să întărească informațiile premierului, adăugând faptul că, după recalculare, nicio pensie nu va scădea.
Concret, diferențele sunt uriașe. Și asta deoarece sunt pensionari care vor primi cu aproape 90% în plus la pensie. Potrivit ministrului, un român cu un stagiu de cotizare de 35 de ani pe salariul minim pe economie, care primește acum pensia minimă de 1.125 de lei, va ajunge la o pensie de aproape 2.000 de lei.
Astfel, „Toate pensiile vor creste de 2 ori. Vor creste prima dată în ianuarie, prin majorarea de 13,8% care este prevazută de lege și pe care fiecare pensionar o va primi”, a spus Ministrul Muncii pentru Realitatea PLUS.
”Vom avea români cu pensii esențial mai mari”
În explicaţiile sale, „Până la 1 septembrie, toate pensiile românilor vor fi recalculate și începând cu luna septembrie fiecare român va primi noile taloane de pensie.
Ca urmare a acestei recalculări veți constata că inclusiv pentru românii care se află în indemnizația minimă socială, 1125 de lei, vom avea români care vor avea pensii esențial mai mari”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.
”Cea mai mare parte a românilor vor avea pensii mai mari”
Ministrul Muncii a venit și cu exemple concrete prin care a încercat să demonstreze cât de mari vor fi creșterile veniturilor seniorilor.
Practic, „Daca luăm cazul unui bărbat care a contribuit timp de 35 de ani la sistemul public de pensii pe salariul minim vom constata că și acesta se află sub indemnizația minimă socială. După recalculare vom constata ca un bărbat care are 18 puncte de pensie acum, va avea o creștere de 87,4%, adică va ajunge la o pensie de 1961 de lei. Între 1115 si 1961 diferența este consistentă”, a mai spus ministrul.
„După recalculare, cea mai mare parte a românilor vor avea pensii mai mari. Din evaluările noastre, peste 3 milioane de români vor primi pensii mai mari” a concluzionat Simona Bucura Oprescu.
Sursa: www.antena3.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaO studentă din Iași a ajuns la spital după ce a purtat lentile colorate cumpărate online cu 30 de lei. Mai distingea doar umbre
Revista IoanaAccesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale ar putea fi interzis. Proiectul a trecut tacit de Senat
News24Dan Air anunță anularea rezervărilor plătite pentru care Netopia nu i-a virat banii și indică peste 11.000 de pasageri afectați
Dolce SportAlan Jones, primul campion mondial de Formula 1 al echipei Williams, a murit la 80 de ani
GetPonyToyota atribuie cursului valutar 340 de miliarde de yeni, deși profitul trimestrial a crescut cu 288,1 miliarde de yeni
BravonetRăzvan Lucescu deține împreună cu Elena Lucescu 16,5% din Romradiatoare. A moștenit și părți din două firme imobiliare